Toma Grigorie, un om în lumea cărţilor

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

„Lucrează pe text ca un sculptor în atelierul de marmură, dăltuieşte în fibră, se lasă dus de lucrare şi ceea ce obţine la urmă este o operă inconfundabilă“, se nota într-o pagină literară despre Toma Grigorie, care a ales să ne redea lumea în versuri, proză, eseuri, făcând-o mai frumoasă şi mai interesantă.

Povestea în lumea literelor a celui ce astăzi şi-a adăugat o distincţie, cea mai bună piesă după „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal“, de Ion D. Sîrbu, începe pe meleagurile natale, în satul Golenţi (Calafat), judeţul Dolj. „Nu poţi să scrii fără să citeşti. Încă de mic am citit foarte mult, toată biblioteca din sat, dar şi cărţi ale ţăranilor cititori din locul în care am crescut“, îşi începe drumul în lume literelor Toma Grigorie.
La un moment dat, s-a născut dorinţa propriei creaţii, aşa că versuri au început să se aştearnă pe hârtie. În lumea minunată a poeziei a păşit timid, a scris, după cum însuşi mărturisea, fără intenţia de a publica şi a face din scriitură o meserie. Şi, totuşi, un semn a existat: „Copil fiind, la şcoală aveam în manual o poezie de A. Toma. Eu am tăiat A-ul şi l-am înlocuit cu G., cu toate că Toma este prenumele“, povesteşte astăzi Toma Grigorie.

Un univers frumos

Cu trecerea anilor, cu fiecare carte citită, lucrare studiată şi fiecare vers sau eseu aşternut pe hârtie, ideile s-au sedimentat, la fel sentimentele şi metaforele, pe care Toma Grigorie le-a adunat într-un volum care a văzut lumina tiparului în 1966, în revista Ramuri. A continuat cu poeme, eseuri, articole, traduceri la principalele publicaţii literare din ţară şi din străinătate.
Munca de cadru didactic la Universitatea din Craiova sau la Catedra de limbă română a Institutului de Limbi Romanice, Universitatea „Adam Mickiewcz“, Poznan, Polonia, a fost completată cu scriitura, într-un mod armonios.
„Demersul poetului, asemănător cu cel al unui pictor, organizează parcă un tablou, căutând lumina gata să-i cadă pe şevalet. Metamorfoza se realizează lent, sub ochii cititorului, ca şi cum versurile ar fi desenate prin deposedare de sine şi pierdere în adierile lirice ale unui nivel superior. Ca semn al unui poet matur, familiarizat cu sensibilitatea, poemele sunt cele care îl surprind pe autor contemplându-se la fel ca în reflexul unei ape, dezgolindu-şi nu trupul precum Narcis, ci sufletul, potrivit conturului inspiraţiei. De pe aceste unde, Toma Grigorie propune trăirii noastre lucruri absente, ca şi cum ar fi prezente, ne arată aparenţe ca şi cum ar fi realităţi, amândouă înşelându-ne cu înşelăciunea care ne încântă“, se menţionează pe pagina de internet „Reţeaua Literară“, de către poeta Maria Diana Popescu.

Noi lucrări, noi aprecieri

Astăzi, odată cu ieşirea la pensie, lucrări interesante continuă să prindă contur sub peniţa lui Toma Grigorie.
Cele şase volume de poezie publicate până acum vor fi adunate într-o antologie şi vor fi lansate în cursul acestui an.
Şi când poezia va face loc dramatizării, îl vom regăsi pe Toma Grigorie pe afişul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, acolo unde piesa născută de peniţa sa, distinsă de curând cu premiul pentru cea mai bună piesă după „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal“, de Ion D. Sîrbu, în cadrul concursului de dramatizare a „Jurnalului“, va fi pusă în scenă, în regia Alinei Rece.
Şi incursiunea lui Toma Grigorie nu se va opri aici. Va continua cu alte cărţi „care nu doar completează o operă de autor într-un raft de bibliotecă, ci care se evidenţiază într-un eşantion de scriitură inteligentă şi romantică în aceeaşi măsură, cerebrală şi pentru inimă, un întreg rotunjind spaţiul scriitoricesc prin care autorul umblă fără prejudecăţi şi, totuşi, cu un soi de sfială care ţine doar de relaţia sa, ca Om, cu Dumnezeu. De la firul ierbii pornind, urcând, parcă zburând peste meridiane şi paralele palpabile sau altele, suprapuse dintr-un oniric spectaculos, dar nu halucinant, şocant, autorul ştie să zidărească sintagmele în lucrări ce explodează în focuri de artificii gata să ne trezească, să ne scoată din cotidianul mohorât, să ne facă părtaşi la extraordinara facere de lume, minunea din care şi prin care trăim“, după cum atât de plastic se evidenţiază în revista Agero.