In Valea Stanciului, ca in toate localitatile rurale din România, integrarea a dat buzna in sat acum 13 zile. Asa cum era de asteptat, musafirul i-a gasit pe tarani nepregatiti, dar cugetând adânc la schimbarile care-i asteapta si care, dupa spusele primarului, vor fi acceptate abia peste vreo 30 de ani.
Pe holul primariei, nea Lusca isi numara asteptarea in perii albi din barba. Pentru el, integrarea veni la televizor. Si se tot duce inainte, fara sa-l intrebe cumva de sanatate. „Ce sa spui io, doamna?! Ne-a zis noua cineva daca vrem sa mergem in Europa sau nu? Ne-am dus acolo de-a valma, tarani batrâni ca mine, care nu mai avem ce sa facem…“.
La cei 70 de ani ai sai, nea Alexandru Lusca din Valea Stanciului este depasit de situatie. Legile noi pe care le impune de 13 zile Uniunea Europeana ii dau de gândit: ce rost mai are el, când toate traditiile lui, toate regulile mostenite de la batrâni se vor duce pe apa sâmbetei, facând loc altora pe care el nu le poate pricepe?
„Eu mai am putere acum sa-mi trimit vitele si pasarile in marginea satului? Pai abia ajunsei la primarie, d-apoi sa merg pâna la ferma, in câmp! Sa-mi dau eu animalele si pasarile din batatura, ca sa pun iarba pe jos? Sa pun gunoiul la poarta in pungi si sa trag apa in casa si canal? Sa fac lux? Pai din ce, pacatele mele, la anii mei si o pensie de doua milioane? Daca mi le face Europa, n-am ce zice: le primesc. De invatat cu ele nu mai am eu vreme sa ma invat… Dar asa, ar fi frumos sa fie si la noi la tara cum e in tarile straine…“.
Mizeria, sora buna cu agoniseala româneasca
In curte, asteptând sa-si primeasca ajutorul de caldura, Lucica Ociocioc si Maria Cojocarescu comenteaza si ele, dupa mintea lor, schimbarile. „Eh, noua ne intra pe ici si ne iese pe colo… Stim noi ca e bine, ca e rau?! Noi ne-am invatat sa ne patimim cu dintii infipti in pamânt, sa crestem animale de foame, nu sa facem ferme, sa ne imbogatim. Asa am fost dintotdeauna: talpa tarii. Cei mai saraci, cei mai munciti! N-am avut niciodata averi si n-am crescut porci ca sa-i vindem la târg, ci sa avem ce sa le bagam in gura copiilor, sa-i facem mari, sa-i insuram. Acum cica sa ducem porcii in câmp… Ii duc, ca n-am ce face. Dar la noi se fura animalele din batatura, d-apoi din capatul satului? Si sa facem ordine in curti, zice Europa, ca sa fie frumos, asa, ca la cabana. Pai va spui io: am o garnita gaurita de nu mai e buna de nimic. In toamna am pus-o lânga poarta s-o arunc. De Craciun am luat-o inapoi. M-am gândit: mai stii, daca-mi trebe mâine? Asa suntem noi, saracii de la tara: strângem o viata si când se invechesc nu ne-nduram sa le aruncam, ca altele noi nu mai avem cu ce lua. E mizerie, spune la televizor despre satele noastre, dar poate numai peste vreo douaj’ de ani nepotii nostri sa arunce ce nu ne induram noi si sa faca aci in sat vile de vacanta, cu gazon si flori“.
Sa vina banii si-om vedea
Oficial, gratie primarului sau destoinic – stau marturie cele doua mandate cu care se lauda Alexandru Vlad – comuna Valea Stanciului numara cu zâmbetul pe buze cele 13 zile de integrare trecute. Pesemne ca era pregatita dinainte de marea schimbare! „Un târg comunal cu suprafata de 70 de ari, reparatii la trei camine culturale – Bârza, Valea Stanciului si Grecesti, parculetul din fata primariei, iluminatul public realizat in proportie de 80%, pietruire pe patru kilometri de drumuri comunale, apa curenta in scolile din Valea Stanciului si Horezu Poienari, reparatii exterioare la biserica din Bârza, acoperis la scoala din Horezu Poienari, renovarea primariei“ – acestea sunt câteva dintre realizarile noii administratii. Iar lista ar putea continua, afirma convingator Alexandru Vlad, daca Uniunea Europeana va da si fonduri, pe lânga titlul pompos de „integrati“.
„Daca dau ei banii, noi dam proiectele. Cât am putut din buget propriu, am facut. Dar marile realizari necesita sustinere financiara pe masura: infrastructura sa fie pusa la punct, iluminatul public sa fie efectuat in toatalitate, chiar si in cele mai indepartate asezari, sa se introduca sistemul de apa si canalizare care sa le ofere taranilor apa curenta si posibilitatea de a-si instala grupul sanitar in locuinta, sa se construiasca microferme, dotate cu aparatura care sa asigure conditii optime, in conformitate cu normele europene. De asemenea, un avantaj l-ar constitui ridicarea unor fabricute pentru prelucrarea produselor din carne si lapte, singurele de fapt care ar fi acceptate in interiorul comunelor si satelor, asa cum se intâmpla in zonele rurale din Vest. Pe de o parte, acestea angajeaza forta de munca, pe de alta parte, valorifica tot ceea ce produc oamenii“.
Greu la deal cu mentalitati mici
Scolit bine la cursurile organizate pentru primari in Grecia, Slovenia, Italia, Franta, Alexandru Vlad stie exact ce si cum sa schimbe in comuna sa. Sperante are, dar nu pe termen scurt. „Satele din partea cealalta arata mai mult ca niste orasele. Nu seamana deloc cu ce este la noi. Desigur ca nu s-au transformat peste noapte in ce sunt acum… Am fost in Slovenia si am cunoscut o familie formata doar din femei: o vaduva si mama sa. Detineau sase hectare de pamânt: doua cu padure, doua cu lucerna si doua cu cartofi. Cu subventii primite de la stat, femeile si-au infiintat o ferma de 26 de vaci si 40 de scroafe. Pe deasupra, isi facusera si o fabricuta de prelucrare a carnii si brânzeturilor, având contracte cu cumparatori chiar din alte tari… Acestea au fost rezultatele unei munci asidue, de ani buni si nu de un anotimp, pentru câstig modest si imediat, asa cum se intâmpla in satele românesti, denaturate de colectivizare“, apreciaza primarul Vlad. Au trecut 13 zile, o sa mai treaca deci linistit vreo 15 – 20 de ani, considera edilul, pâna sa se schimbe mentalitatea taranilor. Conditiile impuse de Europa nu le cad nici bine, nici repede oamenilor care au trait doar intr-un singur fel: in conditii primitive. Dar care lor le par cât se poate de firesti. „Ei stiu una si buna: sa creasca trei, patru, cinci porci – dupa necesitatile familiei – si sa-i taie asa cum au invatat de la parinti, sa-si faca vedre de tuica si vin pe care sa le mai si vânda la piata, sa le misune la poarta curcile si gainile, cât stau ei pe bancute sau pe sant sa discute problemele tarii, sa le fie curtea plina de gainat si latrina sa stea in spatele casei, nu inauntru, ca e murdara! Sa schimbe toate aceste realitati peste noapte este practic imposibil, mai ales daca avem in vedere ca populatia de la sate este imbatrânita, deci greu de convins“. Inca din luna decembrie, biroul primarului din Valea Stanciului sta invesmântat intr-o fata de masa albastra, batuta in stelele Europei. „Sa fim pregatiti“, explica Alexandru Vlad, din capatul pânzei. „Si cine intra aici in birou sa se obisnuiasca intâi cu culorile. Apoi sa mearga acasa, sa le spuna si rudelor ce afla de la primarie. Si incet-incet, sa apara si la noi in sat strazi asfaltate, trotuare, case din caramida, frumoase, cu gazon in fata si pomi in spate… Sa devina europeni macar copiii copiilor nostri!“.
