Năluca din Radovan

Fie că merg la copii, la oraş, fie că întârzie cu vitele la întoarcerea acasă, pădurea Radovanului le înspăimântă şi acum nopţile bătrânilor

Doar bătrânii mai vorbesc despre întâmplarea groaznică. Şi o şoptesc în barbă, să nu se sperie nici ei prea tare de înfricoşătorul blestem care a căzut asupra lor şi de care nu mai pot scăpa. Fie că merg la copii, la oraş, fie că întârzie cu vitele la întoarcerea acasă, pădurea Radovanului le înspăimântă şi acum nopţile. Pentru că de acolo va ieşi negreşit Mireasa şi îi va lua cu ea…

Nu este şofer să nu cunoască legenda. Iar dacă a mai rămas vreunul care să n-o afle, se găseşte negreşit un localnic care să îl sperie de i se face pielea pe el de găină… Cică să fie cu luare-aminte când trece prin dreptul pădurii. Să nu încetinească deloc şi să privească numai înainte. Nicidecum în dreapta sau în stânga! Şi orice i s-ar părea că aude, ba chiar că vede dinaintea ochilor, să nu zică pâs! Să ţină drumul tot înainte, surd, mut şi orb! Ăla care va face întocmai scapă! Care însă e slab de înger şi opreşte să-l apere Cel de Sus, că sigur o păţeşte…
Aşa se închină şi-şi scuipă în sân de cincizeci de ani bătrânii din Radovan. Şi, chiar dacă a trecut atâta vreme de atunci, n-au uitat deloc împrejurările cumplite ale întâmplării, frumuseţea fetei care şi-a luat zilele şi blestemul care îi urmăreşte de atunci, în fiecare noapte.

S-a sinucis pentru că a fost siluită

A fost în ’47, când au venit la Radovan moldovenii, alungaţi de sărăcia de la ei. Printre ei se afla şi o tânără, care luase drumul Olteniei, doar-doar găsea de lucru să-şi ajute familia rămasă acasă şi împovărată de griji. Curând a intrat servitoare în casa unor localnici. Hărnicia şi cuminţenia ei au făcut repede înconjurul satului. Dar, mai mult decât acestea, frumuseţea fetei a pus pe jar întreaga aşezare, făcându-i pe bărbaţi – fie ei tineri sau bătrâni – să râvnească la nurii ei. Fata nu a cedat însă nimănui, continuând să muncească toată ziua şi visând numai la ceasul în care se va putea întoarce acasă la ai săi…
Cu câteva zile înainte de nenorocire, s-a zvonit că stăpânul care o angajase a profitat de fecioria tinerei… Ba chiar a lăsat-o grea. În zorii acelei zile, tânăra moldoveancă a fost văzută ultima dată: plânsă, nedormită, copleşită de ruşine. Câteva ore mai târziu, sătenii au găsit-o spânzurată de o creangă, în pădurea Radovanului.

Răzbunarea pe trecători

„Păi n-a putut să trăiască singură, cu aşa nenorocire pe cap… De asta s-a omorât, să scape de o viaţă înjositoare“, gândeşte azi Ana Coşoveanu, de 70 de ani. „Lumea în sat e rea şi n-ar fi lăsat-o să ducă un trai liniştit. Şi cum era o fată cuminte, n-a putut îndura ruşinea… De atunci, mulţi au zis că au văzut-o bântuind drumul de lângă pădure şi că ar fi tăiat calea trecătorilor sau a maşinilor. Cine se oprea era luat cu ea în inima pădurii şi nu se mai întorcea niciodată… Dar de câţiva ani buni, nimeni nu a mai văzut-o. Poate că şi-a găsit liniştea, Dumnezeu s-o ierte… Şi, totuşi, chiar dacă nu se mai arată în drum, şoferii şi oamenii ar face bine să se ferească să treacă noaptea pe la Radovan. Cine ştie, poate Mireasa îşi aduce aminte de ruşinea pe care i-a aruncat-o în spate satul şi o vrea să se răzbune…“.

Poveste de adormit oamenii mari

Sătui de anchetele pe care le-a tot făcut acum câţiva ani presa, stârnită de „povestea Miresei“, sătenii din Radovan nu mai sunt astăzi atât de darnici în amănunte. Ba chiar, atunci când se deschide subiectul, se fac glume răutăcioase pe seama tinerei care şi-a pus capăt zilelor acum 50 de ani. Unii găsesc şi explicaţii atât de logice, încât să închidă gura curioşilor.
„Era un ţigan nebun care se îmbrăca în mireasă şi ieşea în mijlocul drumului, să distreze lumea. Dar s-a potolit după o vreme. Nici aici nu mai stă, s-a mutat departe, în alt sat“, zice Ioana C., o localnică plictisită de toată agitaţia din jurul Miresei. Nu convinge pe nimeni, însă. Pentru că oricare trecător, credul sau nu, de cum zăreşte pădurea Radovanului, nu-şi poate stăpâni defel bătăile repezi ale inimii. Dacă, totuşi, Mireasa îi va ieşi înainte?


Autori
Etichete , ,

Comenteaza acum

5 Comentarii

  1. liviu said:

    eu am auzit o poveste ca asta cu mireasa de la
    Seaca de Padure !

  2. alexandra sandoi said:

    am auzit asa ceva de la multi oameni dar parintii mei cred ca nu exista deaceea eu nu ma cam tem

  3. andreea said:

    eu sunt din radovan si am auzit multa lume vorbind despre mireasa ba chiar ca unii cunoscuti au vazut-o.dar cine stie??pana la confruntarea cu ea fata in fata nu avem de unde stii daca e adevarat sau nu.succes!!!!

  4. anonim said:

    spun purul adevar…. am fost de nenumarate ori in padure la radovan dupa dovezii …nu am vazut nici o mireasa , dar fenomene cidate si inexplicapile leam trait pe pielea mea acolo. Zgomode distinse si cidate , inclusiv o lumina sub forma unui glob cat o minge de fotbal ,care mi-a aparut la luneta din spate a masinii timp de peste 10 secunde…… ceva dubios este in padurea din radiovan

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 14 aprilie 2007

Actualitate

» Politica în România este paralizată
» Dacia şi Daewoo, un sfert din locurile pentru rable
» Cărţile, puse-n cui
» Ultimul tren pentru ELECTROPUTERE
» Control la substanţele periculoase
» CE Turceni vinde energie
» Invazie de spărgători în Bănie

Local

» Gazeta de Sud, nominalizată din nou pentru Premiul „Dumitru Tinu“
» Solomon, acuzat că a cerut şpagă
» Mere „româneşti“ din Polonia
» Soldurile au umplut buzunarele comercianţilor
» Mii de credincioşi au luat agheasmă
» Scurte stiri
» Traficanţi de minori, arestaţi
» Râmnicenii mai au căldură cinci zile
» Atenţie la ţepele cu promoţia ALTEX!
» Anchetat pentru 13 cauze penale
» Yoghinii sunt aşteptaţi la Băile Herculane
» A murit la patru zile după accident
» Captură de ţigări netimbrate

Dolj

» Fără pomi fructiferi lângă gard
» Tăriceanu îl pârăşte pe Băsescu lui Frattini
» Viaţa doljenilor atârnă de un fir de … profit

Gorj

» Manţog nu se teme de Morega
» Ucis cu un par

Sport

» Tănasie l-a învins pe Avetisian
» Orac a limitat proporţiile scorului
» Fărădelegi la AJF Gorj
» Raikkonen vrea să triumfe în Bahrein
» Liceeni învaţă „meserie“ de la Energo
» Duel fară miză între olteni
» Băieţii acasă, fetele în deplasare
» O afacere spaniolă
» În luptă cu istoria
» Oltchim vrea să bată la scor
» Derbiul supravieţuirii la Hunedoara
» Arde Gaz-ul!
» Bănică, titular după 671 de zile
» Vremea revanşei

Bani & Afaceri

» Cârciumaru a venit din Austria
» Curent electric şi la grădina de zarzavat
» Liga Sindicatelor Miniere are conturile blocate
» Lucrează fără salariu
» Gorjenii nu apelează la consilierii EURES
» Directorul Electrica, dat afară
» HIDROELECTRICA, păgubită de băieţii deştepţi

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Apariţii editoriale
» Utile Craiova
» Cum a apărut pixul?

Top