15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMinune la Drobeta Turnu Severin

Minune la Drobeta Turnu Severin

Doi batrini din Mehedinti sustin ca pe dulapul din dormitor, vechi de 46 de ani, acum un an le-a aparut chipul Mintuitorului Iisus Hristos alaturi de Sfintii Pavel si Petru.


Cei doi soti Junie, Valeriu, de 66 de ani, si Geta, de 72 de ani, din Drobeta Turnu Severin, locuiesc la etajul trei al unui bloc din cartierul Crihala.


Minunea s-a petrecut anul trecut, cu 45 de zile inainte de Craciun, si de atunci, pe zi ce trece, chipurile aparute pe dulap, asezat pe partea de rasarit a camerei, se contureaza tot mai clar.


Primul care a observat fenomenul a fost batrinul care, in timp ce privea la televizor, I-a zarit chipul Mintuitorului pe dulap.


„Priveam la o emisiune intr-o simbata noaptea, cind am observat pe dulap o umbra. Am aprins lumina si am vazut chipul lui Iisus Hristos, care era in mijloc, iar de-o parte si de alta Sfintii Pavel si Petru“, a declarat Valeriu Junie.


Preotii din Mehedinti au aflat repede despre minune si au trecut pragul familiei Junie, pentru a vedea cu ochii lor chipurile sfinte.


„Am fost la familia Junie sa vad dulapul si am ramas marcat de ce mi s-a aratat. Erau trei umbre pe dulapul din dormitor, iar in mijloc chipul lui Iisus Hristos. M-am inchinat si am inceput sa ma rog. Alaturi de Domnul nostru Iisus pe dulap mai erau si chipurile Sfintilor Pavel si Petru, dar acestea nu se observau la fel de bine.


I-am indemnat pe cei doi batrini sa tina post si sa se roage la chipurile celor trei“, a spus Vasile Nuhaiu, preot.


Mobila pe care au aparut chipurile sfinte este din nuc si a fost primita ca zestre de Geta Junie in ziua nuntii.


Cadoul de nunta a fost facut de parintii Getei.


„Tata mi-a dat mobila si a spus sa am mare grija de ea. Am asezat-o pe peretele dinspre rasarit si de 25 de ani nu am mai mutat-o de acolo.


De cind au aparut chipurile in fiecare dimineata ma inchin la ele“, a afirmat Geta Junie.


Preotul Vasile Nuhaiu nu are nici o explicatie pentru ceea ce se intimpla.


„Am vazut si acum citeva zile chipurile sfinte si tind sa cred ca pe zi ce trece infatisarile Sfintilor Petru si Pavel, alaturi de cea a Mintuitorului, prind mai mult contur, ceea ce ne face sa credem ca este o lucrare dumnezeiasca“, a mai spus preotul.


In casa familiei Junie vin zilnic oamenii credinciosi pentru a vedea minunea si a se inchina la dulapul de nuc din dormitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS