« Alte articole din categoria Life & Style
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol, împreună în „Aniela“
Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol sunt din nou colegi pe platourile din Buftea în primul serial românesc de epocă - „Aniela“, produs de Promance şi difuzat de postul de televiziune Acasă începând din această toamnă. Personajele interpretate de cei doi actori nu se vor intersecta în serial, deşi ele locuiesc pe aceeaşi stradă, pe Uliţa Mare.
După ce doi ani a interpretat rolul îndrăgitei Zambila în „Inimă de ţigan“ şi„Regina“, Ioana Ginghină se pregăteşte acum pentru a da viaţă personajului Arta - o controversată tânără, fiica Aretiei (Florina Cercel). „Când am aflat că am luat castingul şi voi juca în primul serial românesc de epocă, am spus «Doamne, mi se mai împlineşte un vis!». Îmi doream să joc un personaj de acest gen încă de când eram mică. Filmul meu preferat este «Pe aripile vântului», pe care l-am văzut de cel puţin 20 de ori şi, de fiecare dată, visam să port şi eu acele superbe rochii, să călăresc şi să împrumut din gesturile lor“, mărturiseşte Ioana Ginghină.
Alexandru Papadopol îl va aduce în faţa telespectatorilor pe Aleco Calofesco, om influent, proprietarul gazetei mondene L’epoque, un personaj care va surprinde atât prin caracterul cameleonic, cât şi printr-o schimbare a înfăţişării lui Alexandru. „Personajul Aleco trebuia să aibă mustaţă, aşa că iată-mă cu un look nou“, a spus Alexandru.
Ioana şi Alexandru merg de două ori pe săptămână la călărie, fac dansuri de societate şi au profitat chiar şi de vacanţă pentru a citi cât mai multe cărţi despre anii 1900, care să îi ajute să intre în atmosfera epocii.
Renée Zellweger se va îngrăşa 13 kg pentru Bridget Jones
Renée Zellweger va trebui să se îngraşe din nou pentru că va intra în pielea lui Bridget Jones, pentru a treia parte de aventuri din seria cu acelaşi nume. Actriţa va trebui să se îngraşe 13 kilograme pentru noul său rol. „Am fost un pic îngrijorată după ce specialiştii mi-au spus că, pe termen lung, nu este bine să iau sau să pierd atâtea kilograme de fiecare dată când joc rolul lui Bridget Jones. În plus, e destul de greu de slăbit apoi“, mărturiseşte actriţa de 40 de ani. Pe de altă parte, în prezent nu se ştie dacă Hugh Grant şi Colin Firth vor participa la noile aventuri.
Cină la un restaurant suspendat la 50 de metri de sol
Un restaurant din Belgia propune clienţilor săi o cină la o masă suspendată la 50 de metri deasupra pământului. Astfel, „Dinner in the Sky“ poate găzdui până la 22 de persoane, ridicate cu ajutorul unei macarale imense.
Clienţii sunt prinşi cu centuri de siguranţă şi sunt serviţi de un ospătar curajos. Ei pot profita de o vedere spectaculoasă, iar fiecare scaun se poate întoarce la 180 de grade, pentru ca fiecare invitat să profite de această experienţă.
Acest restaurant este disponibil oriunde în lume, cu condiţia să existe un spaţiu necesar pentru amplasarea macaralei, iar fiecare loc costă 11.600 de euro. La cerere, cina sau evenimentul organizat poate beneficia şi de servicii muzicale live, pentru care este nevoie de încă o macara. Masa la care sunt aşteptaţi invitaţii măsoară 9 x 5 metri şi cântăreşte şase tone.
Creatorul acestui concept, David Ghysels, a explicat că experienţa va impresiona invitaţii. „Cerul este un vis care a fascinat dintotdeauna fiinţa umană. Vrem să oferim o experienţă unică şi absolut sigură. Nu durează decât un minut să ajungem acolo“.