12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTigarile dauneaza grav consilierilor prezidentiali

Tigarile dauneaza grav consilierilor prezidentiali

Inca un consilier paraseste Cotroceniul. Ieri, presedintele Traian Basescu a aprobat demisia Stanei Anghelescu, a doua demisie a unui consilier de stat din cadrul Administratiei Prezidentiale dupa cea a lui Andrei Plesu. Daca in cazul cunoscutului om de cultura motivul oferit opiniei publice a fost cel al „starii de sanatate“, demisia consilierei Anghelescu are drept explicatie oficiala sintagma „motive personale“. Insa, ca si in cazul lui Andrei Plesu, sub aceasta explicatie se ascunde o stare de tensiune existenta la Cotroceni. Dupa ce Plesu a parasit Cotroceniul, surse neoficiale au sustinut ca plecarea sa se datoreaza unor conflicte cu sefa Cancelariei presedintelui, Elena Udrea. Plecarea Stanei Anghelescu are insa drept motiv un atac dur lansat de Basescu acum o saptamina impotriva celor care-i folosesc numele in interes personal, printre cei nominalizati fiind si sotul Stanei, omul de afaceri Florin Anghelescu. „Domnul Anghelescu incearca sa-si creeze un sistem de protectie afirmind in toate anturajele prin care circula ca impreuna cu presedintele stabileste schimbari din functii, puneri sub urmarire penala etc.“, spunea Traian Basescu, amenintind, totodata, ca „mai devreme sau mai tirziu isi vor primi factura minciunii“. Atunci, doamna Anghelescu nu vedea in declaratiile presedintelui un motiv pentru a-si da demisia, insa se pare ca si-a schimbat parerea intre timp. Familia Anghelescu detine afaceri importante in domeniul exploatatiilor agricole, in cel petrolier si in productia de tigarete care poarta chiar numele patronului, Anghelescu. Aceasta din urma provoaca in prezent cele mai multe probleme, deoarece Garda Financiara a intreprins numeroase controale la fabrica de tigarete, numai la un singur control fiind confiscate 65 de mii de pachete de tigari din cauza a diferite nereguli.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS