Temerile bărbaţilor

Autori


Bărbaţii, cei mai neînfricaţi exponenţi ai speciei noastre, cei care luptă în războaie, duc gunoiul la ghenă după zece seara, se luptă cu atâta înverşunare pentru un loc de parcare… şi multe altele, au şi ei fricile lor. Site-ul www.ele.ro a identificat o parte dintre acestea, ca şi femeile să le cunoască. Dacă vreţi să nu fiţi luaţi drept un fricos, iată care sunt temerile bărbaţilor în opinia femeilor. Poate învăţaţi să le ascundeţi, chiar dacă sunt reale.

 

În primul rând, bărbaţii nu recunosc niciodată că le este frică de ceva. Au însă multe temeri ascunse şi acestea pot dezvălui foarte multe despre comportamentul lor.

Frica de competiţie. Bărbaţii, competitivi din naştere, au o frică la fel de nativă faţă de ea. De ce? Pentru că le este foarte greu să nu câştige. Orice competiţie presupune numai un câştigător…

Frica de respingere. Respingerea, indiferent de caz, atrage după sine, pentru majoritatea bărbaţilor, o posibilă sursă de depresie. Aproape orice bărbat se crede superior celorlalţi şi respingerea lui presupune acceptarea altuia! Ei nu suportă asta. Indiferent că e vorba de o femeie, de un job sau orice ar fi, ei trebuie să învingă, cu orice preţ.

Frica de frumuseţe. Deşi frumuseţea atrage şi încântă privirile bărbaţilor, aceştia se simt nesiguri în preajma ei. Bărbaţii sunt posesivi şi autoritari şi vor să „deţină“ femeia pe care o curtează. Or o femeie frumoasă se face remarcată mai des şi, deci, are şi o paletă de selecţie mult mai vastă. Fie că doar flirtează sau este deja iubita lui, bărbatul nu se simte sigur pe sine şi e mereu în alertă.

Frica de inutilitate. Fie că repară o priză sau pune mâncarea pe masă, bărbatul a fost mereu vânătorul tribului. În ziua de azi, femeile au început din ce în ce mai mult să îşi obţină independenţa faţă de bărbaţi pe acest plan şi asta îi sperie. Ei sunt buni la asta, asta fac şi asta sunt. Sunt în felul lor utili societăţii prin aportul financiar, de îndemânare etc. Acum femeile câştigă şi ele şi… pot chema un electrician!

Frica de nuditate. Da, şi bărbaţii simt aceeaşi jenă atunci când se dezbracă. „Am oare prea mult păr pe piept?“, „Oare am şosetele curate?“ sunt întrebări pe care şi le pune orice bărbat când îşi dă jos tricoul în faţa unei femei. Ei aşteaptă cu disperare o privire aprobatoare din partea femeilor, fără de care le-ar fi mult mai greu. Un studiu recent a arătat că bărbaţii se uită de trei ori mai des în oglindă decât femeile.


Frica de sărăcie. Deşi îşi doresc să câştige bine şi să aibă succes pe plan financiar, la majoritatea bărbaţilor acest lucru este obligatoriu. Ei găsesc în bani putere. Este foarte greu să vă simţiţi „bărbat“ dacă nu aveţi bani. Mereu veţi găsi o scuză, reală sau nu, pentru a trimite mesajul: „Nu am acum, dar o să vezi tu că eu am, de fapt, sau voi avea cât de curând“.

Indiferent dacă femeia de lângă el sau prietenii acceptă acest lucru fără rezerve, el tot se va simţi incapabil fără bani.

Frica de… chelie. Poate o să râdeţi, dar numai dacă nu aţi început deja să observaţi firele de păr căzute pe marginea ciuvetei sau pe prosopul de baie. Părul reprezintă, pentru mulţi, un semn al virilităţii şi al masculinităţii. Indiferent dacă interesează pe cineva sau nu, bărbatul chel va fi mereu complexat de chestia asta, chiar dacă îi stă bine!

Frica de femei. Femeile gândesc şi văd altfel lucrurile decât dumneavoastră. Şi toţi bărbaţii şi-ar dori să fie măcar o oră în pielea personajului interpretat de Mel Gibson în „Ce-şi doresc femeile“… Pentru că majoritatea văd femeia ca pe un mister. Unii merg pe principiul „ce nu te omoară te face mai puternic“, alţii însă sunt mereu ţinuţi în şah de femei pentru că îşi doresc din toată fiinţa lor să înţeleagă şi să ştie ce şi cum gândesc femeile. Nu vă imaginaţi vreodată că veţi şi reuşi!

Frica de orice i-ar putea aduce un reproş de genul „nu eşti bărbat!“. Expresia „fii bărbat!“ nu este nouă şi ştiţi bine ce înseamnă. Sunteţi bărbat, se aşteaptă ceva de la dumneavoastră. Nu puteţi oferi sau nu puteţi oferi cât are nevoie persoana respectivă… Nu sunteţi sau nu sunteţi îndeajuns de… bărbat. Toţi vor să fie buni la „a fi bărbat“.

Lacrimile unei femei. Ştiţi că femeile plâng şi simt nevoia să facă asta pentru a-şi exterioriza sentimentele şi pentru a se descărca… Ştiţi de ce şi cum, dar habar nu aveţi cum să reacţionaţi în astfel de momente. Unii exagerează, încercând să repare totul pe loc, promiţând marea cu sarea… Iar alţii ignoră fenomenul şi îl trec la sertarul cu „lucruri femeieşti“… Un lucru este sigur, foarte puţini bărbaţi ştiu cum să gestioneze situaţia în care o femeie plânge din cauza lor.



Comenteaza acum

Alte stiri

19 noiembrie 2018

Gorj: Bărbat reţinut pentru că şi-a lovit soţia

Un bărbat, de 53 de ani, din comuna gorjeană Bengeşti-Ciocadia, a fost reţinut la sfârşitul săptămânii trecute pentru că şi-ar fi agresat soţia. Potrivit poliţiei, pe fondul unor neînțelegeri, al consumului de alcool și geloziei, suspectul, de ...

Sumarul ediției de duminică, 1 iulie 2007

Actualitate

» Distracţii nocturne
» Moda la ştrand
» Lecţia de vacanţă
» Muzica trotuarelor
» Olt: Fetiţă accidentată grav de o bicicletă
» Irak: Cel puţin 35 de cadavre într-o groapă comună
» A cincea arestare în cazul atentatelor dejucate din Marea Britanie
» Fotbal: Sergiu Radu şi Vlad Munteanu au marcat cinci goluri pentru Wolfsburg
» Bagdad: Doi poliţişti ucişi în urma unui atentat
» Fotbal: Kaka i-a cerut lui Berlusconi să-l lase la Real Madrid

Local

» Cargo zguduie Craiova
» Pictura de la Uzdin, un arc peste timp
» Damele de companie în vechea Craiovă
» Amintiri cu haiduci
» Ştiri IT&C
» Subiecte tabu într-o relaţie
» Temerile bărbaţilor
» Sex după fiecare întâlnire
» Colţul gospodinei
» Zahărul, duşmanul tinereţii
» Sfaturi pentru o epilare de nota zece
» Femeia şi bărbatul – doar prieteni?
» Prima dragoste – ce durere!

Sport

» Hănescu şi Mihalache, eliminaţi
» Hingis, trimisă acasă de Granville
» Pavel şi Johansson, în turul doi
» Federer, în optimi
» McLaren şi BMW aşteaptă marea provocare
» Unirea Cruşeţ a câştigat Cupa României Creativ
» Prunariu conduce delegaţia României
» Real Madrid a intrat în lupta pentru Chivu
» Universitatea poate spera la locurile 4-5

Magazin

» Angelina Jolie şi Pierce Brosnan, un cuplu
» RBD se mută pe internet
» Gwyneth Paltrow, operată la picior
» Maria Sharapova se visează Bond Girl
» Excesele de pe marele ecran
» Surorile Hilton, bogate şi disponibile
» Flori cu nume de vedetă
» Cravata – purtătoare de bacterii
» Spermă conservată 21 de ani
» Părul creţ e ereditar
» Baia zilnică, periculoasă pentru bebeluşi
» Autismul va putea fi vindecat
» Cu fiica la ginecolog
» Masa de duminică
» HOROSCOP
» Năsturel – Nasturtium officinale
» Dieta de 1.800 de calorii
» Design cu aer tropical

Top