14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocal22 de ani de la moartea poetului Virgil Mazilescu

22 de ani de la moartea poetului Virgil Mazilescu

Putini dintre cititorii nostri stiu ca importantul si regretatul poet Virgil Mazilescu este oltean, nascut la 11 aprilie 1942 la Corabia (Olt), in familia unui contabil. A trait doar 42 de ani, pe 13 august 2006 implinindu-se 22 de ani de la moartea sa. Poetul a optat pentru Bucuresti, pentru ca in perioada 1959 -1964 a urmat cursurile Facultatii de Limba si Literatura Româna a Universitatii din Capitala. Doi ani a fost profesor la Scoala generala din comuna Geaca din judetul Ilfov, conform Legii repartitiei uniform teritoriale din regimul comunist. Apoi, pâna in 1968, a ocupat postul de bibliotecar la Biblioteca Municipala din Ploiesti. Din 1968 si pâna in anii ’70, Virgil Mazilescu a fost secretar al cenaclului Uniunii Scriitorilor, iar din 1970 si pâna la moarte, vreme de aproape 14 ani, poetul a fost redactor la revista România literara.


In 1966, sensibilul poet a debutat cu versuri, in suplimentul „Povestea vorbii“ al revistei Ramuri din Craiova, pe atunci condus de M.R. Paraschivescu.


Lui Virgil Mazilescu nu i-au placut „caramizile“


Virgil Mazilescu a preferat sa fie un poet calitativ si nu unul cantitativ. Asa se explica de ce a publicat putine carti si, desigur, subtiri. Nu i-au placut niciodata „caramizile“. Dintre volumele sale merita amintite: „Versuri“ ( Bucuresti, EPL, 1968), „Fragmente din regiunea de odinioara“, (Editura Cartea Româneasca, 1970), „Va fi liniste, va fi seara“ (Editura Cartea Româneasca, colectia „Hyperion“, 1979), „Guillaume poetul si administratorul“ (Editura Cartea Româneasca, 1983). Creatia sa impreuna cu scrisorile catre prietenul sau Dumitru Tepeneag, aflat in Franta, a incaput intre copertele unui volum postum de numai 166 de pagini, intitulat „Poezii“, volum ingrijit de Mircea Ciobanu. Aceasta carte a aparut abia in 1996, la 12 ani de la moartea poetului. Virgil Mazilescu a fost si un excelent traducator, insa niciodata nu a epatat, desi cunostea foarte bine franceza livresca.


Unii l-au uitat definitiv, altii nu. Nu a fost uitat, in special, de „România literara“, de criticii si de redactorii de acolo si de scriitorii români din diaspora.


Un poet boem, dar perfectionist


Virgil Mazilescu a dus o viata de boem, in a carui servieta „sticla de vodca tinea loc de umbrela“, cum scria poeta si prozatoarea Nora Iuga in România literara, in urma cu doi ani. Ura tot ce era steril, sobru, cenzurat, epurat, mai scria aceasta. Sau: „Culmea, pe cât de boem in viata, pe atât de perfectionist era in poezie. De altfel, uneori, il si deranja acest corset. Imi spunea odata, bineinteles cu o vodca in fata, la salonul spaniol, ca sufera ca nu e in stare sa scrie punându-si ficatii pe masa. Il irita uneori, chiar isi ura creierul prea constrângator. Il speria putinatatea cuvintelor lui. Ar fi vrut sa scrie ca Saint John Perse. Ca orice poet adevarat se credea când geniu, când cabotin, si avea câte ceva din amândoua. De fapt, eu cred ca aceste categorii nici nu se exclud“.


Virgil a incasat pumni de la militieni si a cunoscut beciurile puscariei


Exista poeti adevarati carora sa nu le displaca regimul totalitar? Nicidecum. Iata ce spune Nora Iuga despre Virgil Mazilescu, cât de mult ii „imbratisa“ pe comunisti: „Nu as putea spune ca a fost un dizident, desi a incasat in mai multe rânduri pumni de la militieni si a cunoscut beciurile puscariei, e drept numai pentru câteva ore, la Mangalia, Constanta si Bucuresti. Nu stiu cât de mult ura regimul si pe reprezentantii sai – ura nu era specialitatea lui – dar avea o pofta nebuna sa faca bascalie de ei si, Slava Domnului, prilejuri se gaseau destule. Pe militieni ii facea analfabeti, pe Ceausescu tigan pentru ca, explica el etimologia numelui, Ceausescu venea de la ceaus, si pe urma cum puteam noi decripta titlul cartii lui ultime «Margareta, poetul si administratorul»? Cine altul era administratorul, decât acel element de care ne disociam cu repulsie sau cu care, uneori, ne identificam neputinciosi in zbaterea noastra de a ne pastra frumusetea, iubirea si libertatea imaculate“. In amintirea Norei Iuga, Virgil a ramas un clovn sublim, un clovn genial la care masca bucuriei se suprapune grotesc peste masca tristetii: „Un mântuitor, daca vreti. Un mântuitor care stia sa râda“.


Capcane intinse cenzurii comuniste


Virgil Mazilescu a intins o multime de capcane in scrierile sale pentru a scapa cenzorilor comunisti. Un exemplu elocvent sunt in buna parte textele din ultimul volum publicat de el, despre care criticul literar Eugen Negrici spunea ca poetul a renuntat la „stilistica eschivei“. Este vorba de textele intitulate Satov, Kirilov, Stepan Trofimovici Verhovenski, Nikolai Stavroghin – inspirate din „Demonii“ lui Dostoievski. Iata una dintre capcane: „ei au lumea lor si lumea asta a lor imi face greata / si chiar cu o cutie goala de conserve in gura sunt gata sa urlu / si chiar cu o bomba in maduva spinarii sunt gata sa urlu / ca au lumea lor si ca lumea asta a lor imi face greata“. Curajos, talentat si valoros fara tagada.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS