12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSecretele hotilor de buzunare

Secretele hotilor de buzunare

Cunoscând zilele de incasare a salariilor sau pensiilor, hotii actioneaza de obicei in grupuri, preferând zonele aglomerate sau mijloacele de transport in comun, discutând intre ei intr-un argou specific.


In municipiul Craiova actioneaza zeci de hoti de buzunare. Cei mai multi sunt arhicunoscuti de politie. Din nefericire, prea putini politisti – doar patru, la un oras cu peste 300.000 de locuitori – isi desfasoara activitatea pe linia de munca a furturilor din genti si buzunare. Pentru a veni in sprijinul cetatenilor, in speranta ca acestia, ca potentiale tinte ale furturilor, ii vor depista si se vor feri de hotii de buzunare, politistii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Craiova s-au gândit sa faca publice câteva din secretele celor pe care ii urmaresc.


Hotii profita de inghesuiala


Hotii de buzunare actioneaza de obicei in grupuri de trei-cinci persoane. Se inteleg intre ei fie din priviri, fie prin propozitii scurte, in argoul lor specific. Fiecare membru al grupului are atributii bine definite. Spre exemplu: unul impinge „intâmplator“ victima, altul o blocheaza ca sa nu poata sa plece, altul fixeaza victima cu privirea, ca si când ar hipnotiza-o, pentru a-i distrage atentia, si doar unul actioneaza, ceilalti membri ai grupului tinându-i „tira“ (asigurându-i scaparea).


O data furat, portofelul, telefonul mobil ori alt obiect de valoare este pasat imediat altui membru al grupului. Aproape niciodata hotul nu pastreaza asupra lui bunul furat, ci il paseaza altuia, pentru ca, in eventualitatea in care el va fi prins, sa nu fie gasit asupra sa corpul delict.


Hotii de buzunare sunt, la rândul lor, specializati. Unii actioneaza doar in mijloacele de transport in comun, de obicei la orele de vârf, profitând de inghesuiala, iar altii pe strada sau in locurile aglomerate. „Hotii de buzunare cunosc zilele de salariu ale diverselor institutii, stiu la care se dau salariile in bani lichizi si la care se achita pe card, cunosc zilele in care se platesc pensiile la CEC sau la posta. Actioneaza nu doar pe mijloacele de transport in comun, ci si in locuri aglomerate, cum ar fi supermarketurile, complexurile comerciale, dar si la oficiile postale, la CEC. Acum ei stiu ca este perioada in care se achita impozitele, asa ca incearca sa actioneze si la administratiile financiare. De aceea, oamenii trebuie sa fie foarte atenti atunci când se afla in zone aglomerate“, a declarat comisarul Constantin Banica, seful Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Craiova.


Metode de „lucru“


Cunoscându-le metodele de „lucru“, cetatenii ii pot depista fara prea mare greutate pe hotii de buzunare si se pot feri de ei. De obicei, pentru mascarea mâinii cu care actioneaza, tin in mâna respectiva fie o geaca, haina sau pulover, fie o plasa, o servieta, ori chiar un ziar. In multe cazuri, hotii sunt minori, uneori chiar copii de 10-12 ani.


Procedeul clasic de pipaire a victimei, pentru depistarea portofelului, dar si pentru distragerea atentiei, este acela al impingerii. Unul dintre hoti impinge victima, uneori chiar prin crearea artificiala a unei busculade. Alteori, hotul se face ca scapa pe jos un obiect, pipaind victima in momentul in care se apleaca si chiar actionând atunci când se ridica. Cel mai usor de furat este portofelul tinut in buzunarul de la spate, care poate fi scos cu doua degete ori, mai simplu, impingând cu genunchiul la baza buzunarului.


Uneori, pentru a testa vigilenta victimei ori pentru a afla daca se afla in autobuz politisti sau jandarmi gata sa actioneze, hotii simuleaza un furt, pentru a testa reactia victimei si a celor din jur. Alteori, dupa ce au reusit sa extraga portofelul victimei, daca isi dau seama ca ar putea fi prinsi inainte de a pasa „mortul“, plaseaza portofelul (de obicei golit de bani) in buzunarul sau geanta altei persoane. „Cea mai sigura metoda de protejare impotriva hotilor este atentia marita la ceea ce se intâmpla in jur“, a mentionat comisarul Constantin Banica.


Cinci hoti identificati intr-o saptamâna


In mai putin de o saptamâna au fost prinsi de politisti cinci hoti de buzunare. Pe 24 februarie a fost prins in flagrant Florin Bibilica, zis „Gutuie“, de 21 de ani, din Craiova. Acesta i-a sustras portofelul din buzunar Constantinei P., de 43 de ani, pensionara, din localitate, in timp ce aceasta se deplasa pe strada Imparatul Traian. Femeia avea in portofel 1.200.000 de lei vechi si actele de identitate.


Pe 27 februarie, craioveanca Adriana E., de 19 ani, a fost buzunarita de hoti, ramânând fara telefonul mobil in timp ce se deplasa pe bulevardul Stirbei Voda, in zona Stadionului Tineretului. Autorii furtului – Florin Durmus, zis „Calo“, de 18 ani, si fratii Cristinel si Florin M., de 13, respectiv 15 ani, au fost prinsi de politie.


Pe 1 martie, in timp ce se deplasa cu autobuzul pe traseul 25, Oana P., de 19 ani, din localitate, a fost „usurata“ de portofelul in care avea trei carduri si actele de identitate. Hotul – Ionel Albastroiu, zis „Craiova“, de 30 de ani, ii deschisese fermoarul posetei, ii sustrasese portofelul, apoi, grijuliu, ii inchisese fermoarul la loc.


In cele trei cazuri, „Gutuie“, „Calo“ si „Craiova“ au fost arestati preventiv de judecatori, sub acuzatia de furt calificat, la propunerea procurorilor craioveni. 


Argoul hotilor


Pentru a nu fi intelesi de potentialele victime, hotii de buzunare folosesc un argou specific, din care putem enumera termenii cei mai uzitati:


coaja = portmoneu;


plosca = geanta, poseta;


caldurica, primarie = buzunarul interior al hainei;


la strada = buzunarul exterior;


fraier = victima;


mort = corpul delict (portofelul golit);


imi inghetara degetele = exista politisti prin preajma.


Sfaturi utile


• Evitati sa tineti lucruri de valoare in buzunarele de la spate sau in buzunarele exterioare.


• In locurile aglomerate, femeile trebuie sa-si tina posetele sub brat, cât mai strâns, sau in fata.


• Când stati la o coada, evitati sa ramâneti prea mult timp nemiscat si fiti atenti la cei care se inghesuie in dumneavoastra.


• In mijloacele de transport in comun, daca va simtiti la un moment dat inconjurat de persoane dubioase, schimbati-va locul si fiti cu ochii-n patru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU