De meserie, cersetori
Prabusiti in mijlocul trotuarului, bocindu-se piosi la usa bisericii, binecuvântând cumparaturile la supermarket ori „prestând“ diferite servicii in intersectia aglomerata, sunt mereu prezenti in viata noastra. Imposibil sa nu-i observi: sunt numerosi si pretutindeni. Asezati la vedere, in locuri strategice bine alese, expunându-si cu ostentatie betesugurile, saracia, batrânetea sau copilaria mizera, stau cu mâna intinsa. Isi lungesc fetele a durere si-si aburesc ochii de apa. Unii sincer. Zi de zi, cu program fix de serviciu serios fara impozit, in ger de crapa pietrele ori pe zapuseala, femei cu pruncii in brate, copii de-o schioapa ori batrâni abia târându-si oasele macinate de vreme practica una dintre meseriile vechi de când lumea: cersetoria.
Angela Ion isi muta „biroul“ la doua, trei zile – când la Banca Tiriac, când la supermarketul Primavara, in functie de zilele de platit facturi sau cele de cumparaturi ale craiovenilor. Acolo lucreaza neobosita, cât e ziulica de mare, incercând sa-si impresioneze musteriii. Textul imbatabil – povestea vietii.
Miercuri, de pilda, era la magazin. Sprijinita de un baston putred, imbrobodita sa n-o traga curentul si cu o plasa de rafie atârnata de gât, statea lipita de un stâlp, sa nu incurce lumea. Venise de la prima ora si-si luase locul in primire. Si de atunci tot acolo ramasese, neclintita pe picioarele reumatice. Cocosata si cu hainele cernite, abia daca putea fi observata in multimea pestrita de oameni si pachete. Doar vocea plângareata, ragusita de toti cei 73 de ani batuti pe muchie, atragea imediat atentia.
„Sanatate sa va dea Domnul Dumnezeu si Iisus Hristos, Doamne ajuta sa ia si baba o pâine…“. Ascunsa pe dupa basma, batrâna nu-si ridica privirea. Nici nu intindea mâna, nici nu deschidea plasa. Statea acolo, bolborosind amestecat binecuvântari si crâmpeie din viata. „O pâine, maica, sa iau si eu, ca am ramas singura pe lume, cu amândoi copiii morti si nepotii pe capu’ meu!“.
Suspina si tacea asteptând. Când si când, un domn isi verifica discret portmoneul, il punea la loc si scotea din alt buzunar ceva maruntis. Baba intindea mâna, ascundea in podul palmei metalul si-l lasa apoi sa cada in traista de la gât.
„Bogdaproste, bogdaproste, sa v-ajute Dumnezeu, ca sunteti om cu inima… Asa mai traiesc si eu, cu oameni ca matale… Ca primarul nu se gândeste la mine, mi-a taiat si socialul. Uite-asa am ajuns… Ca mi-aduc aminte cum am cerut si acum opt ani ajutor de la domnu’ Podeanu – era viceprimar atunci – sa-mi aduca si mie fata din Franta, ca era moarta si trebuia s-o ingrop acasa. Am cerut la tigani, la camatari, ca ai mari n-au avut ochi de o femeie necajita ca mine… Bogdaproste…“.
Doi metri mai incolo, alta batrâna lucra la coarda sensibila a trecatorului. Asezata pe o cutie de portocale – goala – nu scotea o vorba. La trei secunde, se apleca usor in fata sau ridica ochii spre cer, dupa cum ii era mai la indemâna. Nu zicea nimic, doar se inchina la fiecare pereche de picioare care ii trecea pe lânga umeri. Fara sa deranjeze multimea ori pe colega de pavaj.
Moartea copiilor – induplecarea trecatorilor
Angela tacea iar. Isi mai tragea sufletul, mutându-se de pe un picior pe altul. Cu ochii tintuiti in pavaj, batrâna cauta parca intre amintiri ceva ce mai trebuia spus. Pentru mila trecatorului, pentru pomana ei. „A murit acolo intre straini si doua luni m-am chinuit pâna sa o aduc… 25 de milioane, atât m-a costat, vai de capul meu, toti banii a trebuit sa-i platesc eu, cum am putut… Ca nici pensie n-am avut!…“.
Domnul plecase de mult. In fata supermarketului, intr-un du-te-vino ametitor, Angela vorbea mereu, pentru cine-o asculta. Intre oftaturi si rugaciuni, isi povestea viata. Cum s-a nascut si a crescut chiar in buricul târgului, cum s-a maritat de tânara si a facut intâi fata, apoi baiatul. A muncit sa-i creasca maturând scarile de blocuri. „Fara carte de munca, asa era atunci. Dadeau bani pe un caiet, fiecare cât apuca… Dar i-am facut mari. Si asa au murit, de s-a dus pe apa sâmbetei toata munca mea!“.
Intâi s-a dus fata, isi amintea bine batrâna. Era maritata in Franta, o ducea bine. Intr-o zi a facut cancer si gata – Angela a ramas fara unul dintre copii. A adus-o teapana, din mila tiganilor. Si lânga ea au venit si copiii – patru cu totii, sa-i creasca baba.
„Dup-aia s-a dus baiatul, pacatele mele!“. Si avea 29 de ani, era tânar, in putere. Dar s-a imbolnavit de plamâni si mi s-a stins la Leamna, la sanatoriu, saracutul. In urma i-au ramas trei copilasi. Bine ca mai avea nevasta, altfel tot eu trebuia sa am grija de ei…“, murmura femeia, cu ochii in pamânt. Inca o doamna, mai tinerica si eleganta, alti banuti aruncati zornaind in plasa de rafie. Batrâna ii dadea inainte, cu scurte pauze – „obligatii de serviciu“.
„La azil nu ma baga, ca n-am pensie!“
„Sanatate sa va dea Dumnezeu si Iisus Hristos, sa ia si baba o pâine… Si Solomon, daca l-am rugat sa ma ajute, m-a bagat intr-o camera pe Brestei, de n-am nici curent si stau la candela! Asta viata chinuita, cuconita, nu ce se scrie la ziare!… Dom’ primar nu vrea sa cumpere blocul ala unde stau, da’ cre’ ca nu vrea sa ii dea lu’ Bica cinci miliarde pe el. Iar lu’ Bica nici nu-i pasa – ne lasa sa traim ca animalele. Tiganii, dac-au avut cu ce, si-au pus ziduri si termopane. Da’ eu cu mosu’ meu si cu copiii ce sa punem…?“.
Angela isi mai tragea sufletul. Potrivea basmaua la ceafa, deschidea plasa sa verifice daca a scapat ceva pe jos, mai arunca ceva. Schimba iar piciorul pe care sa stea si continua sa vorbeasca, parca mai odihnita. Cum a avut un accident acum multi ani, când a dat o masina peste ea in fata la „Sf. Gheorghe“ si i-a explodat soldul. De-atunci s-a soimanit. Mai are si spondiloza, abia mai vede, iar de batrâna ce e, nu mai poate deloc. Decât sa stea acolo, in usa magazinului, sa-i ajute Dumnezeu sa ia si ea o pâine.
„Mosu’ face piata, eu câstig un ban, aia e… Vin aici, beteaga cum ma vedeti. Nu dracui, nu ocar, sunt credincioasa! Si nu stiu cum sa fug mai repede, când vin politistii sa ma ia! Cica n-am voie, ca ma duc la azil daca mai stau acolo sau imi dau amenda si, daca n-o platesc, intru la puscarie! Pai, nu face pielea lor o ceapa degerata, nu stiu eu?! Se plimba tantosi pe-aici si se iau de mine si colo, la piata – am fost si-am vazut cu ochii mei – sparg hotii masinile ziua-n amiaza mare. Da’ ei au treaba cu mine… Bogdaproste, bogdaproste… Pai, ma ia pe mine la puscarie, la vârsta asta? Si nici la azil nu ma baga, ca n-am pensie… Sanatate sa va dea Dumnezeu si Iisus Hristos, bogdaproste…“.
