13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFraudă electorală cu urna mobilă

Fraudă electorală cu urna mobilă

Biroul Electoral Central (BEC) dă o mână de ajutor partidelor care vor să-l demită pe preşedintele Traian Băsescu. Printr-o hotărâre cel puţin dubioasă, BEC girează posibilele fraude cu urna mobilă.

Prima hotărâre controversată a BEC, nr. 7 din 7 mai, dă liber la plimbatul urnei mobile în cazul bolnavilor care nu se pot deplasa la secţia de vot. Asociaţia Pro Democraţia ceruse BEC să corecteze o scăpare a Legii referendumului (nr. 3/2000), care, la articolul 40, nu prevedea obligaţia bolnavilor netransportabili de a aduce documente care să le probeze boala şi incapacitatea de deplasare. Singura prevedere a legii este ca persoanele respective să facă o cerere, fără să precizeze dacă una scrisă sau telefonică, iar pe baza ei, cineva din cadrul Biroului secţiei de votare se deplasează la domiciliul bolnavului. În felul acesta, agenţii electorali ai partidelor s-ar putea preface bolnavi şi ar putea vota în locul celor cu probleme medicale reale. Altă variantă ar fi ca bolnavii doar să figureze pe listă, iar reprezentanţii partidelor să introducă în urne voturile pe care le vor. Scenariile de mai sus ar putea deveni realitate peste câteva zile, pentru că BEC a respins sesizarea Pro Democraţia.

Guvernul a uitat de CNP

BEC a reuşit însă să completeze un act normativ, HG nr. 374/2007, care încuraja votul multiplu pe listele suplimentare. Printr-o scăpare a guvernului Tăriceanu, anexa 7 din hotărâre nu cuprindea rubrica intitulată „Cod numeric personal“ (CNP), aşa cum este trecut, în schimb, pe lista electorală permanentă. Listele suplimentare sunt destinate persoanelor care se află într-o altă localitate decât cea de domiciliu, dar totuşi vor să voteze. Biroul a decis să corecteze eroarea guvernului şi a dispus ca alegătorii de pe listele suplimentare să dea o declaraţie pe proprie răspundere că nu au votat în altă parte la referendum, declaraţie care conţine şi CNP-ul. Dacă BEC nu ar fi sesizat „neatenţia“ guvernului, turismul electoral şi acţiunile gen „autobuzul“ ar fi fost la ordinea zilei pentru că identifici mai uşor după CNP decât după nume o persoană care a votat de mai multe ori. Unde mai pui că multe persoane poartă acelaşi nume, deci ar fi fost greu de stabilit care dintre ele a încălcat legea.

Metode de fraudat alegerile

Sub sloganul: „Atenţie! Frauda electorală dăunează grav libertăţii dumneavoastră!“, APD a întocmit o listă a celor mai des întâlnite metode de fraudare a alegerilor şi a sancţiunilor prevăzute de lege.
Turismul electoral – votarea, în mai multe secţii, pe liste suplimentare – se sancţionează cu închisoare de la şase luni la cinci ani; suveica/ştafeta – cetăţenii care primesc un buletin de vot cu însemnul „votat“ când intră în secţia de votare şi dau unul nevotat când ies sunt pasibili de închisoare de la şase luni la trei ani. APD precizează că nu există sancţiuni pentru utilizarea abuzivă a urnei mobile, similar – intimidarea electorilor, prin diverse metode, de la violenţă verbală la folosirea armelor, inclusiv prin mesageri, dar nici pentru „votul în familie“, atunci când capul familiei le impune celorlalţi membri cum să voteze. Pentru votarea „proporţională“ – dacă, la sfârşitul zilei, rămâne un număr mare de buletine nefolosite, reprezentanţii Birourilor electorale ale secţiilor de votare pot cădea de acord să le împartă între ei şi să le introducă, ştampilate, în urnă – pedeapsa este de închisoare de la doi la şapte ani. Mita electorală se sancţionează cu închisoare de la şase luni la cinci ani, iar invalidarea buletinelor rămase nefolosite pentru a creşte astfel procentul participării la vot, cu închisoare de la doi la şapte ani. Votul în numele altora se sancţionează cu închisoare de la şase luni la cinci ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS