21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAjutoare pentru sinistratii din Dolj

Ajutoare pentru sinistratii din Dolj

Familiile din Dolj afectate de inundatiile produse in ultima perioada vor primi un ajutor umanitar de urgenta, constând in alimente si combustibili. Ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga, a anuntat ca executivul a aprobat o hotarâre de guvern in acest sens, prin care Doljul va primi un ajutor financiar in valoare de 320.000 de lei noi (3,2 miliarde de lei vechi), constând in 3.000 kg de zahar tos, 4.385 de litri ulei rafinat din floarea-soarelui, 9.000 kg de conserve de carne, 50 de tone de motorina. Produsele vor fi scoase de la rezervele de stat, cu titlu gratuit, si vor fi distribuite de prefectura care va trebui sa se asigure ca destinatia lor nu va fi schimbata. In caz contrar, cei vinovati vor putea fi trasi la raspundere civil, administrativ, disciplinar sau penal. La solicitarea mai multor prefecturi, inclusiv cea din Dolj, guvernul a aprobat acumularea, in regim de urgenta, a unor cantitati de alimente, pentru interventii operative in sprijinul populatiei afectate de inundatii, a anuntat ministrul Vasile Blaga. Valoarea ajutorului este de 2,1 milioane de lei noi (21 miliarde de lei vechi). Cantitatile acumulate sunt 150.000 kg conserve de carne si pateuri, 50.000 de litri de ulei comestibil din floarea-soarelui, 40.000 kg paste fainoase si 40.000 kg orez.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS