17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSute de blatisti au fost obligati

Sute de blatisti au fost obligati

200 de calatori fara bilet au fost prinsi de politisti la o razie in trenurile de pe ruta Calafat – Craiova, Bucuresti – Craiova, Slatina – Craiova. Speriati ca vor fi dusi la sectia de politie si amendati, blatistii s-au grabit sa isi cumpere bilet chiar daca pretul acestuia era dublu fata de cel din gara. In numai citeva minute au fost vindute bilete in valoare de aproape zece milioane de lei.

Tiganii, elevii si navetistii sint cei care circula de obicei fara bilet. Pentru a scapa de control, acestia se ascund in grupurile sanitare sau se plimba dintr-o parte in alta a trenului pina ajung la destinatie. Ei spun ca biletele de tren sint prea scumpe, iar conditiile de calatorie sint mizere.

„Ne cer bilete, dar de conditiile de calatorie de ce nu ne intreaba? Vagoanele parca sint niste cocini. Intii sa ne ofere conditii bune de calatorie si dupa aceea sa majoreze biletul la tren si sa ne amendeze cind ne prind fara bilet“, a spus suparat Marius Cotan din Segarcea.

Blatistii se pling ca in unele statii au fost desfiintate casele de bilete si ca nu au alta solutie decit sa urce in tren fara bilet.

„La Cerat nu mai este de mult casa de bilete. De unde sa iau? Eu sint pensionar si ar trebui sa am reducere. Dar daca imi cumpar de la nas nu imi mai face reducere“, spune Ioan Petre de la Salcuta.

Cei care aveau ordine de deplasare de la CFR, dar nu aveau si buletinul de identitate au fost coboriti din tren si obligati sa isi cumpere bilet sau sa achite o amenda de pina la 1.800.000 de lei. „Lasati-ma, domne, ca lucrez la CFR. Nu tin buletinul la mine ca mi-e frica sa nu il pierd. Lasati-ma, va rog! N-am nici un ban la mine, nu pot sa imi cumpar bilet“, se ruga Elisabeta Nicu din Urzica Mare, care circula cu un ordin de deplasare.

Incasari de milioane de lei in citeva minute

La primele ore ale diminetii, aproape 100 de jandarmi au inconjurat trenul, blocind toate iesirile. Cei care au fost gasiti fara bilet au fost dati jos din tren si obligati sa isi cumpere bilete. Desi spuneau ca nu au bani, cind au auzit ca trebuie sa plateasca amenzi de pina la un milion opt sute de mii de lei, calatorii clandestini au facut rost imediat de 35.000 de lei pentru a-si procura bilete.

„Ii obligam sa isi cumpere bilete tocmai pentru a nu le da amenzi, care sint destul de mari. Calatorii care urca in tren fara bilet au obligatia sa-si procure bilet de la conductor. Pretul biletului este acelasi ca in gara“, spune Catalin Mocanu, sef Serviciu Control Trenuri din cadrul Regionalei Transporturi Feroviare Craiova. In numai citeva minute s-au taiat bilete in valoare de aproape zece milioane de lei.

Reprezentantii Regionalei Transporturi Feroviare Craiova sustin ca un sfert dintre calatorii de pe trenurile personale merg fara bilet. Pentru a-i descuraja, politistii de la Transporturi Feroviare Craiova spun ca vor face mai des razii pe calea ferata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS