Regulile economiei de piata sint dure. De multe ori, nu au nimic in comun cu emotiile, sentimentele si traditiile. Goana dupa carbune a facut mii de oameni sa sufere. Zeci de sate au fost stramutate. In Gorj, totul este intr-o continua miscare. Asezamintele sint mutate dintr-un loc in altul, in functie de zonele in care s-a descoperit aurul negru. Stramutarea unui cimitir are insa dimensiuni aparte. Mortii nu mai au liniste nici in morminte. Rudele acestora au fost nevoite sa asiste la scene macabre. Angajatii Companiei Nationale a Lignitului Oltenia (CNLO) adunau ramasitele cadavrelor intrate in putrefactie si le depozitau in lazi, pe care apoi le ingropau in noul cimitir.
Nu degeaba carbunele este numit aurul negru. Acolo unde specialistii il descopera, totul se transforma, in timp foarte scurt, intr-un front de lucru, indiferent de ce obiective sint pe acele locuri. In Gorj, din cauza extinderilor exploatarilor miniere, au fost stramutate sase comune. Locuitorii acestor sate au fost nevoiti sa-si stringa bagajele si sa plece. Nu aveau de ales. Peste ei veneau dealurile impinse de excavatoarele care incepeau decopertarile.
Pentru o parte dintre acestia, Compania Nationala a Lignitului Oltenia a gasit solutii, construindu-le locuinte in alte zone. Altii insa au ramas pe drumuri. In prezent, oficialitatile trebuie sa rezolve o situatie destul de dificila, si anume sa gaseasca solutii pentru a pune la dispozitia CNLO terenuri unde sa se construiasca alte sate.
Directorul Directiei pentru Dezvoltare din cadrul CNLO, Emil Huidu, asigura insa ca toate vetrele de sat care vor fi stramutate vor fi amplasate in zone cu acces la drumuri principale: „Cetatenii vor beneficia de mijloace de transport in comun, acces la canalizare, apa si gaze. Lucrarile miniere care se vor executa vor afecta si localitatile Poiana, Rosia de Amaradia, Farcasesti, Pinoasa si Galasoaia. Pentru citiva dintre expropriatii acestor zone, avem in constructie 100 de case in Cornesti, Varsaturi si in Tirgu Jiu. Majoritatea solicita sa li se construiasca noi locuinte la oras. Cele mai multe cereri sint pentru municipiul Tirgu Jiu. Pentru constructia unor astfel de case, cheltuim 200-250 de dolari pe metru patrat “.
Ramasitele mortilor din Stiucani, adunate si impachetate in cutii de catre zilieri
Cu toata opozitia locuitorilor satului Stiucani, operatiunea de stramutare a cimitirului a inceput in urma cu sase saptamini. Compania Nationala a Lignitului Oltenia a investit zece miliarde de lei in construirea noului cimitir si in mutarea bisericii, veche de peste 400 de ani. Cu toate acestea, rudele celor care urma sa fie stramutati nu s-au impacat cu aceasta idee niciodata. Nu puteau intelege cum, dupa atitia ani, linistea vesnica a celor dragi va fi tulburata de excavatoarele care deshumau ramasitele mortilor.
Asistind la aceste operatiuni, oamenii exclamau: „ Ne chinuim toata viata pentru o bucata de piine si nici cind murim nu avem liniste. Patimim in viata asta, sperind ca ne-o fi mai bine pe lumea ailalta si ia uite ce se intimpla, nici in pamint nu esti lasat in pace!“.
Cei care se ocupa de deshumarea mortilor sint zilieri, angajati de conducerea EMC Motru. Acestia sint protejati doar de o pinza care le acopera gura si de niste manusi de cauciuc, in timp ce teama si groaza li se citesc pe chip. Muncitorii spun ca munca pe care o presteaza acum este singura lor posibilitate de a-si cistiga o piine: „Daca undeva mai bine nu am reusit sa ajungem, dezgropam si morti, ce sa facem? E bine si asa decit deloc. Ne este frica sa nu ne imbolnavim, pentru ca punem miinile pe putregaiuri, pe resturi omenesti si inhalam praful si ce mai este pe aici. Manusile si pinzele ni se par doar de fatada…Pentru asa o munca ne-ar fi trebuit un costum special, care sa ne protejeze de-adevaratelea…“. In acelasi timp, rudele isi bocesc mortii ca si cind acestia ar fi murit pentru a doua oara.
Gheorghe Staniloiu si Domnica Munteanu au spus: „Ii avem aici pe parintii nostri. Tatal nostru a trecut si prin razboi… Eram mici cind ne povestea grozaviile pe care le-a vazut.. A murit, saracul, acum noua ani… Dupa ce a avut o viata plina de greutati si de griji, nici acum nu este lasat sa-si doarma somnul de veci. Oare nu-i bate Dumnezeu pe cei care rascolesc pamintul si nu-i lasa pe morti in pace? Doamne, daca ar putea, s-ar rasuci in pamint, dar nici mormint nu mai are… Acum va fi pus intr-o cutie de jumatate de metru, unde o s-o puna si pe mama noastra“.
