27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpartanii de la Carol I au cucerit Italia

Spartanii de la Carol I au cucerit Italia

„Începutul, sfârşitul, începutul, sfârşitul, începutul, sfârşitul! Spartanii! Au, au, au“, se aude înaintea fiecărui concurs de dans la care participă trupa Next Level Kit de la Colegiul Naţional „Carol I“ din Craiova. Aşa a fost şi la Concursul Internaţional de dans de la Rimini, din Italia.

Cititorii GdS au făcut cunoştinţă cu „spartanii“ de la CN „Carol I“ în urmă cu o lună, când aceştia au venit la sediul redacţiei pentru că aveau nevoie de sponsori pentru concursul din Italia. Fiecare copil din trupă avea nevoie de 300 de euro pentru transport şi cazare şi, pentru că familiile unora dintre ei nu le puteau asigura aceşti bani, trupa de dans risca să rateze concursul. Ieri, cei 24 de elevi au coborât fericiţi din autocar, ţinând în mână trofeele şi diplomele obţinute la concurs, spunând că sponsorii care i-au ajutat au făcut o investiţie bună pe termen lung. În aplauzele colegilor, profesorilor şi părinţilor, „spartanii“ care au cucerit Italia au fost primiţi ca nişte adevăraţi eroi. Oana Neagu şi Laurenţiu Ungureanu au locul I la cuplu, secţiunea funky, şi locul IV la secţiunea hip-hop, şapte fete din trupă au obţinut locul I la secţiunea dans grup mic, locul II la secţiunea formaţie, Laurenţiu Ungureanu a obţinut locul II la secţiunea hip-hop, individual băieţi, locul III juniori, disco free-style şi locul VI hip-hop două Eliana Adam şi Oana Neagu.

Limba engleză pe ritmuri de hip-hop

Povestea celor 24 de „spartani“ a început în urmă cu doi ani, când din fosta trupă de dans rămăseseră doar câţiva membri. Cei care au rămas au organizat o preselecţie în şcoală şi au luat în trupă colegi din toate clasele. Formula pare să fi avut succes şi premiile la concursurile internaţionale şi naţionale de dans se ţin lanţ. În fiecare an, Next Level Kit câştigă mai multe premii la concursurile din străinătate, iar prietenia dintre cei 24 de campioni devine tot mai strânsă.
„Cel mai important este că suntem prieteni şi de asta iese totul atât de bine. Suntem o echipă şi nu vrem să ne despărţim niciodată“, a spus Oana.
Cu toate că ea şi Laurenţiu vor termina liceul peste câteva luni, ei promit să continue visul Next Level Kit. „Plecăm cu toţii în Bucureşti şi îi vom aştepta pe ceilalţi pentru că nu vom renunţa la trupa noastră şi vrem să ne facem cât mai cunoscuţi”, a menţionat Oana. Un adevărat exemplu pentru colegii ei, Oana este şefa trupei, compune coregrafia, îşi mobilizează colegii, trupa de dans fiind sufletul oricărei petreceri sau manifestări din liceu, oferind de fiecare dată  reprezentaţii de excepţie. Oana îşi împarte pasiunea pentru dans cu limba engleză şi logica, în acest an calificându-se la ambele materii la etapa naţională. A ales engleza, la care a obţinut o menţiune. Anul trecut, a luat locul III la olimpiada naţională de limba engleză şi a obţinut locul opt la un concurs internaţional de discurs în limba engleză de la Londra. Cu toate că vrea să urmeze ASE, eleva nu va renunţa la dans. „Dansez din clasa a V-a. În şcoala generală aveam o trupă cu două colege cu care dansez şi acum. Îmi place mult şi nu cred că am să renunţ la dans, îl voi împărţi cu ASE“, a povestit Oana.

„Vrem să dansăm pentru craioveni“

Deşi este ocupat cu pregătirea pentru bac şi admiterea la facultate, vrând să urmeze Facultatea de Jurnalism sau Ştiinţe Politice, Laurenţiu îşi face timp şi pentru trupă. „Sunt printre membrii vechi şi doresc să susţin trupa. În urmă cu doi ani ne-am strâns câţiva prieteni şi ne-am gândit că ar fi frumos să dansăm, iar acum vrem să arătăm că putem fi din ce în ce mai buni“, a spus Laurenţiu.
Mezinul trupei este Raul, care după şapte ani de gimnastică s-a reorientat spre dans, unde cucereşte juriul cu mişcările lui în care se regăsesc numeroase elemente de gimnastică şi gimnastică aerobică. Alături de cei 24 de „spartani“ stau în cele cinci ore de pregătire pe care le fac zilnic profesoarele Rodica Cojocaru şi Cami Georgescu. „Sunt cei mai buni şi cei mai talentaţi pentru că ei sunt singura echipă de şcoală unde se face în primul rând şcoală, dansul fiind o pasiune. Ceilalţi concurenţi sunt cluburi sau şcoli particulare de dans. Ei fac însă totul singuri: aleg muzica, fac coregrafia, modelele de costume pe care le-a croit mama unui elev şi se ţin şi de şcoală“, a spus Cami Georgescu.
Toate aceste lucruri nu împiedică trupa de dans să câştige, dar ignoranţa celor din jur le taie uneori avântul. „Vrem să ne facem cunoscuţi, să dansăm pentru craioveni, dar nimeni nu ne cheamă. În Bucureşti se bat firmele pe trupele de dans, iar noi ne ducem şi ne rugăm de ei să ne cheme pe la evenimente. Este păcat, că avem ce să arătăm“, a spus Oana, care ar vrea ca sloganul spartanilor ei, pe care îl au înaintea celor de la Dinamo, să se audă şi în Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII