16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSinucidere în Izvoarele

Sinucidere în Izvoarele

OLT. Marin Corbeanu, de 34 de ani, din comuna Izvoarele, şi-a pus capăt vieţii, spânzurându-se de grinda casei. Cadavrul bărbatului a fost descoperit joi seară de o nepoată a sa, Florina Andreea, de şase ani. Fetiţa s-a gândit să-i facă o vizită lui Marin. Când a intrat în casă, micuţa a rămas şocată în momentul în care l-a găsit pe Marin agăţat într-un ştreang de grinda din camera de la drum. Speriată, copila a izbucnit în plâns şi a fugit la soţia lui Marin, pentru a-i povesti ce a văzut. Nuţa Corbeanu l-a părăsit pe bărbat în urmă cu două luni din cauza traiului greu pe care îl ducea cu acesta. Ea a anunţat poliţia. Din primele cercetări, poliţiştii de la Investigaţii Criminale au constatat că bărbatul se spânzurase în urmă cu aproximativ 24 de ore.

„A mai încercat să se omoare de vreo trei ori“

Marin era căsătorit cu Nuţa de 11 ani. Cei doi nu au avut copii împreună, însă Florina Andreea, pe care aceştia au crescut-o încă de mică, era ca şi copilul lor. În urmă cu două luni, femeia şi-a părăsit soţul. Nuţa spune că Marin era foarte violent când consuma alcool, motiv pentru care a şi fost internat, mai demult, la spitalul din Schitu Greci. De asemenea, Nuţa spune că soţul ei a mai încercat să se omoare de vreo trei ori, dar a fost salvat la timp. De data aceasta, fiind singur acasă, bărbatul s-a spânzurat, fără ca cineva să-l mai poată opri. „A mai încercat să se omoare. O dată a băut clor, altă dată şi-a tăiat venele de la mână, iar a treia oară a încercat să se spânzure. Noroc cu mine. M-am nimerit lângă el şi nu l-am lăsat să facă vreo prostie. Acum, dacă am fost plecată de la el, nu l-am mai putut salva. Bea mult şi era rău la băutură. Mă bătea“, a spus Nuţa. Spusele ei sunt confirmate de săteni care şi-l amintesc pe Marin ca fiind mare consumator de băuturi alcoolice.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS