Locuitorii din Zatreni au doua biserici din vremea lui Brancoveanu

Autori


Daca este adevarat ca mindria unui sat se oglindeste in biserica pe care o are, atunci fara indoiala ca locuitorii din Zatreni sint indreptatiti sa fie printre cei mai trufasi vilceni. In satul Zatreni, la o suta de metri distanta, se afla doua biserici de o inestimabila valoare monumentala. Povestea lor se desprinde din colbul istoriei. La inceputul secolului al XVIII-lea, teritoriul actual al comunei apartinea boierilor Zatreni, despre care se spune ca erau rude ale fratilor Buzesti, legendari capitani ai lui Mihai Viteazul.

Fiecare din cei trei boieri din neamul Zatrenilor si-a legat numele de cite un monument: Preda a construit, in 1734, o biserica din caramida, Radu a ridicat, cu 20 de ani mai tirziu, un castel, iar lui Ionita i se datoreaza construirea, in 1756, a bisericii din lemn.

Toate cele trei monumente exista si astazi, ele aflindu-se in diferite stadii de conservare. Cel mai bine s-a pastrat biserica din lemn, ceea ce poate parea surprinzator.

„Imbinarea lemnelor din care este construita biserica este una deosebit de ingenioasa. Nu s-a folosit nici macar un cui de fier, totul fiind gindit si realizat de cei mai mari mesteri ai vremii“, spune parohul.


Biserica din caramida, care poarta hramul Sfintului Nicolae, este acum supusa unor ample lucrari de renovare. Costul acestora, estimat la circa opt miliarde de lei, este suportat de Marius Badea, un om de afaceri originar din Zatreni. Dupa cum declara cei care efectueaza lucrarea, biserica va avea incalzire centrala montata in podea si va fi iluminata noaptea, cu ajutorul unor proiectoare exterioare.

Cel mai macinat de vreme s-a dovedit a fi castelul, poate si pentru ca acesta a fost prea putin ingrijit de administratorii sai, in timpul comunismului.

Revendicat si cistigat in instanta de urmasii fostilor proprietari, castelul medieval din Zatreni este, conform satenilor, scos acum la mezat, pentru circa 100.000 de dolari.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 7 noiembrie 2002

Actualitate

» Bolnavii fug din spital de frig
» Autoritatile din Mehedinti nu au nici combustibil si nici materie prima pentru interventii
» Caloriferele slatinenilor ramin reci si in aceasta iarna
» Simularea viceprimarului s-a transformat in realitate
» Duzii din curtea scolii au ajuns lemne de foc
» Stiri diverse
» „Deputatul este un om dastept, iar senatorul este mai dastept decit deputatul“
» Brabova, comuna contrastelor…
» Cula roz si povestile despre daci
» Flash
» O mina intinsa pentru copiii abuzati
» Subventia pentru caldura mai intirzie
» Un fost parlamentar american, aflat in detentie, a obtinut 15 procente din voturi in Ohio
» Saracia i-a ajutat pe romani sa manince ecologic
» Un batrin si un ciine, frati de saracie de 16 ani
» Craiova metropolitana
» Sarmanii fara adapost – chiriasi la neurochirurgie

Local

» Parchetul a plecat pe trei piste in cazul atentatului de la „Jean Monet“
» Zbor mortal de la etajul V al Spitalului de Urgenta Craiova
» Stiri diverse
» Criminalul si-a ucis colegii de „locuinta“ pentru ca l-au facut bulangiu
» Un maseur si-a dat foc in fata Hotelului Sport din Tirgu Jiu
» Deputatul Ica Voinea raspunde cu fantezii politice in cazul „Zimercam – Dilgoci“
» Securitate sporita in scolile din Mehedinti
» O femeie din topul celor mai bogati oameni din Romania
» Videoclip „Sensor“ pe butoaie si muzica braziliana
» „Doctorul Dorinel Dinulescu ar fi vinovatul“
» Citiva romi s-au „mutat“ la primarie

Dolj

» Stiri diverse

Gorj

» Un gorjean a cistigat un tractor de 20.000 de euro

Sport

» „Nici nu vreau sa ma gindesc la o infringere cu Otelul“
» Badea nu ii intelege pe cei care parasesc corabia la greu
» Mutu, Ilie si Mara, din nou printre protagonisti
» Universitatea – Otelul 3-0 (2-0)
» Ghindeanu si Scarlat au intrat in vizorul Universitatii
» „Romania va fi reprezentata decent la Olimpiada din 2004“
» Galatasaray a fost umilita de catre Fenerbahce
» Ionel Gane a ramas fara antrenor
» Ferguson este de 16 ani la Manchester
» Stiri diverse
» Midia Navodari a ris de noi, de ce sa se bucure doar Cimentul Fieni?
» Cotora s-a retras, Ciobanu a parasit echipa
» Alb-albastrii vor fi arbitrati de Altmayer
» La Motru s-au rupt picioare!
» Florin Mirea s-a accidentat
» Iordanescu a convocat 13 „stranieri“
» Etapa a cincea s-a incheiat

Opinii

» Un conflict in PD
» Edilii Craiovei ineaca 16 milioane de euro in sampanie
» Saracia care ni se cuvine

Top