7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalExpozitie de kitschuri la Petrosani

Expozitie de kitschuri la Petrosani

Carpete din plus cu „Rapirea din Serai“, ori „Piratii“ si multe bibelouri grotesti au facut obiectul unei expozitii intemeiate de elevi, profesori si ziaristi, la Casa de Cultura a Studentilor din Petrosani. Expozitia s-a nascut o data cu ideea ca „daca arta nu e apreciata, atunci macar kitschul sa se cumpere“, dar si pentru a atrage atentia asupra unei culturi ridicata pe nedrept la rang de arta, de gospodine. „Vrem sa demonstram care e diferenta dintre arta plastica si ceea ce se vinde, sau s-a vândut atâtia ani, ca obiect decorativ. Carpetele din plus cu imagini orientale, tablourile din hârtie, in culori stridente, si bibelourile ocupa si acum locuri importante in gospodarii, dar noi incercam din rasputeri sa le ridiculizam“, a declarat Robert Hummel, artist plastic.


Expozitia este cu vânzare si are „preturi prohibitive“, cei interesati fiind asteptati in saptamâna cadourilor sa-si achizitioneze astfel de obiecte, tocmai de aceea vernisajul a avut loc in luna decembrie. Expozitia nu este unica, pentru ca in Petrosani au mai fost expuse astfel de obiecte, dar de aceasta data este vorba despre o expozitie cu vânzare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS