Articolul „O experienţă de coşmar pe patul de spital“, publicat ieri în cotidianul nostru, a stârnit un val de comentarii pe site-ul Gazetei de Sud. Vă prezentăm mai jos câteva dintre reacţiile cititorilor:
de florin cimpoieru:
Din păcate, tot ce aţi scris este adevărat. Am petrecut aproape două luni în Urgenţa Spitalului nr. 1 alături de mama mea, operată de cancer la ficat, în ultima fază. Aproape două luni state zi de zi în Reanimare, 16, 18, chiar şi 24 de ore zilnic. Vă pot povesti lucruri care vă vor îngrozi. Ce v-a povestit bătrâna este numai un mic fragment… Le pot numi criminale pe angajatele Urgenţei, fără a exagera. Aştept să mă contactaţi, asigurându-vă de seriozitatea şi decenţa mea.
de Passagero:
Doamne, ce lume! Aşa am zis şi eu când am aflat de acest act de barbarie în secolul XXI, petrecut la Spitalul Judeţean Craiova. Ea reprezintă doar unul dintre multele tratamente neomenoase şi barbare la care sunt supuşi oamenii obişnuiţi, tineri şi bătrâni, la spitalele din Craiova. Adresarea răstită şi dispreţuitoare, plictiseala, nepăsarea sau reacţia plină de ură a personalului medical la durerile celor internaţi sunt ceva obişnuit şi a devenit lege. Grosolănia este întâlnită şi în bănci, magazine şi alte instituţii, dar parcă niciunde ca în spitale. Părerea mea este că la această categorie socială s-au produs mutaţii şi dereglări psihice care o fac incompatibilă cu rolul de a vindeca oamenii…
de motanul:
Băi nene, dacă aţi şti cât de grea e munca în Reanimare, nu cred că aţi spune aşa ceva! Majoritatea aparţinătorilor care intră acolo şi stau mai mult (patru-cinci ore) şi văd ce muncă face o asistentă zic „eu nu as munci aici pentru nimic în lume“. Şi credeţi-mă că atunci când ai nouă-zece bolnavi în comă, cum sunt majoritatea din Reanimare, nu ai timp să te ocupi de toţi la fel de bine. Să nu credeţi că o asistentă doar trebuie să stea la capul bolnavului. Trebuie să administreze tratamentul la toţi, să pună perfuzii şi să le urmărească, să scrie în foaie, să treacă în calculator, să fie atentă la aparate, să se ducă la laborator cu analizele, să însoţească bolnavii la anumite investigaţii şi multe altele. Referitor la aparţinători, mai gândiţi-vă dacă este normal să aibă acces acolo. Dacă voi aţi avea pe cineva bolnav acolo şi ar intra oricine vrea, existând riscul de a contamina ceva sau pe cineva cu diverse, cred că atunci aţi dori să nu intre nimeni, dar pe voi să vă lase acolo. Asta ca să nu vă mai spun că se fac nişte manevre medicale care pur şi simplu te îngrozesc. Ca să nu mai zic că, aşa cum este şi normal, toţi bolnavii sunt dezbrăcaţi şi au cearşaf pe ei, şi nu cred că există cineva care să vrea să-şi vadă rudele dezbrăcate. Dar aşa este omul, dacă eu sunt în cauză, nu e corect să nu intru, dar dacă intră altcineva şi poate face rău prin simpla prezenţă în acel mediu, atunci să nu intre nimeni, «că şi aşa nu poate să ajute cu nimic bolnavul», mai ales că e în comă. Mai gândiţi-vă dacă în Uniune şi SUA se dă voie să se intre în Reanimare şi oare de ce. Dar nouă ne este mai uşor să dăm cu noroi în asistente. Referitor la şpagă, puneţi-vă întrebarea dacă voi, atunci când aveţi nevoie de spital, vă gândiţi cât să daţi la doctor, cât la asistente. Eu cred că deja ştiu răspunsul. Şi vă mai spun că este o mare lipsă de personal în tot spitalul, dar mai ales la Reanimare, tocmai pentru că nu orice asistent vrea să lucreze la aşa secţie. E cea mai grea din tot spitalul şi au aproximativ acelaşi salariu cu celelalte secţii, unde este mult mai puţin stres. Hai să fim realişti şi să gândim obiectiv! Nu neg că ar fi şi asistente mai rele sau mai puţin pregătite, dar să nu generalizăm şi să vedem şi greutăţile cu care se confruntă.
de Rezidentul:
700 de lei! Salariu de medic şi aveţi pretenţia să vă şi zâmbească! Ignoranţiilor ce sunteţi! Să vă fie ruşine! Aţi reuşit să le puneţi eticheta de criminali şi când intraţi pe mâna lor vreţi să vă zâmbească! Spuneţi care stat din lumea civilizată plăteşte atât de prost medicul? NIMENI!
de Aurică:
Măi, oameni buni, lucrez ca asistent în Franţa de câţiva ani. Mentalitatea din spitalele româneşti nu am văzut-o niciodată aici. Pacienţii sunt respectaţi şi îngrijiţi fără să se pretindă vreo şpagă, nici pentru medici, nici pentru asistente sau femeile de serviciu. România este ţara unde toate-s pe dos. În serviciul de reanimare se imobilizează şi aici persoanele care sunt agitate, dar numai atâta timp cât li se va administra un tratament care să le liniştească, nicidecum în permanenţă. Manevrele de resuscitare, cum zice acel cadru medical, care pot şoca, nu se fac în faţa familiilor. Intenţionez să mă întorc peste câţiva ani în Craiova, în România, dar când mă gândesc că dacă se întâmplă să fii bolnav şi să fii spitalizat e vai şi amar… Să sperăm că se vor schimba, dar nu văd eu românul să se lipsească el de şpagă… Tot sistemul este corupt, de la medici, la asistente, femei de serviciu şi portari… Ruşine că după atâţia ani nu s-a schimbat mai nimic!
de virgi:
Pe 6 ianuarie 2006, soţul meu a murit în Clinica de terapie intensivă a Spitalului de Urgenţă, fără să-l pot vedea. O zi întreagă am stat la uşa clinicii, încercând să o înduplec pe asistenta-şefă să mă lase să intru zece minute. Sunt de acord că actul medical are nevoie de nişte condiţii, dar în numele acestei idei nu poţi să-ţi iei rămas bun de la cei dragi. Când am venit seara, după ora 20.00, aşa cum mi se spusese, nu l-am mai găsit. Asistenta-şefă, care întâmplător mai era pe acolo, 26 ianuarie fiind ziua tragicului accident de la Punctul termic din Lăpuş, mi-a spus că nu înţelege de ce sunt aşa disperată, că oricum ştiam că o să moară şi din fişă rezulta că boala s-a agravat pe fondul consumului de alcool, deci nu am nici un motiv să regret moartea soţului, că viaţa mea alături de el sigur nu a fost prea fericită. În faţa acestor mitocănii eşti incapabil să reacţionezi, dar asta e calitatea personalului medical de la Clinica ATI a Spitalului de Urgenţă Craiova. Trebuie să spun însă, în acelaşi respect pentru adevăr, că, de exemplu, în Clinica Medicală I am întâlnit cadre medicale de un profesionalism desăvârşit, de la medici până la asistente.
de claudiu ştefan:
Eu înţeleg că nu este uşor ceea ce fac, dar nimic nu le dă dreptul să încalce jurământul pe care îl depun, să încalce drepturile omului prin lipsă de respect şi comoditate. Am avut-o în spital pe bunica mea, care are 80 de ani şi era bolnavă de cancer, din cauza asta fiind paralizată. Aduceam de acasă pampers pentru adulţi şi doamnele infirmiere nu se deranjau când trebuia să fie schimbată, cu toate că în salon era un aer irespirabil. Trebuia să mă duc de două-trei ori să le zic şi numai când începeam să ameninţ cu Sanepidul sau colegiul medicilor se rezolva. Aduceam medicamente de acasă, medicul curant a fost un om extraordinar, şi-a dat silinţa, dar ce ne facem cu asistentele şi infirmierele? Sunt un adevărat pericol prin lipsa de reacţie şi nepăsare faţă de bolnavi, care nu au altă vină decât că s-au îmbolnăvit şi au venit la spital. Dacă nu le convine, să plece şi să lase locul altora, care vor. Se puneau în mişcare numai dacă ameninţam că mă duc la doamna Calangiu sau că dau secţia în judecată. Când a venit o dată Sanepidul mă rugau să nu spun nimic, este monstruos ce se întâmplă în sistemul sanitar din Dolj. Atunci când am ameninţat cu judecata, a doua zi i-au făcut externarea, aşa au considerat că e mai bine pentru bolnav. Eu nu am vrut să dau nici un leu şpagă şi am reuşit, dar cu multe bătăi de cap şi mulţi nervi. Nu am vrut să dau din principiu, ca să scăpăm o dată de apucăturile comuniste, dar la noi e greu, mentalitatea noastră lasă de dorit şi la medici, şi la pacienţi. Atunci când se internează omul, primul lucru e să întrebe cât merge la doctor şi la asistente. Dacă s-ar uni şi nimeni nu ar mai da şpagă, ce ar face cei din sistem, că nu ar putea să neglijeze toţi bolnavii, iar când s-ar întâmpla să ceară, să reclame sau să efectueze un flagrant. Acest obicei trebuie eradicat prin orice mijloace.
