21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCersetorii, fenomen greu de eradicat

Cersetorii, fenomen greu de eradicat

Peste 70 de cersetori si vagabonzi sunt in evidenta politistilor craioveni. Chiar daca intreprind frecvent campanii pentru limitarea cersetoriei si vagabondajului, actiunile autoritatilor ramân adesea fara rezultate.


Cersetoria si vagabondajul nu pot disparea fara ajutorul cetatenilor, aceasta este concluzia la care au ajuns politistii din cadrul Serviciului Politiei de Ordine Publica Dolj. In urma unui program desfasurat in ultima parte a anului 2005, oamenii legii au reusit sa reduca numarul cersetorilor de pe strazi. Din 160 de cersetori, aurolaci si vagabonzi, dupa finalizarea programului au mai ramas 62, iar din 43 de aurolaci aciuati prin gara au mai ramas doar 16. „In cadrul acestui proiect am tinut seama, in primul rând, de confortul cetateanului. Chiar daca nu am reusit eradicarea fenomenului, putem spune ca, in acest moment, pe strazi si in principalele intersectii nu se mai semnaleaza prezenta acestor categorii de persoane. De asemenea, actiunile organizate in gara si zona garii – introducerea pazei pe peroane si in gara, mutarea garniturilor vechi in alte depouri, precum si aparitia politiei comunitare in zona – au dus la limitarea fenomenului. Aceste persoane nu vor disparea de pe strazi pâna când colaborarea dintre Politie, Inspectoratul Scolar, Primarie si ONG-uri nu va fi deplina. Trebuie sa primim si ajutorul cetatenilor, care trebuie sa inteleaga ca acesti oameni (cersetorii – n.r.) nu au nici un viitor daca le ofera bani si ii incurajeaza sa cerseasca“, a declarat subcomisar Mihai Stoian, seful Serviciului Politiei de Ordine Publica.


Problemele sistemului


Oamenii legii spun ca actiunile lor ramân deseori fara finalitate, pentru ca amenzile nu ii sperie pe cersetori si ca orasul nostru nu are un stabiliment de primire a persoanelor fara adapost, care au trecut de 18 ani. „Amenzile aplicate de noi ramân neplatite pentru ca, de obicei, cei sanctionati nu sunt din Craiova, iar când amenda ajunge la domiciliul din acte nu are cine sa o plateasca. Mai este si problema stabilimentului de zi si noapte pentru primirea persoanelor fara adapost, pentru ca nu avem unde sa-i trimitem pe cei care sunt in aceasta situatie. Deocamdata, ii mai trimitem la Azilul de Batrâni Craiova, dar nu este locul lor acolo. Pentru cei care au un domiciliu, lucrurile sunt mai simple pentru ca ii punem la tren si ii trimitem acasa. In privinta copiilor, lucrurile merg mai bine pentru ca avem o colaborare strânsa cu DGASPC si Clubul «Copiii strazii». Minorii sunt predati initial parintilor, acolo unde e cazul, iar daca sunt prinsi a doua oara pe strada sunt dusi la Club, dupa care judecatorii hotarasc care va fi viitorul lor. Pâna acum nu am identificat grupuri organizate de cersetori in orasul nostru, insa exista persoane cu multi copii pe care ii trimit la cersit“, a mai declarat Mihai Stoian.


Iarna fatala pentru cersetorii Craiovei


Iarna de anul acesta a facut trei victime printre oamenii strazii din Craiova, toate in luna noiembrie a anului trecut. Un barbat a fost gasit decedat in incinta unei cladiri in constructie a Spitalului de Boli Infectioase „Victor Babes“ din Craiova. Oamenii legii au stabilit ca barbatul era un om al strazii si a murit din cauza frigului, cauza decesului fiind confirmata si de medicii legisti.


Alt barbat, Florian Croitoreasa, de 38 de ani, din Craiova, a fost gasit decedat pe 29 noiembrie, in incinta unui tablou electric de lânga blocul S 200 din Craiova. Acesta intrase sa se incalzeasca si a decedat in momentul in care a atins conductorii electrici ai tabloului electric.


Dumitru Bostineanu, de 59 de ani, este cea de-a treia victima a iernii. Pe 25 noiembrie, anul trecut, barbatul a intrat in punctul de transformare situat in spatele restaurantului Doljeana si a murit dupa ce a atins sigurantele de inalta tensiune lânga care isi tinea hainele.


Copiilor le place pe strada


La centrul de urgenta de pe strada Rasinari din Craiova, copiii strazii sunt adusi aproape zilnic, fie prin intermediul lucratorilor sociali stradali, – angajati ai Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Dolj – fie de politie, politia comunitara sau cetateni.


„Acum avem in centru sapte copii cu vârste intre 12 si 17 ani. Dintre acestia, cinci sunt baieti. De la inceputul anului si pâna acum am reusit sa integram in familii sau sa trimitem catre centrele de plasament opt copii. Fluenta cu care ajung acestia la noi difera, in functie de anotimp: vara sunt mai multi, insa iarna, din cauza gerului, multi se intorc in familii ori intra in centre“, a declarat Gabriel Chifu, directorul Clubului „Copiii Strazii“.


O problema cu care se confrunta angajatii Clubului este aceea ca majoritatea celor care le trec pragul se intorc pe strazi. „In conformitate cu normele UE, noi nu putem sa-i retinem impotriva vointei lor. Au fost destule cazuri când aceste persoane au plecat de la noi direct pe strazi. La acest fapt contribuie si cetateanul, care nu trebuie sa le dea bani pentru ca mai mult ii incurajeaza, ci sa sune la numarul de telefon 983 al DGASPC, pentru a sesiza prezenta acestor copii pe strazi“, a completat Gabriel Chifu.


Razie


In urma unei razii organizate la sfârsitul anului trecut de politisti in Craiova, au fost identificati 19 cersetori, trei copii au fost incredintati familiilor, patru au fost dusi la Clubul „Copiii Strazii“, patru trimisi la centrul maternal, iar un batrân a fost internat la azil. De asemenea, 32 de persoane au fost trimise la domiciliul inscris in acte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS