17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjViol la marginea oraşului

Viol la marginea oraşului

Un tânăr de 21 de ani din Târgu Jiu este acuzat că ar fi abuzat sexual de o fată de 19 ani din localitatea Bumbeşti Jiu. Tânăra a declarat poliţiştilor că a fost acostată de un individ necunoscut, pe raza localităţii Sâmbotin din judeţul Gorj. Bărbatul a invitat-o să urce la el în maşină, după care au plecat spre Târgu Jiu. La un moment dat, el a oprit autoturismul în apropierea oraşului, pe şoseaua de centură, şi i-a spus fetei să coboare. Tânăra a fost dusă pe o plantaţie de pomi şi a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu acesta. În urma cercetărilor, poliţiştii l-au identificat pe Elvis-Mădălin I., de 21 de ani, din municipiu, cunoscut cu antecedente penale şi fără ocupaţie. El a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Gorj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propunere de arestare preventivă.              

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS