5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Emoţii de bac

Agitaţie mare ieri, în jurul celor 20 de centre unde se susţin probele examenului de bacalaureat. Absolvenţii de liceu care au intrat primii în sală încercau să convingă membrii comisiilor de cunoştinţele lor.

Sute de părinţi şi absolvenţi de liceu s-au aşezat de la primele ore ale dimineţii în faţa unităţilor de învăţământ, unde se desfăşoară probele examenului de bacalaureat. Emoţionaţi, aceştia se încurajau şi aşteptau cu ochii pe ceas ora la care elevii trebuia să intre în săli şi să susţină prima probă a bacului, cea de limba şi literatura română. Printre candidaţi s-au aflat şi elevi care au fost programaţi să intre a doua zi în examen, dar care au venit să îşi susţină colegii şi prietenii şi să vadă cât de darnici sunt membrii comisiei. Fiecare elev care a ieşit din sală a fost pentru câteva clipe vedetă, înconjurat de părinţi, colegi şi profesori şi asaltat cu întrebări. „Cât ai luat?“, „Cum a fost?“, „Ce ţi-a picat?“, „Cum s-au purtat cu tine?“, „Cât timp ai vorbit?“. Nu a avut însă timp să răspundă la toate întrebările deoarece altul a ieşit din sală şi a devenit centrul atenţiei.

„Le fac cu ochiul, le zâmbesc“

„10. 10. A fost uşor. Mi-a picat basmul şi am avut noroc chior că nu ştiam decât basmul şi «Alexandru Lăpuşneanu»“, a povestit Dănuţ Mihai Fluieran, de la Colegiul Naţional „ Ştefan Velovan“ din Craiova. „Ce noroc a avut, de mi-ar pica şi mie la fel de uşor!“, au murmurat colegii lui Dănuţ, care aşteptau să intre în sală. Pentru că nu erau pregătiţi, unii şi-au făcut adevărate scenarii de impresionare a comisiei. „Eu nu ştiu nimic. Văd eu ce fac. Le fac cu ochiul, le zâmbesc şi le spun că nu ştiu. Dacă nu mă trec, dau în toamnă, că atunci e mai simplu“, a spus Mădălin Stancu, care a susţinut examenul la Grupul Şcolar  Energetic din Craiova.

Bârfe la examen

 Absolvenţii de liceu care  dau proba în cea de-a doua zi au venit să vadă ce note iau colegii lor, cât de indulgentă este comisia, cât de grele sunt subiectele, dar s-au pus la curent şi cu ultimele bârfe. „A intrat blonda. Să vedem ce notă ia. Dacă ia 10 e clar că şi l-a aranjat“, „Păi, normal că şi-a pus pilă, că nu are tat-său bani grămadă. Nu ai văzut că a venit îmbrăcată toată în alb, ca o mireasă“, au comentat câteva eleve pe băncile din faţa Grupului Şcolar Energetic. Alţii au venit numai să îşi susţină colegii. „Acum ne susţinem colegii. Noi intrăm mâine. Se dau şi note mici, şi mari. Cea mai mică a fost 6,50, dar au fost şi multe note de zece“, a spus Ana Andreea Pau, care a susţinut examenul la Grupul Şcolar Energetic. Mult mai liniştiţi au fost elevii de la colegiile din centru care, deşi au avut şi ei emoţii, au fost mult mai siguri pe ei şi mai stăpâni pe materia pe care au învăţat-o. „Am avut emoţii groaznice, dar am nimerit uşor, nuvela istorică «Alexandru Lăpuşneanu», şi am luat 10“, a povestit Cătălina Dănciulescu, elevă la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova. Pe Anca Preda, colega ei, emoţiile nu au cuprins-o încă. „Eu intru mâine (azi – n.r.) şi nu am emoţii. Consider că m-am pregătit bine şi sper să iau zece“, a spus eleva.

Încă o zi de probă orală la română

Gianina Chirigiu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, a declarat că prima zi a examenului de bacalaureat s-a desfăşurat fără probleme. „Totul decurge conform programului şi nu ni s-au raportat incidente. Vom merge în control şi în centrele de examen“, a precizat Gianina Chirigiu. Proba de limba şi literatura română oral va continua şi azi, iar mâine şi poimâine cei 6.630 de elevi vor susţine examenul oral la limba şi literatura modernă. Prima probă scrisă va începe pe 29 iunie, la română, proba obligatorie a profilului a fost programată pe 3 iulie, iar proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, pe 4 iulie. Rezultatele vor fi afişate pe 7 iulie, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi. Rezultatele finale vor fi anunţate pe 10 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII