10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOrasul Motru implineste 40 de ani

Orasul Motru implineste 40 de ani

Motrul sarbatoreste in perioada 25-28 mai patru decenii de când a fost declarat oras, cu aceasta ocazie având loc numeroase manifestari culturale si artistice.


Zilele municipiului Motru vor fi sarbatorite cu mare fast, mai ales pentru ca anul acesta sarbatoarea este dubla: se implinesc 40 de ani de când localitatea gorjeana a fost declarata oras. Potrivit lui Dorin Hanu, primarul orasului Motru, sarbatoarea se desfasoara in aceasta saptamâna si cetatenii Motrului se vor bucura de spectacole sustinute de artisti cunoscuti. In prima zi a manifestarilor a avut loc un jubileu organizat cu ocazia implinirii a 40 de ani de istorie a orasului si edilul localitatii a dat startul manifestarilor culturale si artistice. La sediul Primariei Motru, câteva dintre personalitatile orasului vor primi titlul de cetatean de onoare de la Dorin Hanu. Acestora li se vor inmâna, de asemenea, diplome si plachete de onoare. Pe parcursul primei zile a sarbatorilor de la Motru, au avut loc vernisajul unei expozitii de arta si o lansare de carte despre orasul Motru, precum si un spectacol festiv realizat de institutiile de invatamânt din municipiu.


„Doina Gorjului“ si „Maria Tanase“, pentru motreni


Ansamblurile artistice de muzica si dansuri populare „Doina Gorjului“ din Târgu Jiu si „Maria Tanase“ din Craiova vor sustine spectacole de muzica populara astazi. „Doina Gorjului“ va bucura publicul din Motru de pe o scena amplasata in aer liber, in fata primariei. Artistii veniti de la Craiova vor oferi un spectacol de dansuri si muzica populara pe aceeasi scena. Printre artistii invitati se numara Constantin Enceanu, Constantin Magureanu, Marcu Nicolici, Aurel Popa, Liliana Popa si multi altii.


Focuri de artificii


Petrecerea care va dura patru zile se va incheia duminica seara cu un foc de artificii. „Vrem ca manifestarile din acest an sa nu fie uitate de locuitorii orasului Motru, pentru ca au trecut 40 de ani de când suntem, pe buna dreptate, numiti oras“, a declarat Dorin Hanu, primarul orasului Motru. In ultima zi a manifestarilor organizate de Primaria, Consiliul Local si Casa de cultura ale municipiului Motru, pe scena va urca Ansamblul Folcloric „Doina Gorjului“. Claudia Feraru, Vasile Târlea, Paula Verbuncu, Radu Hora si Mariana Faget sunt doar câtiva dintre artistii invitati sa cânte pentru motrenii prezenti la manifestare. De asemenea, inainte de miezul noptii, trupele Akcent, Blondy si interpretul de muzica etno Radu Ile ii vor incânta pe cetatenii Motrului. Seara se va incheia, potrivit primarului, cu un foc de artificii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS