10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalHanul Putureanu, pe cale de disparitie

Hanul Putureanu, pe cale de disparitie

Tot in vechiul centru al Baniei este amplasat si Hanul Putureanu, cladire ridicata in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Constructia a fost trecuta in proprietatea statului in anul 1949, si abia in 1996 fostii proprietari au reusit sa obtina in instanta vechiul amplasament, printr-o hotarâre judecatoreasca. De-a lungul timpului, cladirea nu a beneficiat de nici o imbunatatire, in prezent fiind la un pas sa se prabuseasca.


Pâna in urma cu doi ani, aici au fost adapostite 14 familii care plateau o chirie modica catre Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, cea care administra imobilul. Dupa ce actualul proprietar le-a pus in vedere sa evacueze imobilul, acestia au fost mutati in alte locuinte sociale. „Nu plecau de acolo daca nu le ofeream alte camere. Ar fi ramas pe drumuri, asa ca am fost nevoiti sa ne reorganizam cumva, ca sa aiba un acoperis deasupra capului“, a declarat Ilie Badescu, directorul RAADPFL Craiova. Cât timp cladirea s-a aflat in proprietatea primariei, din lipsa de fonduri, nu a fost investit nici un ban, cladirea degradându-se de la o zi la alta. Treptat, Hanul Putureanu, care odinioara era faimos, s-a transformat intr-o adevarata ruina, peretii stau sa se prabuseasca, geamurile sunt sparte, iar curtea interioara este invadata de soareci. Daca odata aici se adaposteau negustorii care tranzitau Bania, acum vechiul monument istoric este pe cale sa devina o amintire. „Nu cred ca mai pot sa-l consolideze pentru ca se afla intr-o stare foarte proasta. Actualii proprietari ar putea cel mai probabil sa il darâme si sa ridice alta constructie pe respectivul teren“, a incheiat Badescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS