5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCascavalul consiliilor de administratie, redistribuit

Cascavalul consiliilor de administratie, redistribuit

Legislativul din Banie este de mai bine de o luna brazdat de framântari interne, din cauza ca un act normativ recent il obliga sa umble la consiliile de administratie ale regiilor autonome, compuse cu multa grija, in urma cu doi ani, din membri de partid ai formatiunilor care alcatuiesc consiliul local, dar, in mare masura, straini de treburile institutiilor pe care le conduc.


Lipitura la banul public – intre 700 si 900 de milioane anual – este din nou in atentia partidelor care formeaza Consiliul Local Craiova, acestea fiind obligate, potrivit Legii nr. 276 din 2006, care stabileste noi criterii de numire a consiliilor de administratie la regiile de autoritate publica, sa propuna schimbari la organismele de conducere ale celor patru unitati economice din subordinea municipalitatii – Regia de Apa, Regia de Termoficare, Regia de Transport si Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL). Dat fiind ca un membru al CA poate sa incaseze lunar si peste sase milioane de lei net numai pentru o sedinta, alegerea reprezentantilor este cu atât mai dificila cu cât doi dintre cei maximum noua membri ai viitoarelor CA-uri sunt obligatoriu directorul general si un delegat al primariei, alti trei trebuie neaparat sa fie exponenti ai Ministerului Finantelor, ministerului de resort si Ministerului Administratiei si Internelor, restul putând veni din afara serviciilor statului, dar nu fara studii si specializare in domeniul de activitate al regiei. Simplificând, pentru primele cinci locuri din fiecare CA – directori si functionari publici – marja de manevrabilitate scade simtitor, ramânând de disputat, dar si aici cu grad de selectie sporit, doar celelalte patru locuri din CA (numarul maxim de membri CA, potrivit legii, este noua). Dovada ca lucrurile s-au complicat sta faptul ca, desi mai sunt trei zile pâna la sedinta de consiliu local in care vor fi supuse aprobarii CA-urile, nu sunt nominalizati in proiectele de hotarâre decât câte doi membri – directorul general si functionarul din Primaria Craiova. „Documentatiile nu sunt complete fiindca grupurile din consiliul local inca nu au venit cu propuneri. Desigur ca le va fi mult mai greu ca inainte sa-si numeasca oamenii in consilii, fiindca trebuie respectata legea, iar asta inseamna ca nu mai pot pune pe liste pe oricine“, a declarat viceprimarul Gheorghe Nedelescu.


Directorul Regiei de Apa, bulversat


Dupa ce a demonstrat o data ca nu cunoaste legea, declarând ca un consiliu de administratie nu poate interveni in revocarea vreunui membru – Legea nr. 15/1990, art. 13: Consiliul de administratie poate propune organului care l-a numit, potrivit art. 12, inlocuirea unui membru necorespunzator – directorul Regiei Autonome Apa, Liviu Ionita, a tinut sa-si faca publice parerile oscilante fata de componenta CA-ului pe care-l conduce. Bunaoara, intrebat cum apreciaza prezenta in CA a unor consilieri care nu fac dovada ca intrunesc nici macar conditiile legii nemodificate, nr. 15 din 1990, in sensul ca nu sunt specializati in domeniul de activitate al regiei, Ionita nu a dorit sa comenteze, aratând ca numai administratia publica are putere de analiza, de numire sau revocare a unor membri. Nu a spus ca este multumit, ca lucrurile merg ca pe roate, fiindca nici nu avea cum, problemele cu care se confrunta orasul din cauza canalizarii proaste, la fiecare ploaie, fiind dovezi suficiente ca situatia nu este deloc roz. La câteva zile, directorul de la Apa a revenit, afirmând: „Consiliul de Administratie al Regiei Autonome Apa Craiova are in componenta cinci ingineri, un absolvent al scolii postliceale tehnice si doi economisti. Putem aprecia ca activitatea Consiliului de Administratie in aceasta structura a fost eficienta, dovada fiind situatia economica pozitiva a regiei in acest moment“. Tinem sa-i reamintim doua lucruri lui Liviu Ionita. In primul rând, firesc ar fi sa se laude cu o situatie pozitiva, când nu va mai curge nisip o data cu apa potabila la robinet, nu se vor mai ineca masinile in mijlocul strazii la fiecare rupere de nori si vor disparea latrinele din centrul orasului s.a.m.d. In al doilea rând, Legea nr. 15 prevedea si prevede inca urmatoarele: „Ceilalti membri (in afara de reprezentantii diferitelor ministere, dupa caz – n.r.) vor fi numiti dintre ingineri, tehnicieni, economisti si juristi specializati in domeniul de activitate al respectivei regii“, iar Ionita nu a putut demonstra ca acei „cinci ingineri, un absolvent al scolii postliceale tehnice si doi economisti“ sunt specializati. De altfel, o simpla enumerare a membrilor CA de la Apa, in forma trimisa chiar de director, este graitoare: Ilie Murarita, asistent universitar la Stiinte Economice, Laurentiu Vieru, inginer principal la SDEE Electrica Oltenia (distributie de energie electrica – n.r.), Ion Bebe Neacsu, inginer-sef la Doljchim (productie de ingrasaminte chimice – n.r.), Ion Gugu, profesor-maistru la „Traian Vuia“, Marin Privantu, director la SC Alfa si Omega Comexim (agentie de turism – n.r.), Sanda Filimon, inginer electrotehnica, Gheorghe Albastroiu, persoana fizica independenta (comert diverse – n.r.), la care se adauga directorul general si reprezentantul primariei. La un loc, ei vor fi remunerati in 2006 cu 700 de milioane de lei vechi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS