13, cosarul, trifoiul, sarea, mireasa inlacrimata, usturoiul de la geam, „tichia“ nou-nascutului, strigoiul mortului – mii de superstitii intr-o singura viata, pe care o conduc dupa bunul plac al celui care crede in ele. Nascute dinainte de vremuri crestine, ele rezista si astazi, intr-o epoca in care mentalitatile tinere, proaspete ar fi trebuit sa le depaseasca demult. In Oltenia, superstitiile sunt puse chiar la loc de cinste!
O frumoasa dimineata de… marti. Ma trezesc cu fata la cearsaf. Dau sa ma ridic repede – vars paharul cu apa. N-am timp si, in graba, sterg cu talpa. Chioara de somn inca, pun cafeaua la fiert. Sarea, aflata lânga zahar, se rastoarna. N-am timp, o las imprastiata pe bufet. Ma imbrac urgent, pun ciorapii invers si-i las asa. Plec. Vecina isi instaleaza cablul. Trec pe sub scara asezata in fata usii, mai sa-l dobor pe muncitor. La parter realizez ca mi-am uitat cheile. Ma-ntorc, ma-mpiedic de prag, dau buzna in casa si sparg oglinda de pe perete. Plec iar. Taxi, viteza mare. Pe-o straduta, o pisica neagra taie calea masinii, in mers nesimtitor de agale. In fine, ajung la serviciu. Cobor, chiar pe un imens capac de canal. Alerg… intru… sedinta!
Scenariul este unul cât se poate de real. Pentru cei care ignora asemenea detalii, martea respectiva nu poate fi decât o zi din saptamâna obisnuita. Pentru superstitiosi insa toate semnele de mai inainte sunt in mod sigur de rau augur. Si cum superstitiile s-au nascut in tot locul si pentru orice moment al zilei si orice ocazie, cu siguranta ca aceia care cred in ele vor avea o viata cum nu se poate mai… incordata!
Mireasa superstitioasa – mai emotionata!
Românii sunt o natie de superstitiosi. Dintre ei, oltenii se lauda ca sunt neintrecuti! De-a lungul veacurilor, imprumutând de la unii si de la altii, si-au facut un adevarat arsenal de superstitii. Le tin la indemâna, sa le poata scoate la nevoie, „sa le mearga bine“. De superstitiosi ce sunt, s-au agatat si de credinta. Au preparat astfel un adevarat ghiveci de canoane crestine si superstitii, pentru botez, pentru nunta, pentru inmormântare, pentru ziua de Pasti ori de Craciun. S-o fereasca sfântul pe miresica sa incapa pe mâinile expertelor – femei in vârsta si cu experienta vietii, fara doar si poate. Ca nu mai stie saracuta daca sa-si puna pe ea ceva vechi ori ceva albastru, daca sa stea pe o perna, trei ori sapte, daca „are voie“ sa vada alta mireasa ori sa schimbe o agrafa cu ea, daca sa iasa in ploaie ori sa stea cumintica la mama acasa pâna rasare soarele, daca sa râda ori sa plânga. Si cu cât sunt mai multe sfatuitoare de incredere, cu atât va fi nunta mai… emotionanta! Vorba aceea – câte bordeie, atâtea obicee!
De frica raului si pentru speranta in noroc, oamenii au gasit un inteles in toate lucrurile si fiintele care ii inconjoara. Flori precum vâscul, iasomia, busuiocul, galbenelele, tarndafirii „sunt de bine“ asa cum cala este „floare pentru morti“, usturoiul agatat la geam, trifoiul – pe care spun unii ca l-a luat Eva când a coborât din Rai, iedera de pe casa, socul pazesc familia de spiritele rele, asa cum matraguna este folosita in vraji, descântece pentru a atrage spiritele malefice, pisica si paianjenul sunt „de rau“, asa cum gargarita si sarpele sunt de bine, presul de la usa, banii la temelia casei sau in pantof, matura noua, sarea aruncata peste cap, creierul de gaina, momitele de porc, gaina legata si trecuta pe sub masa, potcoava agatata la intrare, pânza asezata pe oglinda, ata rosie de deochi, cioburile, cosarii ori popii intâlniti in drum, visele, stranutul – toate si-au gasit in mintea oltenilor câte un scop: acela de a atrage Binele asupra lor.
Oltencele trebuie sa nasca in fân!
In partile Mehedintiului, decesul unei persoane poate da nastere, pe cai nebanuite, strigoilor. Dezgropat, acesta e dus pe munte si aruncat sau ingropat acolo. In judetul Olt, strigoii sunt ingropati, dar in sicriu, ei sunt legati de un par, iar in gura si in nas li se pune mei, sau li se infige o andrea in buric. In Transilvania strigoii sunt numiti siscoi, iar in unele parti mortii despre care se crede ca sunt strigoi sunt ingropati cu fata in jos, li se baga pietre ori usturoi in gura sau li se infinge o teapa in inima. Chiar si pentru nastere au gasit oltenii câteva superstitii. Astfel, când ii vine sorocul, olteanca alege o camasa pe care nu o va mai folosi niciodata. Dupa ce a imbracat-o, moasa rupe gura camasii, ca nasterea sa fie dezlegata. Iar dupa nastere, femeia o dezbraca si o da afara din casa, pentru ca, daca s-ar atinge de ea, copilul s-ar „sparia“ (ar face adica „boala copiilor“, epilepsie).
Tot la noi, in Oltenia, la tara, exista superstitia conform careia femeile trebuie sa nasca pe jos, in fân, fiindca asa a nascut si Maica Domnului si se spune ca este pacat sa stea in pat. Dupa nastere, moasa spala copilul, apoi merge la preot „sa faca apa“. Lehuza asteapta sfintirea apei si apoi manânca, iar moasa, numai dupa ce se spala cu aceasta apa, se socoteste curatata de orice spurcaciune. Dupa prima scalda, copilului i se pun pe buze miere si grasime, ca sa fie bun si gras, si numai apoi se pune la pieptul mamei. Daca s-a nascut cu „tichie“ se deoache rau, iar când va fi mare va deochea, de asemenea, rau. Mama trebuie sa-l fereasca mai din vreme, tinându-l acoperit pe fata.
De la tara, la oras si apoi… pe Luna
Astazi, cele mai multe superstitii se intâlnesc la tara, in locuri in care timpul a incremenit pe loc, in traditii vechi si de multe ori pagâne. Ajutati de elementele vietii cotidiene, de interpretari cât mai diferite ale religiei si de o acerba incapatânare de a nu renunta la ele, oltenasii de la tara cultiva superstitiile cu adevarata constiinciozitate. Când se trezesc dimineta, când se culca, merg la lucru, când se asaza la masa, când fac curatenie, când se boteaza, se insoara sau mor, oricând au o superstitie la indemâna. De câte ori gasesc prilejul, le transmit si acelora de la oras care „prezinta teren fertil“. Intr-o epoca in care tehnologiile si mentalitatile au avansat in asa masura incât oamenii isi cumpara pamânt pe Luna, superstitiile rezista. Pagâne sau nu, puse de cele mai multe ori pe acelasi plan cu credinta crestina, ele conduc vieti. Pentru ca oamenii se lasa condusi de ele. Iar in Oltenia sunt puse chiar la loc de cinste!
