11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMuzeul Tudor Arghezi, la Târgu Cărbuneşti

Muzeul Tudor Arghezi, la Târgu Cărbuneşti

Autorităţile din Târgu Cărbuneşti vor inaugura Muzeul „Tudor Arghezi“, eveniment inclus în agenda celei de-a XXVII-a ediţii a Festivalului Naţional de Literatură cu acelaşi nume, care a început marţi, la Târgu Jiu.  În primele două zile ale manifestării, juriul, avându-l preşedinte de onoare pe scriitorul Petre Stoica, iar preşedinte executiv pe criticul Gheorghe Grigurcu, s-au analizat lucrările expediate de concurenţi din toată ţara. În urma deliberărilor vor fi desemnaţi şi laureaţii din acest an. La Biblioteca Judeţeană „Christian Tell“ din capitala judeţului vor avea loc lansări ale revistelor „Portal Măiastra“, „Caiete Columna“; „Columna“ şi „Bilete de papagal“, precum şi lansări de cărţi ale unor scriitori din Banatul sârbesc, Republica Moldova, dar şi scriitori locali. Ultima zi a festivalului se va desfăşura la Târgu Cărbuneşti, unde va fi inaugurat Muzeul „Tudor Arghezi“. Tot aici va avea loc şi Gala laureaţilor Festivalului Naţional de Literatură „Tudor Arghezi“ şi a concursului literar pentru elevi „Moştenirea Arghezi“. Ideea de a deschide la Cărbuneşti un Muzeu „Tudor Arghezi“ îi aparţine primarului Cristian Toader Pasti. Primăria a pus la dispoziţie un spaţiu şi s-a ocupat de amenajarea instituţiei, care cuprinde săli de expoziţie cu lucrări ale scriitorului, precum şi cu fotografii ale acestuia. O sală este dedicată laureaţilor Festivalului Naţional de Literatură „Tudor Arghezi“ care au obţinut premii de-a lungul anilor la concursurile de literatură organizate în Târgu Cărbuneşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS