Un bătrânel plin de vervă, glumeţ şi cu tolba plină de poveşti, doar este pescar. Şi ce pescar, cel mai în vârstă din judeţul Gorj: are 88 de ani. S-a apucat de pescuit la şase ani şi de atunci nu a mai lăsat băţul din mână.
GORJ. Povestea vieţii lui Sebastian Rasoveanu sau nea Sebastiţă, cum îl strigă cunoscuţii, este povestea unui om pasionat, care se întinde pe opt decenii şi ceva. La şase ani a descoperit cât de bine este să pescuieşti. Cu trecerea anilor, a devenit unul dintre cei mai buni pescari. Chiar şi la 88 de ani, cea mai mare parte din timp o petrece pe baltă, cu undiţa în mână. În fiecare dimineaţă, nea Sebastiţă îşi ia scăunelul, rucsacul şi undiţa şi pleacă pe malul Jiului, locul unde se simte cel mai bine. „Aici sunt liber, sunt fericit, pasiunea mea m-a ţinut în viaţă“, a spus bătrânul pescar. Încet, cu multă răbdare, nea Sebastiţă îşi montează scăunelul şi îşi pregăteşte, cu aceeaşi atenţie undiţa. „Ei, nene, sunt de la şase ani pescar şi la început aveam doar un băţ de alun cu o sfoară şi un ac îndoit. Nu aveam bani să-mi cumpăr undiţă aşa cum trebuia. Erau rare şi scumpe cele bune. Prima dată am mers la pescuit pe Şuşiţa, iar primul peşte a fost un clenţoi, cum i se spune pe la noi. Pescuiam la râmă, că pe vremea aia nu se auzise de viermi“, a povestit pescarul.
Răbdarea, atuul pescarului
Bătrânul pescar îşi aminteşte cu bucurie şi emoţie de cel care l-a învăţat să pescuiască. „Era un om cumsecade. Se numea Ion Turmei. El a avut răbdarea necesară să mă înveţe să pescuiesc. El mi-a pus băţul în mână prima dată şi de atunci, ani de zile, am pescuit alături de el. Avea o răbdare de fier, că de, eu eram copil şi puneam zeci de întrebări. Uneori fugeam de la şcoală să merg pe baltă. Îmi plăcea tare mult să pescuiesc şi încercam să stau cât mai mult cu undiţa în mână. Nea Ion m-a învăţat să pescuiesc cu pleaşca, aşa îi spunea pe atunci la un fel de plasă de pescuit. A murit săracu’ tot pe baltă, cu pleaşca în mână. Am rămas cu fiul său să pescuiesc până în zilele de azi, când a murit şi acesta din urmă“, a spus, cu vocea tremurândă, Sebastian Rasoveanu. De la mentorul său în ale pescuitului, nea Sebastiţă a învăţat că un pescar trebuie să aibă răbdare, nu trebuie să se grăbească pentru că de cele mai multe ori graba strică treaba. Acum, la rândul său, îi învaţă şi el pe cei tineri cum să pescuiască şi cum să se înţeleagă cu peştele: „Peştele este tăcut, aşa trebuie să fim şi noi, pescarii. Nu trebuie să facem gălăgie. Sunt şi secrete pe care nu le spun, dar se iartă, aşa facem toţi“, a mărturisit pescarul.
82 de ani de pescuit şi un peşte de 47 de kg
Bătrânul pescar de azi a călătorit prin numeroase locuri din ţară. „Nici nu mai ştiu pe unde am fost, că e mult de atunci. Am 82 de ani de când sunt pescar şi pe vremea când eram tânăr mergeam peste tot pe unde aflam că locurile sunt propice pescuitului. Cel mai mare peşte pe care l-am prins a fost un somn de 47 de kilograme. A fost cea mai mare pradă a mea. Am fost foarte mândru de mine atunci când l-am prins. Era cât un monstru şi nu-mi venea să cred că am reuşit să pescuiesc un asemenea peşte“, a spus nea Sebastiţă.
La 12 ani şi-a scos permisul de pescuit şi a plătit pentru el o taxă de doi lei şi jumătate pe an. Pescarii din Gorj îl ştiu pe nea Sebastiţă şi zilnic îl văd venind pe baltă cu scăunelul, rucsacul şi undiţa. Oamenii spun că nu au mai întâlnit până la el un om cu o aşa voinţă şi poftă de viaţă. „Îl ştiu de aproape 22 de ani. L-am întâlnit pe baltă şi de atunci am rămas bune cunoştinţe. Îi mai cer sfaturi cum să fac o montură sau orice altceva legat de pescuit. Cunoaşte tot despre undiţe, dar şi despre peşti. Ştie când e momentul să meargă la pescuit şi când e mai bine să stea acasă. Îl văd cum stă calm pe marginea bălţii şi nu se enervează niciodată atunci când îi scapă vreun peşte din undiţă“, a mărturisit unul dintre pescari.
La bătrâneţe, nea Sebastiţă îşi aminteşte că pe vremea când era mai tânăr mergea pe jos până la locurile de pescuit. Acum se deplasează cu autobuzul, că vârsta îşi spune totuşi cuvântul. „Eu mergeam numai pe jos. Făceam mişcare şi am respectat acest lucru până acum câţiva ani, dar nu mă mai ajută ochii în ultima vreme. Am două operaţii la cap, iar soţia a murit în urmă cu 22 de ani. Nouă nu ne-a dat Dumnezeu copii, dar am câţiva nepoţi din fraţi. Însă mă descurc şi singur. Pot să-mi port de grijă, că am destulă putere“, a afirmat bătrânul.
Croitorul-pescar a fost şi miner
În afară de pasiunea pentru pescuit, bărbatul a fost nevoit să-şi caute o meserie. Aşa că a învăţat şi a devenit croitor. Din păcate, pe vremea comunismului a trebuit să renunţe, deoarece sistemul îi impusese să înfiinţeze o cooperativă şi trebuia să renunţe la atelierul de croitorie pe care îl avea peste podul Jiului. „Nu am vrut să renunţ la munca mea, îmi plăcea să croiesc, a trebuit să mă gândesc la altă modalitate de a-mi câştiga pâinea“, a povestit pescarul. Nu a stat prea mult pe gânduri şi a intrat în minerit, unde a muncit până ce a nu a mai putut, s-a îmbolnăvit şi a fost operat de două ori la cap. „Nu aveam mai nimic, doar un nerv care făcea probleme. Dar a trebuit să fiu operat. Apoi am lucrat la casa de copii împreună cu soţia mea, care lucra acolo. Pe lângă muncă, mergeam şi la pescuit. Nu a putut nimeni să mă facă să renunţ nici o clipă la plăcerea mea de a merge pe baltă. Nici acum nu renunţ, deşi sunt destul de bătrân. Mă menţin şi zilnic vin pe baltă. Oamenii mă ştiu şi mă salută cu respect când mă văd“, a spus pescarul.
Atent la undiţa sa, bătrânul scrutează luciul apei. Presimte că de momeală se va apropia curând un peşte. Îl las să-şi aştepte prada. Răbdător, nea Sebastiţă zâmbeşte frumos şi-şi vede liniştit de pasiunea sa veche de opt decenii.
