8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞoferii criminali, pedepsiţi cu blândeţe

Şoferii criminali, pedepsiţi cu blândeţe

Majoritatea persoanelor din Dolj cercetate pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă au scăpat destul de uşor, judecătorii craioveni condamnându-le la executarea unor pedepse mici.
 

Conform statisticilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, în 2006 au fost înregistrate 51 de accidente rutiere grave, soldate cu 19 morţi şi 39 de răniţi grav. În acelaşi an, poliţiştii au soluţionat zece dosare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi cinci pentru ucidere din culpă. Pe masa magistraţilor de la Judecătoria Craiova s-au aflat, în 2006, 24 de dosare pentru ucidere din culpă, fiind soluţionate zece. În prima parte a anului 2007, la Judecătoria Craiova au fost soluţionate 18 dosare pentru ucidere din culpă.

Pedepse minime

Opinia publică a criticat intens pedeapsa primită de Carmen Păunescu, care, fiind acuzată de ucidere din culpă după ce a omorât trei persoane în urma unui accident rutier, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare. Se pare că şi alte persoane au parte de sentinţe blânde în dosare de ucidere din culpă. Conform datelor publicate pe pagina de internet a Judecătoriei Craiova, o parte dintre sentinţele date în cazurile de ucidere din culpă sunt de minimum opt luni de închisoare cu suspendare.
Conform Codului Penal, uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani. Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârşită de un conducător de vehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la cinci la 15 ani.
În unele cazuri, pedeapsa pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă poate scădea sub un an, după aplicarea articolelor 74, 76, 81 şi 82 din Codul Penal, care reglementează împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Morţi cu zile

În luna iulie 2005, Gheorghe Traşcă, de 62 de ani, a fost călcat pe trecerea de pietoni la intersecţia străzilor Dacia şi Bariera Vâlcii din Craiova de o cisternă condusă de Ştefan Bunea, de 26 de ani, din Mediaş. Bătrânul a decedat pe loc, iar judecătorii craioveni au dispus ca şoferul autocisternei să fie pedepsit cu opt luni de închisoare cu suspendare.
În septembrie 2005, Nicolae Manole, de 18 ani şi jumătate, din Bucureşti, conducea un automobil în care se aflau mama sa, Crăciun Florica, Maria Dumitru, de 20 de ani, şi Andreea Beatrice Dumitru, de şapte ani. La ieşire din localitatea doljeană Coşoveni, Nicolae a aţipit la volan, iar maşina a părăsit şoseaua intrând într-un pom de pe marginea drumului, în urma impactului fetiţa de şapte ani decedând. Bunea a primit o pedeapsă de opt luni de închisoare.
În aprilie 2005, Sorin Ianâcu, de 37 de ani, din localitatea Leu, se deplasa spre Craiova la volanul unui autocamion, iar în apropiere de Coşoveni a pierdut controlul asupra direcţiei, camionul a intrat pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu o autoutilitară TV, condusă regulamentar din sens opus de Ioan Herman, de 67 de ani, din Hunedoara, care a decedat pe loc. Ianâcu a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă şi condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Alte victime, aceleaşi pedepse

În luna august a anului 2004, Dumitru Badea, de 67 de ani, din Craiova, a fost omorât pe trecerea de pietoni de la intersecţia bulevardului Dacia cu strada 1 Decembrie 1918. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit atunci că Sorin Florescu, de 29 de ani, din Moţăţei, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de Dacia condusă de Ionuţ Gealapu, de 29 de ani, din comuna Cruşeţ, judeţul Gorj, care era oprit regulamentar pentru a acorda prioritate oamenilor aflaţi pe trecerea de pietoni. Maşina condusă de Sorin Florescu a lovit Dacia lui Gealapu din spate, acesta acroşându-l cu oglinda laterală stânga pe Dumitru Badea. În acest caz, judecătorii craioveni au hotărât ca Florescu să plătească o prestaţie globală de 3.000 de lei şi 100 de lei lunar către Constantina Badea, soţia bătrânului.
O pedeapsă mai „severă“ i-a fost aplicată lui Adrian Dumitrescu, de 36 de ani, care în anul 2005 l-a lovit cu un microbuz pe caporalul Florentin Iancu, de 29 de ani, din Craiova, care se deplasa în coloană pe marginea drumului. Şoferul microbuzului a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, la plata a 5.703 lei daune, 10.000 de lei daune morale, 3.600 de lei prestaţie globală şi 200 de lei pe lună prestaţie periodică către rudele soldatului.
Reprezentanţii Judecătoriei Craiova spun că pedepsele în astfel de cazuri sunt dispuse în funcţie de probele din dosare, judecătorul fiind cel care apreciază ce pedeapsă se aplică într-un anumit caz. „În dosarele de ucidere din culpă judecătorul stabileşte o pedeapsă în funcţie de probe, de-a lungul timpului fiind dispuse pedepse între minimul şi maximul prevăzute în Codul Penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă“, a declarat judecătoarea Andreea Tiţoiu, purtătoarea de cuvânt a Judecătoriei Craiova.

 Accidente

Accidente

Conform statisticilor IPJ, în ultimii patru ani, pe drumurile din judeţul Dolj au avut loc 537 de accidente grave în care şi-au pierdut viaţa 190 de persoane, iar 430 au fost rănite grav.  

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei 

Conform Codului Penal, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult trei ani sau amendă, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de şase luni, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII