10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFranţa îl vrea, America la fel, România nu

Franţa îl vrea, America la fel, România nu

Un inventator, Modoran Novac, un nume ce se pierde printre multe altele, ca şi creaţiile sale. Tipic românesc.

 

Românii îi închid uşile în faţă, francezii şi americanii i le deschid. Este un inventator ca oricare altul din România. Numele său Modoran Novac. Are lucrări de genul „avion supersonic cu prize de aer mobile“, depuse la Institutul Naţional de Proprietate Industrială din Paris, dar şi la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci din Bucureşti. Toate invenţiile sunt interesante, destinate, cum spune inventatorul, „înzestrării unităţilor militare de aviaţie, cu multiple avantaje, precum simplificarea constructivă a prizelor de aer, îmbunătăţirea aerodinamicii avionului, rezistenţa la înaintare minimă, scurtarea lungimii traseului aerului către compresor şi escamontarea prizelor de aer fuzelaj“. Nimic interesant, ar spune ai noştri, de fapt o altă invenţie care vine să îngroaşe numărul dosarelor din arhivă. Francezii vin să îi contrazică. I-au comunicat olteanului că Ministerul Apărării Naţionale Francez este interesat de acest proiect şi chiar i-au adresat rugămintea de a nu divulga lucrarea până la primirea autorizaţiei. Şi totuşi, românul, patriot convins, nu ar înmâna cu inima deschisă proiectul unor străini. Ar fi mult mai bucuros dacă ai noştri s-ar arăta interesaţi de el. „E păcat că asemenea lucrări să ia drumul Europei sau al Americii“, a precizat Modoran Novac. Şi totuşi dacă la uşă poştaşul va întârzia să-i aducă scrisoarea care să-i comunice interesul părţii române, se va vedea nevoit să se vândă străinătăţii. Şi dacă francezii vor fi interesaţi de avionul supersonic cu prize de aer mobile, americanii şi-au manifestat dorinţa de a achiziţiona o altă lucrare a inventatorului: noile forme de propulsie a navelor cosmice interplanetare.

 

Invenţii premiate la Geneva

 

Şi acestea nu sunt singurele lucrări care atrag atenţia străinătăţii. Participarea lui Modoran Novac la Salonul de Invenţii de la Geneva din 4 aprilie 2001 i-a adus olteanului medalia de argint pentru „bicicleta cu întoarcere pe loc, bicicleta cu roţi apropiate şi motocicleta cu tractare multiplă“. Nici la acea vreme, nimeni de pe meleaguri autohtone nu şi-a manifestat interesul. Olteanul nu s-a descurajat chiar dacă de 20 de ani încoace tot proiectează şi concepe tot felul de lucrări. „E păcat. Dacă am acest dar să nu profit de el. Nu mă cramponez de aceste mici jocuri ale destinului“. Şi totuşi au existat şi momente de descurajare.

Dar şi pentru acele cazuri extreme a găsit soluţii. „Am transpus proiectul bicicletei cu întoarcere pe loc în realitate. Era o perioadă grea pentru mine. I-am făcut-o cadou unui nepot. Am avut atunci o mare satisfacţie, pe care mi-aş dori s-o mai pot trăi. Cine în locul meu nu ar nutri dorinţa ca cei de la Ministerul Apărării Naţionale, prin unitatea de la Craiova, să-şi manifeste dorinţa de a realiza un avion supersonic performant, pur românesc conform invenţiei“, mărturiseşte vizibil marcat inventatorul. Nu se va opri însă aici, trăieşte cu speranţa că mâine la uşă îi va bate un reprezentant al unei companii româneşti care să dea viaţă proiectelor sale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS