10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPLD vrea alegeri anticipate

PLD vrea alegeri anticipate

Pelediştii doljeni consideră că alegerile anticipate sunt soluţia pentru rezolvarea crizei politice din România. Horaţiu Buzatu, preşedintele PLD Dolj, a declarat ieri că partidele din coaliţia anti-Băsescu se vor zbate într-o „fundătură“, în contextul în care viziunea acestora a fost împărtăşită la referendum de doar 25% din alegători. „Partidele care alcătuiesc majoritatea parlamentară au primit un vot de blam prin cele 25% din sufragii obţinute. Dacă nu le pasă, la alegerile la termen sau nu, vom vedea care va fi configuraţia politică. Dacă aceste partide realizează că nu se mai pot mişca decât într-o fundătură, o revenire ar fi provocarea alegerilor anticipate. Acest lucru se poate realiza dacă pică guvernul de trei ori la rând“, a precizat Buzatu. În opinia deputatului peledist, formaţiunea din care face parte nu poate accede la guvernare, nici în condiţiile în care PNL ar putea decide să se retragă de la putere, dată fiind configuraţia politică actuală din parlament. „Este imposibil să intrăm la guvernare pentru că nu ne-am bucura de stabilitate în parlament. Sper ca actuala configuraţie a parlamentului să fie schimbată prin alegeri anticipate. A intra acum la guvernare în condiţiile în care partidele pro-Băsescu reprezintă 22-25% ar fi un act inutil“, a spus Buzatu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII