Zi de marti – zi de sarbatoare pe ulita Cotofeniului! Veni Cristina cu bulendre de Olanda! Cu mic, cu mare, toata suflarea satului se strânse gramada in jurul „magazinului“ de seconduri! Incepu nebunia, de unde doar femeile iesira nevatamate. Si cu poftele astâmparate!
„Douaj’ de mii la gramada, douaj’ de mii… Doua bucati la negociere! Calitate de lux, modele occidentale, cum se poarta, olandeze!…“.
Atât le trebui. Lasara toti treaba: muierile taina, barbatii cârciuma, copiii hârjoana. Iesira in graba din curti si se indreptara spre locul fermecat. Pe o ulita mai ferita, chiar in fata casei primarului, se ridicase „marketul“ Cristinei, oraseanca de etnie, care de ani buni imbraca o comuna intreaga. Intinse pe o distanta de vreo zece metri, peste saci de plastic care sa le fereasca de noroiul dezghetului, gramezile se rânduiau pe sortimente: calitate, vârsta si intrebuintare. Pantaloni pana, bufanti, drepti sau evazati, fuste plisate si in clos, bluze cu volane, camasi, tricouri, pulovere. Stofe, matasuri, sintetice, o betie de culori si materiale care le lua ochii cotofenenilor, mai ceva ca reclamele tv.
„Ce zici, fa, de asta? Asa e ca merge de nunta? Samana cu bluzele alea scumpe din telenovele. Uite, are si butoni cu pietre. O-ncing cu cureaua s-o fac toaleta de nasa!…“.
„Aha… Ia, pantalonii astia se asorteaza? Sunt cu sclipici!“.
„Fa, nu vezi ca ti-e mare flaneaua? Trebuie s-o iei pe laturi cu ata. Mai mare munca… Ia-o mai bine de cadau, i-o dai lu’ soacra-ta. Cristino, cât e, fa, flaneaua?“.
Rasfat de muiere
Preocupate, femeile se imbulzira in gramezile de toale. Scormonira, ridicara, aruncara, intoarsera totul cu susul in jos si o luara de la capat. Nu in fiecare zi le era dat sa-si faca si ele niste placeri. Cu viata asta la tara, cu tocatu’ la pasari, cu rânitu’ la porci si cu crescutu’ copiilor, nu mai stateau ele sa se fasoneze. Când venea Cristina cu magazinu’, insa, lucrurile se schimbau: nimic nu mai conta, doar cât de mare era gramada de haine si cam cât apuca fiecare sa-si ia din ea.
Speriati de-a binelea de energia muierilor, putinii barbati ramasi se trasera deoparte. Cu ochii tinta la neveste, nu mai scoasera o vorba si aprinsera câte o tigara, asteptând sa se termine totul. Când si când, chemara lânga ei plozii, de teama sa nu se accidenteze cumva in aglomeratie.
„Nu merge fermuaru’, Dumitra! Ia vezi… o sucesc asa, poate-l faci tu“, se intorse cu putere o taranca zdravana, lovind vreo doua surate adâncite in cautari.
„Da-o, fata, jos, ca nu pot sa ma aplec! “, se opinti cealalta, mai-mai sa rupa fusta. Sfortari, icnete, oftaturi. Fermoarul isi dadru drumul, iar fusta fu strecurata in plasa. O urmara niste nadragi strâmti – „colanti de lycra“ – numai buni de luat pe dedesubt. Doua bluze, o camasa, un tricou pentru Vasile sau mai bine doua. Suratele indesara si ele cumparaturile in sacose de pâine. Tocmira banii. Una câte una, femeile parasira „marketul“, tragând cu coada ochiului la ce lasau in urma. Din drum isi culesera barbatii, din cale-afara de nerabdatori sa dea o mâna de ajutor la carat. Neindraznind nici sa respire, copiii ii urmara spre case. Sarbatoarea se incheiase. Viata in Cotofeni isi relua cursul ei firesc, cu porci, cu pasari, cu nevoi…
