6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoi soti care tin la intimitate

Doi soti care tin la intimitate

Florian C. Vlaescu, directorul Directiei pentru Dialog, Familie si Solidaritate Sociala Dolj, este casatorit cu Doina Vlaescu – medic primar ORL, cu care are un baiat in clasa a XI-a la Colegiul National „Fratii Buzesti“ din Craiova. Tot ce isi doreste este o vacanta de „20 de zile alaturi de sotie si copil, fara telefon“.


Florian Vlaescu s-a nascut in urma cu 55 de ani in comuna doljeana Daneti, intr-o familie de oameni simpli, tatal fiind muncitor, iar mama agricultoare. Provine dintr-o familie numeroasa, crescând alaturi de alti cinci frati. Este o persoana extrem de modesta, acceptând cu mare greutate sa dezvaluie amanunte despre viata personala, cât si despre numeroasele calificari profesionale. Este mândru de familia lui, fiind recunoscator parintilor pentru tot ce au facut pentru el, dar si sotiei si fiului pentru ca ei sunt cei care ii ofera echilibrul de care are nevoie in momentele grele, epuizante…


Cursuri universitare la Iasi


Scoala primara a urmat-o in comuna natala, dupa care a fost trimis de parinti la Craiova, sa urmeze scoala pentru a deveni dascal. A urmat Liceul Pedagogic, fiind declarat „absolvent de onoare“, spre mândria parintilor, si calificat ca invatator, primind repartitie la scoala din satul situat la marginea Craiovei, Palilula. S-a dus din curiozitate sa vada localitatea unde trebuia sa predea, insa unde nu a mers nici o zi ca invatator, in acelasi an fiind admis la Facultatea de Istorie-Filozofie, specialitatea Sociologie-Psihologie, din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza, din Iasi. In perioada liceului a urmat o serie de activitati deosebite: a facut parte din fanfara liceului, cântând la trompeta, dar in acelasi timp a fost si presedinte al Societatii Stiintifico-Literare „Stefan Velovan“, colaborator la Revista „Nazuinta“ a liceului, dar si absolvent al cursurilor de Regie -Teatru din cadrul Scolii Populare de Arta. A ales Facultatea de Psihologie-Sociologie, considerând ca aceste calificari ii vor oferi perspective, terminând cursurile universitare cu o medie care l-a clasat printre primii.


lorian Vlaescu munceste de peste 30 de ani


S-a angajat imediat dupa absolvire ca psihosociolog la Santierul Naval Constanta, dupa care a revenit in Craiova ca psiholog la Regia de Transport si la Scoala de Soferi Amatori Craiova. Din 1999 pâna in anul 2001 a ocupat functia de director executiv al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Dolj, dupa care a ocupat functia de administrator si psiholog-sef al SC PSIHOMED CENTER SRL Craiova. A urmat nenumarate cursuri postuniversitare, obtinând si doctoratul in psihologia organizationala si industriala. Este autorul a 15 comunicari stiintifice, dintre care patru au fost publicate, pe problematica managementului resurselor umane, mobilitatii fortei de munca, selectiei si formarii profesionale. A indeplinit si munca la catedra universitara, fiind lector universitar, predând cursuri de psihologia muncii, psihologie scolara, sociala si pedagogie. A elaborat, de asemenea, metodologii de orientare si selectie profesionala pentru soferi si vatmani, incluzând probe cognitive si psihomotorii administrate pe calculator.


Casatoria este un pas extrem de important


Florian Vlaescu nu s-a casatorit „de tânar“, cum singur a marturisit, considerând ca este foarte important sa astepti persoana potrivita, care sa iti placa si lânga care sa-ti doresti sa petreci zilele. „Doina, sotia mea, este de profesie medic primar ORL la Policlinica CFR Craiova, dar are si un cabinet particular, Policlinica Centrala dr. Vlaescu. Suntem casatoriti din 1989, avem un baiat extrem de inteligent cu care ne mândrim. Consider ca in viata casatoria este un pas extrem de important pe care sa il faci doar atunci când esti convins, sa fie femeia care iti place din toate punctele de vedere si alaturi de care sa mentii o relatie bazata pe stima si pe participarea ambilor soti la tot ce presupune viata de zi cu zi. O data cu aparitia copilului, partenerii de cuplu se schimba, devin mai responsabili… Pentru noi, viata de familie reprezinta o oaza de liniste, pe care sa o tii departe de toata agitatia cotidiana“, a marturisit Florian Vlaescu. Din cauza serviciilor extrem de solicitante, sotii Vlaescu nu si-au permis in ultimii ani concedii mai mari de o saptamâna. Ultimele doua concedii si le-au petrecut in Tunisia si Tenerife. In putinul timp liber, sotilor Vlaescu le place sa se ocupe de curte, sa se vada cu „grupul rezonabil de prieteni adevarati“, sa mearga in zone de munte sau la manastirile din zona Olteniei. „Daca ar fi sa marturisesc cu sinceritate un vis pe care il am, acela ar fi sa pot sa imi petrec 20 de zile alaturi de sotie si copil, fara telefon, fara sa mai auzim ceva in jur“…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS