11.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Calare pe ajutoare

Sute de sateni din comuna Berlesti – Gorj alergara miercuri cu noaptea in cap la primaria din centrul comunei, unde au auzit ca au fost aduse doua tiruri cu ajutoare pentru sinistrati. Localnicii au fortat usile, au intrat cu saci si plase, si nu au mai plecat pina ieri-dimineata, cind si ultima hainuta a fost luata.

Speriati de stirea ca o parte din angajatii primariei ar fi pus deoparte ceva bunuri, oamenii au luat-o la intrebari pe primarita Maria Dumitrascu, care si-a pus miinile in sold si a anuntat ca nici un angajat al primariei nu si-a insusit ajutoare. Ba, mai mult, a chemat si politistul din comuna, care in noaptea de miercuri spre joi a stat de paza la usa primariei. A luat toata lumea: si sinistrati si nesinistrati, o data sau de cite trei ori. A luat si primarita: „un covor pentru o biserica si haine pentru orfani“, dupa cum ne-a informat, cind am intrebat-o ce cauta ajutoarele cu pricina in biroul primarului.

Comuna Berlesti a fost una dintre localitatile afectate de inundatiile produse in aceasta vara in Gorj. Primaria a raportat pagubele inregistrate, calculind ca aproximativ 700 de persoane au avut de suferit din cauza viiturii, care a afectat cinci hectare de culturi. Gospodariile au ramas insa intregi.

Dupa ce au aflat din ziare de „viitura de zece metri“ de la Berlesti, dupa cum a informat primarita Dumitrascu, marti au sosit de la Bucuresti, din partea unei primarii de sector, doua tiruri incarcate cu ajutoare. Un adevarat razboi a izbucnit atunci in comuna, oamenii acuzindu-se unii pe altii si toti pe angajatii primariei ca au furat din ajutoare.

Miercuri seara, primaria a fost pur si simplu asaltata de sute de persoane care incercau sa obtina cite ceva. Oamenii se inghesuiau, incercind sa patrunda in sala in care erau depozitate ajutoarele.

„Stam aici de azi-dimineata (ieri -.nr.) si inca nu am apucat sa luam nimic. Oricum noua ne dau ce a mai ramas. Au furat toata noaptea cu masinile . I-am vazut cu ochii mei. Prima data au dus ajutoarele in caminul cultural si in primarie, iar noaptea trecuta au carat cit au putut, atit angajatii din primarie, cit si rudele lor. Au fost televizoare, masini de cusut, butelii. Toate le-au luat . Noua ne dau ciorapi “, s-a plins Iuliana Munteanu, o femeie care astepta sa intre in primarie.

Un copil care a reusit sa patrunda in sala cu ajutoare s-a strecurat cu greu prin multime, cu doua plase mai mari decit el.

„M-a trimis mama. Am vrut sa iau si eu un covor, dar nu mi-au dat. Am luat doar citeva haine“, a spus Lucian Braicu.

„N-am fost inundata, dar am luat si eu cite ceva“

Harababura in care s-au impartit ajutoarele a facut ca totul sa decurga dupa principiul „ia fiecare ce poate“. Pentru ca angajatii primariei nu s-au gindit sa faca un tabel si sa imparta ajutoarele in functie de cit de afectata a fost fiecare familie, fiecare a luat ce a putut si de cite ori a reusit sa intre in primarie.

Singurul criteriu dupa care s-au impartit lucrurile a fost forta fizica a oamenilor. Pentru ca usile si geamurile institutiei sa nu fie distruse, s-a facut apel la seful de post, care sa tina piept multimii. In momentul in care reuseau sa intre in primarie, oamenii se cocotau pe o gramada de haine si scormoneau, incercind sa ia fiecare cit mai multe. Multi dintre ei constatau afara ca au luat pantofi desperecheati sau haine pentru bebelusi pe care nu le puteau folosi.

„De ce ai luat, ca aveai situatie destul de buna? Ajutoare iti trebuiau tie? V-ati dus de cite doua, trei ori si ati luat voi tot. Aia sarmani nu au mai prins nimic“, a strigat o femeie la vecina sa, invidioasa ca aceasta reusise sa intre in cladire.

Nu toate familiile din Berlesti au avut de suferit de pe urma ploilor, dar asta nu i-a impiedicat pe oameni sa vina dupa ajutoare.

„N-am fost inundata, dar am luat si eu cite ceva. Doua plase cu niste haine pentru mine si sot. Am luat si o jucarie pentru copii“, a spus Marioara Mangu din satul Scrada, comuna Berlesti.

„Da’ ce, eu sint securist, sa ii cunosc pe toti?“

Pe linga haine si incaltaminte, la primarie au mai fost aduse si trei televizoare si o masina de cusut, bunuri pe care primarita a declarat ca le va da unor familii sarace. Cu toate ca a mentionat ca a intocmit un tabel cu persoanele care trebuia sa primeasca ajutoare, acestea s-au dat dupa principiul: intri, iei cit poti duce in spate si pleci. Cei cu familii numeroase au avut un avantaj, pentru ca au putut merge la primarie si de cite doua-trei ori, lucru confirmat si de primarita. In momentul in care am fost invitati in biroul acesteia, am vazut un covor facut sul si mai multe cutii cu haine.

„Un covor pentru o biserica si haine pentru orfani. Avem citeva cazuri pe aici prin comuna… Oamenii au spus ca angajatii au luat din ajutoare, dar nu este adevarat. Intr-adevar, mai multi angajati au plecat cu ajutoare din primarie, dar acestea au fost duse la familiile sarace. De asta au fost nemultumiti oamenii. Unii sateni poate ca au luat si de mai multe ori. Am facut tabele, da’ ce, eu sint securist, sa ii cunosc pe toti? Este o mare rusine! Nu credeam sa vad asemenea buluc la primarie si sa se calce in picioare pentru ajutoare…“, a remarcat cu tristete primarita Dumitrascu, in timp ce solicita noi ajutoare pentru impartirea bunurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS