« Alte articole din categoria Life & Style
Scurte ştiri
Life & Style - Click NEWS
(citeste alte articole de acelasi autor »)Lamborghini la preţ redus
Un şofer de camion din China a reuşit să construiască o replică a unui bolid Lamborghini, investiţia ridicându-se la doar 2.000 de lire sterline. După cum informează Ananova.com, Chen Jinmiao, de 25 de ani, a avut nevoie de un an pentru a-şi duce la îndeplinire proiectul. Mai întâi, a descărcat schiţele modelului de pe internet, apoi a cumpărat materialele de pe piaţă. În ciuda faptului că nu este inginer, ci doar a absolvit gimnaziul, chinezul a reuşit să îşi vadă visul împlinit, conştient fiind că aceasta este singura metodă prin care va putea conduce un Lamborghini. Chen a povestit că familia şi prietenii nu au crezut niciodată că va reuşi în demersul său.
„Însă nu m-au putut să mă oprească, mai ales că am construit maşina doar din economiile mele“, a povestit tânărul. Bolidul chinezesc funcţionează, iar uşile sale chiar se deschid sub formă de aripă. Singura diferenţă ar fi că acest model atinge doar 80 km/h, o viteză cam mică faţă de cei peste 320 km/h ai unui Lamborghini original. Chinezul aşteaptă acum autorizaţia din partea autorităţilor pentru a putea înmatricula maşina şi pentru a putea ieşi cu ea la plimbare. „Dacă nu îmi vor da aprobarea, o să păstrez maşina pentru colecţia mea de acasă“, a spus el.
Cher revine cu un nou album
La 63 de ani, cunoscuta solistă americană a decis să revină pe scena muzicală şi a anunţat că va porni într-un nou turneu mondial. Potrivit Tgcom.it, interesul pentru muzică al solistei a „reînviat“ datorită unor piese noi pe care le-a compus recent, ce vor fi incluse pe un viitor album, dar şi pe coloana sonoră a celui mai recent film în care a jucat, muzicalul „Burlesque“. De altfel, Cher va fi prezentă pe 10 mai la gala World Music Awards de la Monte Carlo, unde va lansa piesa „Already Been There“, primul single de pe viitorul ei album.
Plângi şi vei fi fericit
Recent s-a desfăşurat în Japonia un festival mai puţin obişnuit. Acest ritual interesant, sub forma unui festival numit „Sumo al plânsului“ - nakizumo, se desfăşoară de peste 400 de ani. La această sărbătoare copiii cu vârste sub doi ani sunt ridicaţi în braţe de către luptători de sumo. Potrivit tradiţiei, bebeluşul care plânge primul sau mai tare este desemnat câştigător. Din bătrâni se spune că plânsetul impus al copiilor este aducător de noroc şi fericire.Tradiţia are la bază proverbul japonez „Nakuko wa sodatsu“, altfel spus bebeluşul cu cel mai puternic plânset va creşte mare şi voinic. În acest an, la startul competiţiei s-au aliniat 80 de bebeluşi.
Jessica Simpson, certată cu igiena orală
Jessica Simpson susţine că se spală pe dinţi doar de trei ori pe săptămână, pentru că nu vrea să le „altereze“ strălucirea obţinută cu greu prin tratamente stomatologice scumpe. Potrivit site-ului starpulse.com, cântăreaţa foloseşte în mod regulat aţa dentară şi apa de gură pentru a-şi menţine respiraţia proaspătă, însă refuză să se spele zilnic cu pastă de dinţi. Mai mult decât atât, în puţinele dăţi când se spală pe dinţi nu foloseşte nici măcar periuţa, pentru a nu-şi zgâria smalţul. „Nu îmi curăţ dinţii în fiecare zi şi chiar şi atunci folosesc o cârpă curată, nu periuţa de dinţi. Folosesc în schimb aţă dentară şi apă de gură din belşug“, a mărturisit cântăreaţa.