„A plecat…“, „Ne-am despărţit“, „M-a părăsit“ – iată câteva dintre propoziţiile cu care încep multe topicuri de pe forum, multe scrisori în care cineva cere ajutor pentru a trece de situaţia grea cu care se confruntă. În astfel de clipe, oricine se simte abandonat de partener, la un pas de depresie, considerând că totul este inutil…
Fiecare om a trecut printr-un moment de cumpănă, cel puţin o dată în viaţă, printr-o despărţire care l-a făcut ca o perioadă să refuze „socializarea“, să simtă că nu o poate lua de la zero… Fiecare persoană are reacţii diferite în astfel de momente. Unii se închid în casă, pierd contactul cu prietenii şi realitatea, alţii dimpotrivă „se afundă“ în alcool, preferă să îşi piardă nopţile prin baruri sau discoteci sau se cufundă în muncă, axându-şi planurile doar pe carieră. Reacţia de moment a fiecăruia dintre noi într-un moment critic al relaţiei este cum să reuşească să-şi readucă „marea iubire“ lângă el, cum să repare într-o clipă tot ce a năruit de-a lungul timpului. Simţămintele din acele clipe pot copleşi pe oricine, de cele mai multe ori oamenii acoperindu-şi chipul cu o mască, nedorind să mai exprime tristeţea, disperarea, angoasa, golul pe care îl simt.
Apoi apar întrebările, îndoielile despre tot ce a fost, cum să continue viaţa de unul singur, cum să treacă peste tot şi să meargă mai departe. „Nu ştie ce-a pierdut“, „Nu mă merită“, apoi sfaturile de rigoare din partea binevoitorilor de genul: „Mai bine că s-a întâmplat acum“ sunt doar câteva din reacţiile celor care se retrag din relaţie sau celor care au fost părăsiţi, care ar vrea să nu se lase doborâţi de durere sau tristeţe. Într-o astfel de reacţie vedem foarte multă mândrie, orgoliu, dispreţ, refuz de a arăta suferinţa, chiar şi de a o recunoaşte faţă de ei înşişi. Este o negare de fapt a tot ceea ce a fost între cei doi parteneri, a părţii frumoase, a legăturii lor, a trăirii din cuplu.
Despărţirea, simţită ca „pedeapsă“
În alte cazuri pot apărea forme de trăire ale culpabilităţii, ale neîmplinirii. Apar imediat întrebările, despărţirea ajungând să fie văzută ca o pedeapsă pentru o anumită atitudine, însoţită de cele mai multe ori de teama că partenerul nu va ierta anumite purtări sau reacţii: „E vina mea“, „L-am alungat de lângă mine“, „N-am ştiut să-i dau ceea ce avea nevoie“. Despărţirea apare astfel ca o pedeapsă pentru o vină ştiută sau neştiută. La polul opus se manifestă reacţiile de revoltă, răzbunare, dorinţa de a-l umili pe celălalt, de a-l vedea întorcându-se şi de a-l refuza, de a-l vedea învins, îngenuncheat. Oamenii pot avea stări care depăşesc intensitatea obişnuită, ajungând chiar să gândească lucruri de care nu s-ar fi crezut capabili.
Lăsaţi timpul să vindece rănile!
Psihologii recomandă tuturor celor care trec printr-un astfel de moment să îşi asume tot ceea ce a fost în relaţia încheiată, cu bune şi rele, cu momente frumoase şi mai puţin plăcute. Plânsul, suferinţa, durerea şi acceptarea acestor stări ajută mult mai mult decât a vă impune mental o stare imaginară, de bine.
Lăsarea în voia suferinţei produsă de pierdere, abandon, despărţire este modalitatea autentică prin care poţi depăşi ceea ce s-a întâmplat. Din nefericire trăim într-o epocă destul de raţionalistă, în care lucrurile precum „a simţi durere“ par a fi interzise. Esenţial este însă să lăsaţi liber în exprimare tot ceea ce simţiţi. Nu trebuie să fim aparent veseli atunci când de fapt sufletul nostru este sfărâmat sau să zâmbim când de fapt cu greu ne stăpânim lacrimile. În final, o recomandare – când simţiţi că lucrurile nu sunt încă lămurite privind o relaţie veche nu luaţi decizii pe care aţi putea să le regretaţi. Nu luaţi decizii importante de căsătorie, schimbarea locului de muncă, deoarece în astfel de perioade „negre“ sunteţi dispuşi spre măsuri extreme, impulsive. Lăsaţi timpul să decidă pentru a vedea în primul rând dacă lucrurile sunt în ordine cu dumneavoastră.
