Inca din cele mai vechi timpuri, una dintre etapele esentiale ale vietii a fost casatoria. In momentul in care doi oameni hotarasc sa faca acest pas, evenimentul este planuit cu ceva timp inainte, pentru ca totul sa se petreaca in cele mai bune conditii, sa devina intr-adevar una dintre cele mai importante si emotionante zile din viata.
Exista câteva superstitii mostenite de la strabuni, unele respectate cu strictete pâna astazi, altele mai putin. Traditia spune ca mirele si mireasa nu trebuie sa se vada inaintea nuntii, pâna in momentul ceremoniei. Fetele tinere, viitoarele mirese, erau considerate „proprietatea“ tatalui. Acesta avea rolul de a-i gasi fiicei un sot pe masura propriei familii si putea, fara sa ii ceara consimtamântul fetei, sa o promita barbatului care venea cu propuneri financiare tentante.
Taina Nuntii
Este cunoscut faptul ca sunt unele perioade din an când nu se fac nunti: in toate posturile si zilele de post de peste an, in ajunul si in ziua praznicelor imparatesti, in saptamâna dinaintea (saptamâna brânzei) si de dupa (saptamâna luminata) Postul Mare, si de la Nasterea pâna la Botezul Domnului.
Nunta este precedata de logodna. Cuvântul „logodna“ este de origine slava si inseamna a face fagaduinta de casatorie. Ea este rânduiala tocmirii sau asezarii nuntii a doi tineri care s-au fagaduit unul altuia. Biserica binecuvânteaza aceasta veche datina printr-o slujba scurta premergatoare nuntii. Logodna nu da insa dreptul la consumarea vietii conjugale, fiind doar o promisiune pentru casatorie. Numai Sfânta Taina a Nuntii da posibilitatea celor doi la trairea vietii intime. In alte cazuri, cei care au facut logodna nu mai vin sa li se oficieze Taina Cununiei si traiesc toata viata in concubinaj. Se spune ca acesta este un mare pacat care poate duce si la mari nenorociri in viata celor doi. In credinta populara româneasca este obligatoriu ca tinerii sa fie de aceeasi religie, crestini ortodocsi. Nu este ingaduita nunta dintre un ortodox si o persoana de alta religie. Daca se intâmpla ca unul dintre cei doi tineri sa fie de alta religie, acesta trebuie sa treaca la ortodocsi. De asemenea, nasii trebuie sa fie ortodocsi, casatoriti, cu o viata de familie morala, exemplara, pentru a fi modele de urmat pentru fini.
Inelul de logodna – simbolul iubirii
Inelul de logodna are o insemnatate deosebita: el este semnul iubirii, al credinciosiei, al legaturii tainice pe care o faureste Taina Casatoriei intre viitorii soti. Cât priveste savârsirea slujbei religioase de cununie, ceremonialul trebuie sa se desfasoare numai in biserica, si nu in case particulare.
Obiceiuri de nunta
O cunoscuta zicala româneasca spune: „Câte bordeie, atâtea obiceiuri“. In unele zone ale tarii intâlnim si astazi practici neliturgice si necanonice: legarea mâinilor celor doi cu o batista alba, dupa ce preotul le citeste rugaciunea a treia si le impreuneaza mâinile. Acest obicei este intâlnit in partile Transilvaniei. Amagirea sau pacalirea tinerilor atunci când li se da sa guste din pâine si din vin este o practica intâlnita la unii preoti, mai ales din mediul rural, dar uneori si la oras, si are intentia de a inveseli pe nuntasi. Impartasirea din paharul comun, binecuvântat inainte de preot, este simbolul bucuriei nuntii, dar, mai ales, al comuniunii si unirii celor doi soti, care de acum vor trai de bucuriile si necazurile vietii impreuna. La inceput, a existat numai paharul, asa cum arata rugaciunea de binecuvântare, apoi s-a adaugat si pâinea. Obiceiul frângerii pâinii se mai pastreaza si azi in unele zone ale tarii, Oltenia fiind una dintre acestea. Astfel, atunci când mireasa paraseste casa parinteasca arunca din pragul casei, cu spatele spre lume, o bucata de pâine, care va fi impartita nuntasilor. Practica nu are insa o semnificatie religioasa si a ramas o datina populara.
Obiceiul mireselor de a se feri una de alta, evitând sa se intâlneasca pe drum, este o practica superstitioasa care nu se justifica in nici un fel. Biserica nu ne indeamna la o asemenea comportare, ci, dimpotriva, recomanda comuniunea.
Aruncarea orezului si obiceiul toastului
Alta datina straveche este aruncarea orezului. Acesta simbolizeaza in multe culturi fertilitatea. Din timpuri stravechi exista obiceiul ca mireasa sa intre pentru prima oara in casa cea noua pe usa principala. Daca se impiedica sau punea piciorul stâng pe prag se credea ca va fi ghinionista. De aici a rezultat mai târziu obiceiul ca mirele sa o treaca el insusi peste prag, pentru a se asigura ca totul va fi bine.
Originea obiceiului de a toasta la nunta dateaza din secolul al XVI-lea. La acea vreme se punea o bucatica de pâine intr-un pahar cu vin, care era dat din mâna in mâna oaspetilor pentru a putea sa ia fiecare o gura de vin. Cel care sorbea ultima picatura primea si onoarea de a putea mânca pâinea si de a rosti câteva cuvinte in cinstea gazdei. Astazi, traditia s-a pastrat sub forma paharelor de sampanie, primul toast fiind tinut de cavalerul de onoare. Se obisnuieste ca invitatii sa se ridice in timp ce mirii stau jos. Ei se ridica la sfârsitul toastului si raspund prin câteva cuvinte de multumire pentru familie, prieteni si invitati. Uneori, cei doi toasteaza pentru partener si au ocazia sa bea din pahare de cristal sau de argint.
Regulile canonice ale nuntii crestine
1. Intre cei doi tineri care vor sa se cunune sa nu fie nici un fel de rudenie trupeasca sau duhovniceasca, adica prin Sfântul Botez. Cununia intre rude este oprita cu desavârsire de sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe.
2. Parintii celor doi tineri trebuie sa se invoiasca si sa se uneasca la casatoria copiilor lor. Nuntile facute fara voia parintilor nu aduc bucurie copiilor si sunt canonisite de Sfântul Vasile cel Mare in Canoanele 38, 40 si 42, ca si desfrânarea, cu trei ani oprire de la Sfânta Impartasanie pâna la impacarea celor doi tineri cu parintii lor.
3. Cei doi tineri trebuie sa se iubeasca si sa se invoiasca a se casatori unul cu altul; caci, de se casatoresc fara voia lor, la indemnul parintilor sau pentru câstiguri materiale, aceasta nunta nu poate dainui.
4. Logodirea celor doi tineri sa fie facuta cu preot, dupa rânduiala Bisericii, cu cercetarea canonica cuvenita.
5. Tinerii logoditi sunt datori sa traiasca la parintii lor pâna la cununia religioasa si sa-si pazeasca cu sfintenie fecioria, pentru ca de vor gresi mai inainte sunt canonisiti de biserica precum niste desfrânati si opriti sapte ani de la Sfânta Impartasanie.
6. Inainte cu o saptamâna sau doua de cununia religioasa, cei doi tineri sunt datori sa se spovedeasca la duhovnicul lor din copilarie sau la preotul satului, cu post si rugaciuni, si, daca au voie, sa se pregateasca pentru Sfânta Impartasanie.
7. Cununia religioasa se cuvine, dupa traditie, sa se faca dimineata, de obicei duminica, mai inainte de inceperea Sfintei Liturghii, iar nasii mirilor sa fie crestini buni, capabili sa-i invete si sa-i povatuiasca pe calea cea buna pe finii lor.
8. Dupa slujba cununiei, cei doi tineri stau cu cununiile pe cap in mijlocul bisericii, inconjurati de credinciosi pâna la sfârsitul slujbei, iar preotul da binecuvântare la Sfânta Liturghie si se roaga impreuna cu toti cei de fata pentru ajutorul celor incununati. Crezul si Tatal nostru este dator sa le rosteasca mirele.
9. Când preotul zice: „Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati“, atunci cei doi miri se apropie de Sfântul Potir si se impartasesc cu Trupul si Sângele lui Hristos, daca au voie de la duhovnicul lor.
10. Dupa terminarea Sfintei Liturghii, cei doi miri sunt condusi la casa mirelui de nuntasi dupa vechea traditie ortodoxa, unde se asaza la masa, manânca si se veselesc cu buna rânduiala si cucernicie, intru slava lui Dumnezeu, precum se cuvine crestinilor.
11. Daca tinerii s-au impartasit, se cuvine sa fie in curatenie pâna in seara zilei urmatoare, pentru cinstea Sfintelor Taine.
