10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCitiva meri din Verguleasa au inflorit ca din senin

Citiva meri din Verguleasa au inflorit ca din senin

Un fenomen mai neobisnuit, dar nu in premiera sau ingrijorator, in opinia specialistilor, a avut loc in comuna Verguleasa din judetul Olt, saptamina trecuta. Pe crengile citorva meri aflati pe marginea ulitelor celor sapte sate care formeaza aceasta comuna au putut fi vazute floricele care s-au scuturat insa in numai citeva zile. Acestea au fost observate de mai multi sateni si trecatori prin zona, insa reprezentantii primariei spun ca nu a fost un fenomen generalizat, iar acolo unde a avut loc, a durat foarte putin.

„A venit un cetatean cu o floricica la noi si ne-am mirat, ca n-am mai vazut. Am auzit ca au mai inflorit si prin alte comune invecinate, insa la noi nu am auzit sa fi inflorit prea multi. In comuna noastra nu mai exista de mult timp livezi de meri. E doar cite un pom pe ici-pe colo, prin curtile oamenilor, si unul chiar in curtea primariei, dar acesta nu a dat flori. Doar citiva au inflorit si s-au scuturat repede“, a povestit contabila primariei.

La rindul sau, Ion Onea, viceprimarul comunei, a spus: „Am auzit si eu de pe la sateni, dar nu am apucat sa vad nici o floare. Un angajat de-ai mei a spus insa ca are trei meri infloriti chiar la el in curte“.

Trei meri infloriti intr-o singura curte

Constantin Ustuca lucreaza ca referent la Primaria Verguleasa si locuieste in satul Dumitresti, din cadrul aceleiasi comune. Cei trei meri care

i-au inflorit sint din soiul celor de vara, care fac fructe mici si verzi. Constantin ii are plantati de cinci ani in gradina, iar pina acum nu s-a mai intimplat asa ceva. Prima data cind a observat florile a fost duminica, 25 august, in jurul orei 11.00: „M-am trezit, am facut ceva treaba prin casa si ma pregateam sa ies afara si sa ma duc jos in sat, la bar. Atunci i-am vazut. Am trei meri in curte, linga gard, si toti trei erau plini de floricele albe. Mi s-a parut ciudat, dar nu am dat prea multa importanta. Abia azi (ieri. n.r.), cind domnul viceprimar m-a intrebat de ei, m-am gindit ca e totusi ceva important“.

Batrinii spun ca va fi toamna lunga

Vestea despre merii infloriti ca din senin la sfirsit de vara s-a raspindit insa chiar de duminica prin comuna, iar batrinele satului cred ca este o adevarata minune venita de la Dumnezeu, iar pentru ele acest lucru inseamna ca toamna va fi mai lunga decit de obicei.

Ieri, pe crengile celor trei meri se mai aflau doar citeva floricele, deoarece restul fusesera luate de vint si ploaia care s-au abatut zilele trecute prin zona.

In timp ce batrinii spun ca aparitia acestui fenomen inseamna ca toamna va fi mai lunga decit cea din calendar, specialistii in protectia plantelor nu se arata ingrijorati si sustin ca reaparitia florilor de mar nu este o premiera. Nicolae Giusepe, directorul Directiei Fitosanitare Olt, a spus ca acest fenomen din comuna Verguleasa nu reprezinta o ciudatenie a naturii si nici nu o afecteaza in vreun fel:

„Este un fenomen natural generat de temperaturile ridicate si, in acelasi timp, de precipitatiile abundente. Pomii nu vegeteaza normal, dar acest lucru nu afecteaza productia de anul viitor. Florile se scutura repede, la lasarea serii, cind temperaturile sint scazute. Este mai rar intilnit acest fenomen, dar nu este o premiera. In judetul Olt s-a mai intimplat ca merii sa infloreasca toamna sau la sfirsitul verii, asa cum este acum“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS