« Alte articole din categoria Life & Style
Scurte ştiri
Life & StyleAdela Popescu a luat lecţii de călărie
Actriţa Adela Popescu, protagonista primului serial românesc de epocă, producţie marca Promance, „Aniela“, a luat lecţii de călărie pentru a face personajul pe care-l interpretează cât mai veridic. Pentru rolul Anielei, Adela a mai apelat la o schimbare de look şi a citit multe cărţi care vorbesc despre „la belle époque“. „Este un rol foarte solicitant. Trebuie să te înscrii cât mai bine în canoanele acelor vremuri, iar eu vreau ca personajul meu să fie credibil. Am luat lecţii de călărie pentru că, la 1900, fetele din familiile nobile erau obligate să cunoască tainele călăriei“, a spus Adela. Dacă la început i-a fost teamă, după câteva lecţii, Adela s-a împrietenit cu Jamiro, calul care i-a fost partener de antrenament. „Să călăreşti este o adevărată artă. De jos, totul pare uşor, dar când te urci pe cal, perspectivele se schimbă. Noroc că eu şi Jamiro am devenit buni prieteni, îi aduc zahăr, fructe confiate şi el mă lasă să mă urc în şa fără să protesteze“, a povestit amuzată actriţa.
Chiloţi pentru spaţiu
Un japonez de 48 de ani nu şi-a schimbat lenjeria intimă timp de o lună. După cum informeză Tgcom.it, nu este nicidecum vorba de alt caz de individ certat cu igiena personală, ci de data aceasta este vorba de un experiment pentru a testa un material gândit special pentru a suporta „trebuinţele“ corpului uman în spaţiu. Protagonistul acestui experiment este astronautul japonez Koichi Wakata, care timp de o lună s-a aflat la bordul navetei Endeavour. „Am purtat aceeaşi lenjerie timp de aproximativ o lună şi colegii mei din echipaj nu s-au plâns niciodată“, a explicat Wakata. Materialul a fost creat de specialiştii de la Japan Women’s University şi este realizat din polimeri antibacterieni, fiind rezistent la foc. În mod normal, astronauţii îşi schimbă hainele o dată la trei zile şi, fiindcă nu se pot spăla, acestea sunt de unică folosinţă. Dacă experimentul se dovedeşte un succes, atunci s-ar putea trece la crearea mai multor obiecte de vestimentaţie „fără miros“, prin aceeaşi tehnologie.
Daniel Niţoiu, noul prezentator al Ştirilor Pro TV de la ora 13.00
Corespondentul Ştirilor Pro TV şi fostul prezentator al Ştirilor Sport.ro, Daniel Niţoiu, trece, de la începutul acestei săptămâni, la pupitrul Ştirilor Pro TV de la ora 13.00 din cursul săptămânii. Deşi noua ipostază este aceeaşi pe care o avea şi la Sport.ro, aşa cum însuşi Daniel declară, „lucrurile diferă foarte mult. Încă mai am foarte multe de învăţat, pentru că, dacă la Sport.ro trebuie să ştii tot ce mişcă în sport, aici trebuie să ştii tot ce mişcă în toate domeniile“. Mai mult decât atât, noul prezentator al Ştirilor Pro TV de la ora 13.00 conştientizează că responsabilitatea lui este cu atât mai mare cu cât Monica Dascălu, cea care i-a şi arătat câteva dintre trucurile meseriei înainte de a-i preda ştafeta, a fost o gazdă foarte bună pentru telespectatorii Pro TV. Aceştia o vor putea urmări în continuare pe Monica la Ştirile Pro TV de la ora 17.00.