17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrapadul s-a abatut peste Gorj

Prapadul s-a abatut peste Gorj

• Sute de gospodarii au fost inundate • Zeci de hectare de terenuri agricole au fost maturate de ape • Riurile Bistrita si Oltet s-au revarsat • Circulatia a fost oprita pe drumul care trece prin Alimpesti • Primarul din Pades, Haralambie Stoicanel, a raportat la Protectia Civila peste 500 de gospodarii afectate • 50 de fintini din Pestisani sint inundate, insa localnicii consuma in continuare apa

Ploile cazute in ultimele doua zile au afectat 11 localitati din judetul Gorj. Unele dintre cele mai mari cantitati de precipitatii au cazut la Alimpesti, Crasna, Balesti, Cilnic, Baia de Fier, Tismana, Rovinari, Dragutesti, Pades, Pestisani si in municipiul Tirgu Jiu. Noaptea de duminica spre luni a insemnat pentru sute de familii din Gorj un adevarat moment de cumpana, apele scotindu-i pe oameni din case. Podete luate de ape, diguri de protectie rupte, drumuri sfarimate, beciuri inundate, recolte luate de furia viiturii, munca de un an sau de citiva ani nimicita in citeva ore. Zeci de echipe de interventie constituite la nivel local sau judetean continua si astazi sa evalueze pagubele produse de ploi, cazute din abundenta in ultimele 48 de ore. Este cea de-a doua saptamina de cosmar pentru gorjeni care, conform datelor meteo prezentate de Protectia Civila, vor mai avea de luptat cu ploile pina pe 18 noiembrie.

500 de gospodarii afectate la Pades

Una dintre cele mai afectate comune este Pades, cu satele Apa Neagra, Motru Sec si Calugareni. Conform primarului Haralambie Stoicanel, peste 500 de gospodarii au fost afectate de inundatii, in citeva case apa intrind si in camere. „Toata noaptea am fost prin comuna si din evaluarile noastre avem circa 500 de gospodarii prin care a trecut apa. Avem un zid de piatra de 30 de metri luat de ape la Apa Neagra, un altul de 50 de metri la Calugareni. Nu au rezistat. Sint patru podete duse de ape, un grajd distrus complet de un nuc cazut peste el“, a spus primarul Stoicanel. Familiile Constantin Gruiescu si Petre Carabineanu s-au trezit cu apa in camere, nivelul acesteia fiind la un moment dat de 80 de centimetri. Disperati ca ar putea ramine fara munca de o viata, localnicii au reusit sa scoata din camere cu o zi inainte mobila si sa o depoziteze in locuri unde apa nu putea ajunge. In rest, toate proviziile pentru la iarna au disparut o data cu retragerea apei. Autoritatile locale nu au reusit sa inventarieze toate pagubele si asteapta ca acestea sa creasca in urmatoarele zile.

Groapa in drum la Alimpesti

In comuna Alimpesti, satenii trebuie sa ocoleasca 20 de kilometri, intrucit drumul comunal care leaga localitatea de drumul national care trece prin apropiere este blocat. Apele au distrus drumul comunal pe o portiune de 30 de metri, in urma acestora raminind o groapa in asfalt. Elena Mosor, primarita din Alimpesti, a spus ca a primit promisiuni de la Directia de Drumuri Judetene, ca drumul va fi reparat pina in seara acestei zile: „Am ramas fara drum si fara un dig de protectie de la riul Oltet. S-au produs eroziuni pe o portiune de 24 de kilometri pe malurile riului, iar pamintul a fost inghitit de ape. Sint aproximativ sapte hectare de terenuri agricole afectate“. La Pestisani, zonele cele mai afectate sint Bradiceni si Frincesti, unde apa a trecut prin 25 de gospodarii si a inundat 50 de fintini. Primarul Florin Pavel a spus ca locuitorii consuma apa, chiar daca este tulbure, riscind sa se imbolnaveasca. „Primim si cisterne cu apa de la Tirgu Jiu si folosim si clor pentru fintini. Oamenii beau apa asa cum este si risca“, a afirmat edilul. Liviu Dumitrascu, seful Protectiei Civile Gorj, a spus ca la Tirgu Jiu, riul Amaradia s-a revarsat si a inundat 15 gospodarii situate in zona de sud a municipiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS