6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProstituate amendate de jandarmi

Prostituate amendate de jandarmi

VÂLCEA. La începutul acestei săptămâni, în baza Planului-cadru de cooperare întocmit de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, jandarmii au organizat acţiuni în judeţ pentru prevenirea producerii de fapte antisociale. Au fost depistate în parcările hotelului Lotrişor, SC Uslu SRL şi SC Alimucom SRL, de pe Valea Oltului, şapte prostituate. Cinci dintre acestea erau din judeţul Vâlcea, Simona G., de 24 de ani, Ramona G., de 30 de ani, Ana Maria G., de 22 de ani, Alina Elena B., de 21 de ani, şi Maria D., de 29 de ani, celelalte două, Carmen V., de 22 de ani, şi Ofelia U., de 26 de ani, fiind din Maramureş, respectiv Sibiu. Sancţiunile contravenţionale, în valoare de 3.500 de lei, au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, republicată, pentru atragerea de persoane de sex masculin în vederea practicării cu acestea de relaţii sexuale în scopul obţinerii de foloase materiale.
În timpul aceleiaşi acţiuni, jandarmii l-au amendat şi pe Vasile B., de 50 de ani, din comuna Dăeşti, cu 200 de lei, deoarece tulbura ordinea şi liniştea locatarilor de pe faleza Olăneşti. De asemenea, pe o stradă din cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea, cinci tineri – Florin S., de 21 de ani, Ionuţ P., de 19 ani, Tiberiu P., de 20 de ani, Marius F., de 19 ani, şi C.M., de 16 ani – au fost prinşi de jandarmi în timp ce consumau băuturi alcoolice într-un loc public neamenajat, cu toate că Legea nr. 61/1991 interzice această faptă. Jandarmii i-au sancţionat pe primii patru cu amendă în sumă de 400 de lei, iar minorul a primit un avertisment.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS