16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Au bătut palma

Ford plănuia încă de acum doi ani preluarea uzinei craiovene, unde va fi produs de anul viitor un nou model de autoturism, nu foarte ieftin.

Acordul de privatizare a societăţii Automobile Craiova cu investitorul american Ford a fost semnat ieri după-amiază la Salonul Internaţional Auto de la Frankfurt, de Sebastian Vlădescu şi de negociatorul-şef al Ford, Lyle Watters. La ceremonia de semnare a contractului au mai participat premierul Călin Popescu Tăriceanu, ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubmann, preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, precum şi Brent Valmar, din partea Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.

La Frankfurt a fost semnată varianta în limba engleză a documentului, urmând ca mâine, în cadrul unei ceremonii organizate la uzina de la Craiova, să fie semnat şi contractul redactat în limba română. Ford va plăti pentru pachetul de 72,4% din acţiunile Automobile Craiova suma de 57 de milioane de euro.

Un nou autoturism, mai ales pentru export

„Este un moment de referinţă pentru Ford Europe“, a declarat după ceremonie preşedintele Ford Europe, John Fleming, mulţumind echipei care a lucrat la acest proiect, dezvăluind totodată faptul că Ford punea la cale încă de acum doi ani preluarea uzinei craiovene. Fleming a menţionat că fabrica va deveni una de referinţă în sud-estul Europei, în uzina craioveană urmând să fie produse anual circa 300.000 de motoare şi 300.000 de autoturisme, în condiţiile unor investiţii imediate de 675 de milioane de euro, care vor ajunge la un miliard de euro până în anul 2012. „Venirea în România va duce la creşterea Ford Europe ca întreg“, a menţionat John Fleming, arătând că investiţia din România îi va ajuta să crească, să se dezvolte şi să-şi întărească poziţia pe piaţa auto europeană.

Fleming a dezvăluit că Ford va începe la Craiova construcţia unei noi maşini în cursul anului viitor, nedorind să dezvăluie vreun amănunt despre noul model. A negat însă că ar fi vorba despre maşina-concept Verve, prezentată tot ieri la Salonul auto de la Frankfurt, susţinând că nu va fi vorba nici despre a doua generaţie de Ford Fiesta. Preşedintele Ford Europe a lăsat să se înţeleagă că noul autoturism produs la Craiova nu va fi ieftin, destinat mai ales pieţei româneşti, ci va fi exportat în proporţie de peste 90%.

„Bun venit în România“

Luând cuvântul după semnarea acordului cu Ford, premierul Călin Popescu Tăriceanu a descris afacerea drept „una din cele mai mari privatizări din România“, care va ajuta la dezvoltarea locală prin taxele şi impozitele plătite de Ford la bugetul local. „Pentru fiecare loc de muncă de la Ford se vor crea alte patru în industria orizontală“, a menţionat premierul. Tăriceanu le-a urat americanilor: „Bun venit în România, de fapt o bună revenire, după 70 de ani de la investiţiile din anii ’30, distruse de război!“.

Corespondenţă de la Frankfurt – Germania

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII