8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria verifică investiţiile de la Colegiul Economic

Primăria verifică investiţiile de la Colegiul Economic

Sume importante au fost alocate Colegiului Economic din Râmnicu Vâlcea de la nivel central fără ca autorităţile locale să ştie. Lucrările de modernizare au început, iar primăria nu cunoaşte nici măcar conţinutul proiectului.

realizat la clădirea Colegiului Economic vor intra în atenţia primăriei deoarece banii proveniţi din fonduri externe sunt cheltuiţi fără un control prealabil. „Este vorba de un program european finanţat prin intermediul Băncii Mondiale. Ar fi vorba de fonduri în valoare de 600.000 de euro atrase de fosta conducere a liceului, care ar trebui să fie folosite pentru lucrări de reamenajare şi mansardare a clădirii liceului. Problema este că banii au fost folosiţi fără ca noi să fim consultaţi şi fără ca aleşii locali să îşi dea aprobarea“, a explicat Mircia Gutău.

Edilul Râmnicului spune că lucrările s-au început fără ca executivul să fie anunţat şi fără ca experţii primăriei să îşi exprime un punct de vedere. „Licitaţia pentru aceste lucrări a fost organizată la nivel central, noi nu am avut nici o implicare în acest sens. Însă nici sumele primite nu au fost trecute prin filtrul autorităţii locale“, s-a plâns Mircia Gutău. Acesta spune că intenţionează să aibă o discuţie cu actuala conducere a Colegiului Economic pentru a clarifica situaţia.

„În opinia mea, construirea mansardei trebuia făcută pe tronsoane, deoarece o ploaie abundentă ar inunda acoperişul clădirii“, este de părere Gutău.

Şeful administraţiei publice locale din Râmnic mai spune că în toamnă, o dată cu începerea anului şcolar, elevii care învaţă la Colegiul Economic, dar şi profesorii ar putea fi mutaţi în alte şcoli, cum ar fi cea din Copăcelu sau la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari“. „O să ne trezim la toamnă că va trebui să mutăm elevii pentru că lucrările nu se vor termina. Nici măcar proiectul nu îl avem, ca să ştim pe ce discutăm“, a spus Gutău.

 

Finanţări pentru sala de sport

 

Primarul Mircia Gutău a anunţat că guvernul a emis recent o ordonanţă de finanţare în care este cuprinsă şi o sumă de bani pentru construirea unei săli de sport pentru Colegiul Economic. „Este vorba despre o sală de gimnastică, iar aceasta va fi construită de îndată ce banii guvernamentali vor intra în conturile municipiului. Avem de aşteptat pentru că nu suntem sigurii pe listă. Va trebui să plasăm un anunţ de participare pe Serviciul Electronic de Achiziţii Publice, pentru a găsi o firmă care să execute construcţiile“, a declarat Mircia Gutău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS