10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDN 66A, dat în folosinţă anul acesta

DN 66A, dat în folosinţă anul acesta

Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, sosit în vizită în Valea Jiului pentru a inspecta lucrările la DN 66A, pe tronsonul Câmpu lui Neag – Herculane, a asigurat că acesta va fi dat în folosinţă până la sfârşitul anului. Ministrul a spus că va face tot posibilul ca lucrările să fie reluate cât mai curând, iar la rectificarea bugetară va aloca sumele necesare pentru decontarea lucrărilor efectuate până în prezent şi finalizarea lor. „Cred că sistarea lucrărilor este oarecum forţată pentru că lucrarea a fost inclusă la investiţii efectuate în regimul calamităţilor, în care emiterea autorizaţiei de construcţie precede eliberarea avizelor necesare. Am analizat în documentaţia care mi-a fost prezentată şi am constatat că există o aprobare care a fost dată în anul 1999 de administraţia Parcului Naţional Retezat. Între timp, am înţeles că domniile lor şi-au extins peste drum graniţa rezervaţiei, chestiune care nu mi se pare corectă. Graniţa rezervaţiei era la marginea drumului şi, în mod normal, nu ar fi trebuit extinsă. Dar toate problemele vor fi soluţionate astfel încât să finalizăm acest drum“, a declarat Orban.
Ministrul transporturilor i-a asigurat şi pe constructori că le vor fi decontate lucrările efectuate, care au ajuns la aproape 25 de milioane de lei, în condiţiile în care anul acesta, de la minister, plăţile au fost blocate. „La rectificarea bugetară deja avem nişte resurse pentru a putea plăti lucrările efectuate şi recepţionate, pentru asigurarea finalizării lucrărilor. Anul trecut au fost prinse aceste sume, dar nu au fost plătite. Nu am reuşit să găsesc nici un motiv serios. În general, contractele de genul acesta sunt cu plata lunară, cu atât mai mult cu cât se ştie că în acest caz este un drum important pentru o zonă turistică şi care trebuie finalizat“, a mai declarat Orban.
Anul acesta, lucrările au înaintat 10 km pe tronsonul al doilea şi ar mai fi de realizat tronsonul al treilea, în lungime de 19 km, iar dacă ar începe lucrările săptămâna aceasta, la sfârşitul lunii octombrie ar fi terminate.
Lucrările la drumul Câmpu lui Neag – Herculane au început în vara lui 2006, iar la amenajarea traseului lucrează 400 de oameni din Uricani. Drumul Câmpu lui Neag – Herculane este extrem de important pentru dezvoltarea Văii Jiului, a turismului în zonă şi când va fi terminat va deveni o poartă de legătură cu vestul României.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS