Chinezii, nostalgici după Marele Cârmaci

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

În China, comunismul nu s-a prăbuÅŸit niciodată, iar Mao Zedong, „fondatorul“ Chinei Populare, a devenit un fel de Che Guevara asiatic, spre disperarea ziarelor de stat ÅŸi a partidului, care nu văd cu ochi buni această nostalgie, informează cotidianul italian La Repubblica.

China îi duce dorul lui Mao. Jumătate dintre chinezi recunosc asta deschis, în timp ce restul o gândesc. PuÅ£ini sunt cei care îi mulÅ£umesc divinităţii pentru ziua în care Mao Zedong a murit. De atunci au trecut 34 de ani, iar mitul Marelui Cârmaci, în loc să apună ca steaua oricărui dictator, străluceÅŸte tot mai mult. În lumea socialistă este oarecum normal ca bătrânii să ducă dorul siguranÅ£ei ÅŸi al tinereÅ£ii. Popularitatea tot mai mare a lui Mao este însă o excepÅ£ie: nu „se hrăneÅŸte“ cu bătrâni ÅŸi din trecut, ci cu tineri ÅŸi din prezent. Este atracÅ£ia irezistibilă a unei ţări care astăzi este exact opusul celei create de liderul comunist. În timp ce China se îndreaptă cu paÅŸi repezi spre burse ÅŸi capitalism, chinezii descoperă că, de fapt, ei visează la o realitate economică planificată.

Ascensiunea nepotului
 
Mao Xinyu, de 40 de ani, unicul nepot în viaţă al conducătorului „MarÅŸului cel lung“, a devenit recent cel mai tânăr general de divizie al Armatei Populare de Eliberare. Propaganda guvernului a explicat că excentricul Mao Junior „a obÅ£inut numeroase rezultate remarcabile“, astfel că promovarea sa este „un drept“ ce i se cuvine. Potrivit stufosului CV al proaspătului general, Mao Junior este membru al Academiei de ÅžtiinÅ£e, delegat la ConferinÅ£a consultativă a poporului chinez ÅŸi autorul cărÅ£ii „Bunicul meu, Mao Zedong“. De-a lungul timpului, declaraÅ£iile sale au fost rare, însă memorabile. De exemplu, a propus maoismul ca formă de a combate „războiul informaÅ£ional împotriva Statelor Unite“, l-a desemnat pe Napoleon „cel mai mare general din istorie“, iar pe bunicul său îl consideră un „Dumnezeu“. Promovarea lui Mao printre cadrele de conducere ale Armatei Chineze, lipsită de orice motivaÅ£ie militară, contestată ÅŸi anunÅ£ată de mai multe ori în lunile anterioare, este un act politic intern de o importanţă aparte ÅŸi un semnal puternic către străinătate. Ea confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, că această China hi-tech de la ExpoziÅ£ia de la Shanghai nu se poate desprinde de „cordonul ombilical“ al trecutului, care o „hrăneÅŸte“ în secret.

Cu gândul la trecut

Această tendinţă se resimte ÅŸi în magazinele de suveniruri, ÅŸi în centrele comerciale, care au fost luate cu asalt de tricouri cu chipul lui Mao sau de insigne cu steaua roÅŸie. Magazinele la modă ÅŸi galeriile de artă au printre exponate haine ÅŸi tablouri cu sloganurile revoluÅ£iei: „Numai gândirea lui Mao poate salva China ÅŸi lumea“. Restaurantele oferă meniuri cu specialităţile preferate ale dictatorului, iar librăriile au spaÅ£ii amenajate special pentru „Cartea RoÅŸie“. În universităţi există cercuri maoiste, iar pe internet, milioane de fani aduc omagiu conducătorului iubit, în timp ce portretele ÅŸi statuile apar parcă peste tot. Chinezii nostalgici petrec ore în ÅŸir pentru a trece prin faÅ£a corpului îmbălsămat al lui Mao în PiaÅ£a Tienanmen, indiferent că stau sub soarele arzător sau în ger, ÅŸi până acum nimeni nu a îndrăznit să se gândească să-l scoată din inima ţării. Idolatrizarea lui Mao ca un Che Guevara al Asiei dezvăluie însă starea unei naÅ£iuni care pare a fi nemulÅ£umită de prezent.

Nemulţumirile prezentului

Semnalul de alarmă poate fi citit ÅŸi în ziarele controlate de stat. Apelurile către cetăţeni de „a nu cădea în eroarea unei alte revoluÅ£ii la stânga, înÅ£elegând greÅŸit spiritul lui Mao“, devin tot mai frecvente. Aripa conservatoare a partidului se teme că „moda Mao“ devine, „din snobism pentru capitaliÅŸtii vintage“, punctul de plecare al unui real „neocomunism revoluÅ£ionar chinez“. Mult prea mulÅ£i însă, indiferent că este vorba de bătrâni fără pensie, de emigranÅ£ii întorÅŸi în Å£ară sau de foÅŸtii ţărani, simt că, deÅŸi Å£ara lor se află în lumina reflectoarelor, rămân cu „burta goală“. Nici un chinez nu regretă Marea Depresie sau coÅŸmarul RevoluÅ£iei Culturale. Dar liderii cei mai sensibili simt că drapelul lui Mao flutură împotriva lor ÅŸi că „noua nostalgie“ conÅ£ine mai multă revoluÅ£ie decât regret. Ea denunţă corupÅ£ia ÅŸi privilegiile puterii, contrapunând „demnitatea ÅŸi drepturile de ieri“ „umilinÅ£ei ÅŸi nedreptăţii de astăzi“. Astfel, nu este de mirare că biblioteca universitară „Pământul Utopiei“, care cultivă cultul „părintelui tuturor chinezilor“, a trecut de la 3.000 la patru milioane de membri. Miliardarii de vârsta adolescenÅ£ei, care noaptea dansează la Lane Club, unul dintre cele mai în vogă cluburi printre tineri, se amuză îmbrăcând uniforma verde a Marelui Cârmaci. Însă, în timp ce China are nostalgia lui Mao ÅŸi se închină în faÅ£a nepotului acestuia, cei care o conduc se tem de apariÅ£ia unui nou Zedong.