15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProfesor acuzat de coruptie sexuala, la detectorul de minciuni

Profesor acuzat de coruptie sexuala, la detectorul de minciuni

Un profesor de limba si literatura româna de la Scoala generala din localitatea Topesti, orasul Tismana, a fost supus la testul cu detectorul de minciuni, acesta fiind acuzat de coruptie sexuala de o eleva de clasa a VI-a. Constantin Jerca este cercetat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Târgu Jiu. Familia elevei a depus o plângere impotriva acestuia, in care il acuza ca a incercat sa abuzeze de fetita.


Potrivit anchetatorilor, familia elevei si cea a profesorului se afla in conflict de mai mult timp. Gheorghe Pestisanu, purtatorul de cuvânt al Parchetului de pe lânga Judecatoria Târgu Jiu, a spus ca verificarile in acest caz vor fi finalizate saptamâna viitoare, dupa aflarea rezultatelor testului poligraf: „Punerea sub acuzatie se va face in functie de rezultatul testului poligraf. Va fi o proba pe care ne bazam in ancheta penala“.


O fosta eleva sustine ca a fost si ea victima a profesorului


Potrivit procurorului Gheorghe Pestisanu, o fosta eleva a scolii, care a fost audiata, sustine ca a avut parte de acelasi comportament din partea profesorului: „Declaratia elevei se afla la dosar si vom tine cont de ea. Nu au fost martori la cele intâmplate. Eleva a povestit doar la alte doua colege ceea ce s-a intâmplat. Parintii spun ca fetita nu le-a spus nimic, ci ca ar fi aflat de la sora mai mare, careia ii povestise cele intâmplate. Exista doar declaratia elevei in care spune ce s-a intâmplat. Eleva nu a fost supusa la testul poligraf, pentru ca si asa era afectata“.


Potrivit anchetatorilor, Inspectoratul Judetean Scolar Gorj a efectuat o ancheta in urma careia nu s-au gasit dovezi in privinta probarii acuzatiilor, astfel incât profesorul nu a fost sanctionat.


Constantin Jerca a sustinut in fata anchetatorilor ca este nevinovat si ca acuzatiile care i se aduc sunt o razbunare a familiei elevei, cu care este in conflict de mai mult timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU