17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRăzboi între medici

Război între medici

Managerul Spitalului Judeţean Slatina, Mihai Niţă, n-o mai vrea pe Dana Conea şefă de compartiment, ASP n-o mai doreşte pe Alina Chiriac şefă la ATI, în timp ce pacientele îşi testează limitele în aşteptarea unui anestezist.

Directoarea ASP Olt, Dana Conea, şi managerul Spitalului Judeţean Slatina, Mihai Niţă, au încercat fără succes să se înţeleagă, iar acum s-a ajuns la a-şi demonstra cine e cel mai tare. Aşa îşi explică personalul şi pacienţii din Compartimentul Anestezie – Terapie Intensivă – Ginecologie situaţia în care se află de două săptămâni, de când dr. Dana Conea a plecat în concediu, iar conducerii spitalului i-a luat zile întregi să hotărască modalitatea de a asigura anestezia în Ginecologie. Cele opt asistente din compartimentul amintit au trimis deja memorii către sindicat, conducerea spitalului şi Colegiului Medicilor, reclamând faptul că anesteziştii din Terapia „mare“ nu le permit, la ordinul şefei Alina Chiriac, să asiste la operaţii, fiind chemate colegele din ATI, asta după zile întregi în care ginecologii au strigat disperaţi după un medic anestezist. Povestea nu se rezumă la atât, Autoritatea de Sănătate Publică propunând Spitalului Judeţean înlocuirea şefei ATI, dr. Alina Chiriac, pentru că nu a găsit o soluţie pentru a asigura anestezist la Ginecologie (compartimentul a pierdut un anestezist, prin plecarea unui medic la altă unitate spitalicească, singura rămasă fiind dr. Dana Conea, care are jumătate de normă). Conducerea spitalului se gândeşte în schimb la altceva, şi anume înlocuirea dr. Dana Conea, şefa compartimentului ATI – Ginecologie, pentru că nu a gestionat cum trebuie situaţia compartimentului, altă posibilitate studiată fiind anexarea compartimentului la secţia ATI, revenindu-se la situaţia de acum doi ani.

„Mi-a trimis un anestezist după trei zile“

Şefa ASP, care conduce şi Compartimentul ATI – Ginecologie, înfiinţat în urmă cu doi ani, a anunţat că va fi în concediu în perioada 3 – 14 septembrie. N-a anunţat unde şi cui trebuie să predea atribuţiile, spune managerul Niţă, motivând că la nivelul unităţii există o cerere tip de concediu, în care se precizează cine preia atribuţiile, cu semnătură, în această perioadă. Or, dr. Dana Conea n-ar fi lăsat pe nimeni în loc, motiv pentru care de la plecarea sa s-a instalat haosul în compartiment, pentru că nici un anestezist nu şi-a asumat responsabilitatea s-o înlocuiască. „Nu ştiu ce se întâmplă de fapt, dar ştiu că am solicitat un anestezist pentru o operaţie programată, lunea trecută, şi mi-a trimis după trei zile. A fost nevoie să intervenim asupra pacientei…“, a rezumat situaţia medicul ginecolog Ştefana Munteanu. Ginecologii sunt cei prinşi la mijloc în toată această poveste, pentru că nu este deloc nou conflictul între personalul care s-a desprins din secţia ATI pentru a veni în compartimentul înfiinţat de Dana Conea şi cei rămaşi în secţie. „Să ne spună că nu ştie cum lucrăm, când eu am 27 de ani de spital şi am lucrat în ATI, mi se pare nu ştiu cum. Dar conflictul nostru este vechi, am plecat şi de acolo, de ce am plecat… Cum poate să ne dea afară din sala de operaţie?! Dacă am zis că nu ies, dr. Chiriac mi-a spus să stau jos, să nu fac varice“, a declarat o asistentă, care a menţionat că vor înainta şi vor susţine protestul lor unde va fi nevoie pentru a li se rezolva situaţia.

„Eu răspund de viaţa pacientului şi pot să mă duc acolo şi cu portarul“

Şefa ATI consideră că situaţia trebuia gestionată la nivelul compartimentului. „Noi nu avem treabă în compartiment decât în gărzi. Există documente emise de spital, lucrurile sunt foarte clare. Dr. Conea trebuia să-şi numească un înlocuitor, aşa cum procedează fiecare dintre noi, când a plecat în concediu. N-a făcut-o, iar pe noi ne-a anunţat conducerea spitalului, pe 4 septembrie, că în perioada 3 – 14 septembrie trebuie să asigurăm anestezia în acest compartiment. I-am prezentat atunci situaţia, i-am spus că am oameni în concediu, i-am prezentat intervenţiile chirurgicale de care ştiam deja şi că nu avem medici disponibili. Conducerea a emis o decizie, numind-o pe dr. Cornelia Paraschiv pentru a prelua activitatea pe compartiment“, a declarat şefa ATI, dr. Alina Chiriac.

Lucrurile s-au complicat din nou, dr. Paraschiv menţionând pe decizie că nu se poate supune acesteia, considerându-se lipsită de experienţă pentru o asemenea activitate. Decizia cu menţiunea respectivă a ajuns între timp la Colegiul Medicilor, existând voci care au comentat că un medic nu poate face gărzi pe ATI dacă se consideră lipsit de experienţă pentru Ginecologie. „De fapt, nu ştiu ce să mai înţeleg, pentru că dr. Conea, deşi în concediu, a venit şi a acordat anestezii, însă selectiv. Responsabilitatea actului medical aparţine medicului anestezist. În fişa postului asistentei nu scrie că trebuie să stea la anestezie. Noi cunoaştem asistentele, dar din terapie, nu din anestezie. Nu au făcut nici un curs în acest sens. Eu răspund de viaţa pacientului şi pot să mă duc acolo şi cu portarul, dacă eu consider că nu-i pun pacientului viaţa în pericol“, a mai spus dr. Chiriac.

Cert este că de-abia după câteva zile s-a găsit soluţia programării medicilor anestezişti pentru operaţiile din Ginecologie. Astăzi, întreaga poveste va fi din nou supusă discuţiei, împreună cu reprezentanţii Colegiului Medicilor, al căror punct de vedere va cântări mult.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS