Dranicul a fost locuit inca din neolitic. In 1969, a fost identificata o necropola din secolele II-I i.d.Hr. Au fost descoperite morminte geto-dacice care aveau ca inventar ceramica lucrata de mâna si la roata, asociata cu arme de origine celtica. La nord de sat a fost descoperita o asezare romana, din secolul IV, in care s-au gasit ceramica, fibule si monede. Pe teritoriul satului s-a descoperit un tezaur romano-bizantin. Numele „dreniku“, de origine slava, trimite la o istorie veche, de pe vremea trecerii popoarelor migratoare pe teritoriul tarii noastre.
Cu toate acestea, prima atestare documentara a Dranicului este abia de la sfârsitul secolului al XVI-lea, mai exact, din 1590. Domnul Tarii Românesti de la acea vreme, Mihnea voievod, zis Turcitul (1577 – 1583, 1585 – 1591), da la 17 mai un hrisov prin care stabileste mosia jupânesei Maria. Asa cum se obisnuia la inceputul fiecarei domnii, ea ceruse domnitorului sa-i stabileasca prin carte domneasca averea si sa-i intareasca dreptul de proprietate. Se pare ca intre boierii vremii, pamântul respectiv era un bun prilej de sfada: sustineau câtiva ca averile de aici erau „pradalnice“, adica dobândite prin cai ilegale.
Dupa o cercetare minutioasa a tuturor proprietarilor pe mâna carora ajunsese satul de-a lungul timpului, Mihnea voievod decide ca Dranicul ii revenea de drept jupânesei. Astfel, dintr-un sat liber – cum era la jumatatea secolului al XV-lea – si unul boieresc – cum reiese din actele de proprietate ale lungului sir de boieri Craiovesti – Dranicul ajunge sat domnesc. Schimbarea nu este de lunga durata insa, asezarea intrând curând in alcatuirea mosiilor boieresti. Ultimul boier in stapânirea caruia s-au aflat pamânturile Dranicului inainte de colectivizare a fost Mihail.
Eroi si agricultori
Cât priveste oamenii de aici, acestia au fost „rumâni“ harnici si gospodari, care s-au indeletnicit de-a lungul secolelor cu cresterea animalelor si agricultura. Atât de priceputi au fost incât produsele recoltate la Dranic pe vremea fostului regim erau trimise chiar la export. Oameni la locul lor, pasnici, dranicenii nu s-au dat totusi inapoi de la fapte de vitejie, care sa le faca cinste neamurilor si locurilor. Revolutia de la 1821, condusa de Tudor Vladimirescu, este momentul care marcheaza inceputul participarii locuitorilor la principalele evenimente istorice. Mai târziu, dranicenii au luat parte la tulburarile de la 1848 – 19 voluntari de aici au intrat in tabara lui Magheru. La evenimentele din 1877-1878, Dranicul a avut cinci morti, trei raniti si patru decorati. In 1907, impreuna cu rasculatii din Grindeni, satenii au incendiat conacul mosierului in noaptea de 11 spre 12 martie, dupa care s-au indreptat spre Padea, acolo unde drumul le-a fost oprit de focurile de arma ale jandarmilor si unitatilor militare. Primul razboi mondial a luat 147, iar cel de-al doilea 243 de draniceni.
Bordeiul de ieri si de azi
Pâna in 1830, in sudul si centrul Olteniei – deci si la Dranic – nu au existat case construite deasupra pamântului. Localnicii – plugari in majoritate – traiau in bordeie. Putini isi mai amintesc astazi cum arata o astfel de casa, traditionala pentru zona respectiva. Pe vremea aceea, intrarea in casa se facea prin gârlici. Scara era sapata in pamânt, iar pe ea se cobora pâna la usa care inchidea intrarea in ogeac sau „la vatra“. De aici se putea trece, printr-un celar, in alta incapere – asemanatoare pivnitei de astazi – unde se pastrau putina cu varza, diferite obiecte, porumbul, legumele. Tot de la ogeac – care era asezat in mijlocul locuintei – se ajungea la camera de dormit, denumita popular si „soba“, pentru simplul fapt ca aici exista sursa de caldura a locuintei. Pentru taranii olteni, ogeacul a fost intotdeauna incaperea importanta a casei. Aici era vatra, se gatea. Tot aici se aflau lada cu malai, lavita pentru vedrele cu apa, lucruri de mare trebuinta in bordeiul gospodarului. Zidurile intregii locuintei erau fie din paianta, fie din chirpici, iar acoperisul era de pamânt, asezat cu fata spre sud. Camerele care se aflau de o parte si de alta a ogeacului aveau un mic orificiu rotund sau patrat in care se fixa fereastra.
Cum bine se stie, niciodata casele din Oltenia nu au fost aratoase. Ele pastreaza si astazi aceasta „traditie“, lucru destul de evident la o simpla privire. Dranicul nu incalca nici el aceasta regula: chiar daca bordeiele au disparut pe la inceputul secolului trecut, multe case din 2006 nu sunt deloc departe de acestea. Singura diferenta este ca acum sunt construite deasupra pamântului. O casa din comuna Dranic este impartita astfel: la parter – cotetul porcilor, care comunica atât cu pivnita, cât si cu bucataria; in spate, „casa veche“, locuita de generatia in vârsta; etajul se inalta falnic, impodobit cu ferestre albastre – semn al tinerelor tendinte…
