6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPetrila - periferia culturala europeana 2006

Petrila – periferia culturala europeana 2006

Petrila a fost, la sfârsitul saptamânii trecute, „Periferia Culturala Europeana 2006“, casa caricaturistului Ion Barbu fiind oaza de aspiratii culturale. Incepând de vineri si pâna duminica, la PetrilaTerr – gradina de vara amenajata sub forma unui miniamfiteatru in aer liber – au avut loc lansari de carte, proiectii slideshow si de filme, colocvii, happening-uri, concerte si o versiune locala a proiectului „Mari Români“.


„Petrila – Periferia Culturala Europeana“ s-a vrut a fi o continuare a Festivalului „Om Rau“, singurul festival nonconformist din Valea Jiului, al carui parastas caricaturistul Ion Barbu l-a organizat anul trecut, oprind singurul eveniment cultural din oras dupa cinci editii, „din lipsa banilor si din scârba… pentru ca dupa cinci ani am constatat ca nu merita“.


„Sa fim noi mai destepti cu un an…“


Festivalul „Om rau“ avea ca moto cuvintele lui I.D. Sirbu: „Suntem un popor sceptic. Minunile, la noi, rar tin mai mult de trei zile, in schimb, sarbatorile prostiei dureaza câte un secol“. Astfel, bazându-se pe crezul unor oameni de cultura din zona natala, prin acest proiect cultural, Ion Barbu isi propusese sa reabiliteze imaginea Vaii Jiului, prin aducerea unor artisti si jurnalisti in mijlocul „oamenilor rai“ – locuitori ai unei zone innegrite de timp si carbune.


Volumele legate de Petrila care au aparut la diferite edituri, „Antologia poeziei românesti la zid“ (Polirom), „Infernala Comedie“ (Brumar), „Frumosul din Petrila adormita“ (Curtea Veche), „Petrila unter alles“ (Brumar), au fost doar câteva dintre cartile care s-au lansat in week-end-ul trecut la „Petrila – Periferia Culturala Europeana“. Si cum nu se poate o lansare fara acorduri muzicale, Ilie Stepan si Horea Crisovan, Ada Milea, Dinu Olarasu, Sorin Minghiat, Nucu Pandrea si Nightlosers au sustinut recitaluri, iar Hanno Hofer, Gabriel Achim si Marius Avadani au prezentat câteva filme. „Am zis sa fim noi mai destepti cu un an, sa facem capitala culturala la Petrila… ca merita“, a declarat Barbu.


Antologia poeziei românesti la zid


Cel mai discutat volum prezentat in cadrul Festivalului „Petrila – Periferia Culturala Europeana 2006“ a fost „Antologia poeziei românesti la zid“, o carte in imagini si texte, in care caricaturistul Ion Barbu prezinta un experiment ce l-a pus in conflict cu autoritatile locale, politia si presa locala a orasului Petrila.


In fapt, Barbu impreuna cu câtiva colaboratori ai sai au impânzit intr-o noapte peretii cladirilor din Petrila cu versuri copiate din cartile a 80 de poeti. Aceasta isprava a fost aspru criticata in presa vremii, fiind catalogata drept „isteria unor indivizi bolnavi“ sau „ritualuri sataniste“. „Am patimit foarte mult, iar aventura acestei carti nu se sfârseste aici“, a afirmat Barbu. Insa despre isprava lui Barbu, scriitorul Adrian Alui Gheorghe a declarat ca „in Petrila se intâmpla lucruri supranaturale, iar poezia româneasca nu a fost niciodata mai bine pusa la zid decât de Ion Barbu. Poezia, care a acoperit murdaria…“.


La fel ca Festivalul „Om Rau“, „Petrila – Periferia Culturala Europeana 2006“ nu a avut nici un sprijin financiar din partea autoritatilor locale, cu toate ca evenimentul este unic in oras si chiar in zona Vaii Jiului si se bucura de prezenta unor importanti oameni de cultura si artisti.


Petrila – vazuta de Ion Barbu: „Intr-un oras mineresc cu 25.000 de suflete, din care peste 3.000 inca isi mai continua calatoria lor zilnica in fundul pamântului, intr-un oras in care indicatorii economici si culturali devin tot mai mici, iar problemele sociale tot mai mari, intr-un oras care pentru cei din afara Vaii Jiului nici nu prea exista, Ion Barbu il cinsteste si pomeneste pe «Om Rau», impânzeste asezarea cu semintele «Frumosului din Petrila adormita», «mâzgaleste» peretii coscoviti ai blocurilor cu poezie, trateaza cu umor negru fatadele gri si imbraca in versuri si umor fosta colonie Bratianu, toate acestea cu de la sine putere. Petrila – Periferia Culturala Europeana… te face sa râzi, te face sa plângi…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS