15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBotezul anului la Strehaia

Botezul anului la Strehaia

 Clanul de romi Mihai, din Strehaia, şi-a botezat cel mai mic membru, pe Ronaldinio Mihai, de 11 luni. La petrecerea care a durat trei zile şi trei nopţi au fost invitate aproape 500 de persoane, iar atmosfera a fost întreţinută de artişti de renume. „Botezul anului la noi la Strehaia! De când sunt eu nu am văzut aşa ceva. Maşini multe, lăutari de seamă, mâncăruri alese şi zeci de kilograme de aur“, a declarat Daniel Mihai, reprezentantul romilor din Strehaia.

Naşii lui Ronaldinio de la Strehaia, bulibaşa ţiganilor din Mehedinţi şi preşedinta romilor din judeţ, i-au dat micuţului ca dar de botez o salbă de 100 de galbeni mari şi multe cadouri. „De la mine, bulibaşa ţiganilor, dau finului meu 100 de galbeni mari. Să se facă linişte, doar glasul finului vreau să se audă, care prevăd că va fi la fel de bogat ca fotbalistul Ronaldinio!“, a declarat bulibaşa ţiganilor din Mehedinţi. Pregătirile pentru petrecere au început joia trecută, iar invitaţii au fost nume sonore ale scenei româneşti.

„La botezul copilului meu Ronaldinio i-am chemat pe Romică Ţociu, Cornel Palade, Andreea Bănică, Nicu Covaci şi multe ansambluri din Banat şi din Sibiu, toţi să cânte până nu o să mai avem bani să le dăm“, a declarat tatăl copilului, Tomiţă Mihai. În curtea palatului familiei Mihai, care este placat cu marmură adusă din Italia, a fost ridicat un cort închiriat de la Sibiu, în care au intrat numai invitaţi aleşi pe sprânceană, iar în faţa acestuia a fost amplasată o scenă şi a fost adusă chiar şi o  fântână arteziană.

Pirandele şi-au etalat bijuteriile şi salbele de galbeni, iar unele dintre ele au ieşit cu pistoalele la brâu. În momentul plecării spre biserică, circulaţia rutieră pe Drumul European 70 a fost întreruptă aproape o oră, din cauza numeroaselor limuzine de lux care au circulat pe ambele sensuri de mers. Naşul, moşul şi finul au mers la biserică într-o limuzină  albă, de 12 metri lungime, închiriată. Biserica de la Strehaia a fost special pregătită pentru botezul lui Ronaldinio, alaiul fiind aşteptat cu un covor roşu întins din stradă până în biserică. Românii au rămas cu gura căscată.

„Nu i-am văzut pe Romică şi pe Palade decât la televizor, iar covor roşu nu a mai avut nimeni, doar Băsescu a mai mers pe un astfel de covor. Minune, domnule, au cântat chiar Nicu Covaci şi Andreea Bănică, petrecere ca la televizor în curtea ţiganilor“, s-a minunat Ioana Magdalena, vecina.
Uimit de ce au făcut romii din Strehaia, prinţul ţiganilor, Leo, a promis că duminica viitoare îi va face nepotului său un botez mai frumos decât al lui Ronaldinio.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

30 COMENTARII